Barometru: Biserica, Armata şi Academia - primele locuri în încrederea românilor

Biserica, Armata şi Academia Română ocupă primele locuri în ceea ce priveşte gradul de încredere acordat de români, potrivit primului barometru al vieţii religioase din România, prezentat miercuri în Aula Academiei Române.
Conform barometrului, realizat de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, la capitolul încredere, după Biserică - 71,2% (41,4% - foarte multă; 29,8% - multă), pe locul al doilea se află Armata, cu 61,8% (17,8% - foarte multă; 44% - multă), urmată de Academia Română, cu 45,6% (9,4% - foarte multă; 36,2% - multă), Primăria, cu 43% (11% - foarte multă; 32% - multă); Poliţia, cu 41,1 (11,4% - foarte multă; 29,7% - multă) şi Ministerul Sănătăţii, cu 34% (6,3% - foarte multă; 27,7% - multă).
Guvernul (13,7%), Parlamentul (9,5%), partidele politice (9,1%) ocupă ultimele locuri în ceea ce priveşte gradul de încredere al românilor, relevă cercetarea.
Sondajul, realizat pe baza unui chestionar aplicat telefonic, a fost realizat, în perioada 30 noiembrie - 7 decembrie, pe un eşantion multi-stratificat, probabilistic, de 1.000 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României, neinstituţionalizată, cu vârsta de 18 ani şi peste 18 ani.
Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%.
Chestionarele au fost aplicate în toate judeţele României şi în sectoarele municipiului Bucureşti, eşantionul fiind validat pe baza datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Barometru: Deşi se declară religioşi şi cred în Dumnezeu, românii spun că nu merg la biserică
Barometru: Românii consideră că statul a încălcat libertatea religioasă a cultelor în pandemie
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Cluj: Bărbat intoxicat cu monoxid de carbon la Universitatea Tehnică; 20 de persone evacuate
Un bărbat s-a intoxicat cu monoxid de carbon, marți, la Universitatea Tehnică din Cluj, iar 20 de persoane au fost evacuate. 'Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au fost solicitați în urmă cu puține momente să intervină pe strada Observatorului, într-un imobil aparținând Universității Tehnice, unde un bărbat s-ar fi intoxica
Gorj: A început deszăpezirea pe Transalpina; se acționează pe sectorul dintre Rânca și Obârșia Lotrului
Drumarii au început acțiunea de îndepărtare a zăpezii pe Transalpina, pe sectorul de drum cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului, anunță, marți, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova. Pe acest sector de drum național aflat la cea mai mare altitudine în România se acționează cu două &ic
Vremea va deveni predominant frumoasă și caldă începând de miercuri în București
Vremea va deveni predominant frumoasă și caldă începând de miercuri în București, iar temperaturile maxime vor urca la 20 - 22 de grade, potrivit prognozei speciale pentru Capitală publicate de Administrația Națională de Meteorologie. Marți, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perioadei, cerul va fi t
ANM a prelungit atenționarea Cod galben de intensificări ale vântului până joi, la ora 23:00
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit până joi noaptea atenționarea Cod galben de intensificări ale vântului emisă luni pentru 10 județe. Astfel, potrivit meteorologilor, până joi, la ora 23:00, în Banat, sudul Crișanei și în cea mai mare parte a Moldovei, temporar vântul va avea intensificări
UPDATE Maramureș: Salvamontiștii l-au găsit pe ucraineanul blocat pe munte; urmează să-l coboare și să-l predea autorităților
Salvatorii montani l-au găsit pe cetățeanul ucrainean care a trecut granița în România prin Munții Maramureșului la o altitudine de peste 1.700 metri, a informat, marți, directorul Serviciului Public Județean(SPJ) Salvamont Maramureș, Dan Benga. 'Ucraineanul a fost găsit. Cu toate că nu a respectat întocmai cele solicitate de echipa de salvare
Botoșani: Un bărbat blocat pe o insulă în mijlocul râului Prut, salvat de pompieri și polițiștii de frontieră
Un bărbat care a rămas blocat pe o insulă în mijlocul râului Prut, în noaptea de luni spre marți, a fost salvat de pompieri și polițiștii de frontieră. 'Un bărbat în vârstă de 30 de ani, care se afla pe o insulă formată în mijlocul râului Prut, în dreptul localității Baranca, a fost salvat de pompierii milita
Accident rutier la intersecția bulevardelor Tineretului și Gheorghe Șincai; au fost implicate două mașini
București, 15 apr /Agerpres/ - Un accident rutier în care au fost implicate două mașini s-a produs, marți dimineața, la intersecția bulevardelor Tineretului și Gheorghe Șincai, șoferul unuia dintre autoturisme și pasagerul care îl însoțea fiind răniți ușor și transportați la spital. 'În jurul orei 06,20, Brigada Rutieră a fost sesiz
Mehedinți: Microbuz căzut în Dunăre - Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat
Autoritățile au dezactivat Planul Roșu de intervenție după ce microbuzul răsturnat, luni, în Dunăre, între Drobeta-Turnu Severin și Orșova, a fost scos la mal și ancorat, iar șoferul - un cetățean bulgar a fost scos din interiorul autovehiculului, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mehedinți. De asemenea, căut
VIDEO Mehedinți: Microbuzul răsturnat în Dunăre a fost adus la mal, iar corpul șoferului a fost scos afară
Forțele de intervenție au reușit să aducă la mal autovehiculul care s-a răsturnat, luni, în Dunăre, între Drobeta-Turnu Severin și Orșova, după ce a părăsit carosabilul, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mehedinți. De asemenea, șoferul care este un cetățean bulgar a fost scos din interiorul autovehiculului și
Mehedinți: Șoferul autovehiculului răsturnat în Dunăre este un cetățean bulgar; traficul rutier s-a reluat pe DN 6
Polițiștii au stabilit că șoferul autovehiculului care s-a răsturnat, luni, în Dunăre, între Drobeta-Turnu Severin și Orșova, pe drumul național DN 6, în județul Mehedinți, după ce a părăsit carosabilul la viaductul Bahna, este un cetățean bulgar care conducea o autoutilitară de transport marfă și era singur în mașină.
Olt: Plase de pescuit și pripon confiscate după controale privind respectarea prohibiției; 160 kg de pește, eliberat
Comisarii de mediu au ridicat din apele râului Olt 950 de metri de plasă de pescuit și 4.900 de metri de pripon, găsite în timpul unor controale efectuate de la începerea perioadei de prohibiție, a informat luni, Garda de Mediu - Comisariatul Județean Olt, într-un comunicat postat pe
Mehedinți: Microbuzul răsturnat în Dunăre - scafandrii au identificat autovehiculul și o victimă
Scafandrii care intervin pentru scoaterea microbuzului răsturnat în Dunăre, în județul Mehedinți, în urma unui accident rutier pe drumul național DN 6, au reușit să identifice autovehiculul și o victimă. Potrivit Centrului Infotrafic, pe DN 6, între Drobeta-Turnu Severin și Orșova, județul Mehedinți, s-a produs un
Bacău: TIR din Bulgaria încărcat cu melasă, răsturnat la Fărăoani, pe DN 2; traficul este blocat
Un TIR înmatriculat în Bulgaria, care era încărcat cu melasă, s-a răsturnat, luni seara, pe drumul național DN2 (E85), în localitatea Fărăoani, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. La sosirea pompierilor, șoferul se autoevacuase și a fost preluat de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Jud
UPDATE Circulația tramvaielor de pe liniile 1, 10, 19, 23 și 27 a fost reluată
UPDATE ORA 19:30 Circulația tramvaielor de pe liniile 1, 10, 19, 23 și 27 a fost reluată după 85 de minute de blocaj, din cauza unui tramvai al liniei 19 care a deraiat în jurul orei 17:35, în intersecția Bulevardului Camil Ressu cu Șoseaua Mihai Bravu, informează Societatea de Transport București (STB). Tramvaiele au fost blo
Olt: Bombă cu focosul activ, din Al Doilea Război Mondial, descoperită în timpul unor lucrări agricole
O bombă având focosul activ, ce ar putea proveni din Al Doilea Război Mondial, a fost descoperită luni după amiaza de un bărbat care efectua lucrări agricole pe un teren din comuna Perieți, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, Alin Băsășteanu. Acesta a precizat că ridicarea proiec