logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ziua Imnului Naţional, marcată cu ceremonii în unele oraşe din ţară (grupaj)

Imagine din galeria Agerpres

Ziua Imnului Naţional a fost marcată, miercuri, cu ceremonii organizate de către autorităţile administrative în mai multe oraşe din ţară, în timp ce în altele s-a renunţat la marcarea prin astfel de evenimente în contextul creşterii numărului de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19.

*** CONSTANŢA

Cu prilejul Zilei Imnului Naţional, marinarii militari au participat la ceremonia organizată în Piaţa Ovidiu din Garnizoana Constanţa, de către Comandamentul Flotei, unde Muzica Militară a Marinei Militare a interpretat imnurile naţionale ale României, de-a lungul istoriei sale, informează Statul Major al Forţelor Navale (SMFN).

Potrivit sursei citate, şeful Statului Major al Forţelor Navale, contraamiralul Mihai Panait, a participat, miercuri, la ceremonia dedicată momentului omagial, care a avut loc Piaţa Tricolorului din Bucureşti.

''De asemenea, în unităţile militare ale Forţelor Navale s-au organizat scurte momente evocatoare, dedicate evenimentului, cu respectarea strictă a regulilor de distanţare fizică şi de prevenire a răspândirii şi infectării cu noul coronavirus SARS CoV-2'', se arată în comunicatul SMFN.

*** GORJ

Ziua Imnului National a fost marcată, miercuri, în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu, de reprezentanţii autorităţilor judeţene şi locale.

Programul manifestării a debutat cu semnalul de trompeţi şi întâmpinarea oficialităţilor, urmate de un moment de rugă şi închinare pentru poporul român şi alocuţiunea privind semnificaţia evenimentului.

Ceremonia s-a încheiat cu intonarea Imnului Naţional al României în interpretarea solistei Yasmine Polacek acompaniată de Fanfara Armonia.

*** BRAŞOV

Instituţia Prefectului Braşov a decis ca, în contextul creşterii numărului de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19, să nu organizeze anul acesta tradiţionala ceremonie publică de Ziua Imnului Naţional.

Într-un comunicat de presă, prefectul judeţului Braşov, Mihai-Cătălin Văsii, a reiterat că Braşovul merită să fie cunoscut şi ca oraş al imnului naţional.

Potrivit sursei citate, povestea imnului, "nu lipsită de controverse", a început la Braşov, unde poetul şi revoluţionarul Andrei Mureşanu a scris şi a publicat, în numărul din 21 iunie 1848 al revistei "Foaie pentru minte, inimă şi literatură", supliment al Gazetei de Transilvania, poezia "Răsunet".

Textul a fost pus pe note şi a fost cântat pentru prima dată - conform mai multor cercetători - tot la Braşov, în Şchei, şi nu pe 29 iulie 1848 în Parcul Zăvoi, din Râmnicu Vâlcea, cum s-a acreditat.

"În acest an, am decis ca Instituţia Prefectului să nu organizeze o ceremonie publică oficială de Ziua Imnului Naţional, considerând că situaţia prin care trece judeţul Braşov şi în care se găseşte România, din cauza pandemiei, nu este una propice festivităţilor. Dar profunda încărcătură emoţională a imnului, mesajul său mobilizator vibrează poate mai puternic în suflete în această perioadă dificilă şi ne îndeamnă să reflectăm la datoria noastră, a tuturor, de a cinsti valorile identitare româneşti şi de a le cultiva în conştiinţa tinerei generaţii", a declarat, în comunicatul citat, prefectul Mihai-Cătălin Văsii.

*** SĂLAJ

Ziua Naţională a Imnului României a fost marcată miercuri, la Zalău, printr-o ceremonie ce a inclus un scurt istoric al imnurilor României, începând cu cel de la 1848, până la imnul actual - "Deşteaptă-te române", precum şi fragmente audio ale acestora.

"Ziua Naţională a Imnului României reprezintă un bun prilej pentru a invoca istoria, care face parte din identitatea poporului nostru. În aceste momente de mare sărbătoare, vă invit, dragi sălăjeni să fim uniţi în jurul valorilor autentice româneşti. Imnul este amprenta demnităţii şi a respectului pe care le datorăm înaintaşilor noştri pentru libertatea dăruită nouă, prin sacrificii. Astăzi este vorba despre unitate, credinţă şi despre dragostea de ţară, pe care noi, românii le preţuim şi le cântăm de aproape două secole, în Imnul Naţional. La mulţi ani Imnului Naţional, la mulţi ani România", a declarat, în cadrul manifestării de miercuri, prefectul judeţului Sălaj, Marcel Virgil Ţurcaş.

Activităţile simbolice organizate cu prilejul Zilei Imnului Naţional s-au desfăşurat cu respectarea regulilor de distanţare fizică şi socială prevăzute în reglementările privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei cauzate de noul coronavirus. AGERPRES / (AS - autori: Dan Mihăescu, Oana Popescu, Diana Dumitru, Sebastian Olaru, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citiţi şi:

 

29 iulie - Ziua imnului naţional al României 

 

Prahova: Imnul României, interpretat de zeci de artişti la peste 2.000 m altitudine, lângă Crucea de pe Caraiman 

 

Covasna: Primarul din Sfântu Gheorghe s-a opus organizării unei manifestări de Ziua Imnului Naţional 

Afisari: 30

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 03-04-2026 22:46

MAE: Atenționare de călătorie pentru Norvegia - cod roșu de furtună în regiunile sudice Rogaland și Agder

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că autoritățile din această țară au emis o atenționare de cod roșu de furtună în zona de sud a Norvegiei, pentru data de 5 aprilie, în regiunile Rogaland și Agder.

Social 03-04-2026 18:53

Prahova: Bătrân rănit într-o explozie neurmată de incendiu; este așteptat elicopterul SMURD

Un bătrân în vârstă de 86 de ani a a fost rănit, vineri, într-o explozie neurmată de incendiu care s-a produs în localitatea prahoveană Ungureni, comuna Vadu Săpat. La fața locului intervin mai multe echipaje de stingere și medicale, fiind așteptat și elicopterul SMURD, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urge

Social 03-04-2026 18:14

Bacău: Un bărbat din Orbeni a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

Un bărbat din localitatea Orbeni a murit, vineri, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. Tragedia s-a produs în timp ce victima desfășura lucrări de săpătură în zonă. La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de descarcerare

Social 03-04-2026 18:13

Satu Mare: Finanțare de 2 milioane euro pentru sprijinirea vârstnicilor singuri din zona Carei-Tășnad

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare, în parteneriat cu Grupul de Acțiune Locală (GAL) Sud-Vest Satu Mare, a obținut două finanțări în valoare totală de aproximativ 2 milioane de euro pentru îngrijirea vârstnicilor din zona Carei-Tășnad, a declarat managerul GAL, Toga Gergo, vineri, pentru AGERPRES.

Social 03-04-2026 17:04

Mureș: 180 de incendii de vegetație în județ în primul trimestru, cu peste 425 hectare afectate

Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Horea' al județului Mureș a anunțat, vineri, că în primul trimestru al acestui an pompierii militari și voluntari au intervenit la 180 de incendii de vegetație uscată, suprafața afectată fiind de peste 425 de hectare. 'Având în vedere situația operativă a incendiilor de ve

Administratie 03-04-2026 16:21

Iași: Au crescut încasările la bugetul primăriei municipiului reședință în primele trei luni ale anului

Municipalitatea ieșeană a înregistrat, până la sfârșitul lunii martie, o creștere a încasărilor taxelor și impozitelor locale, atât ca sume colectate, cât și ca număr de contribuabili care și-au achitat datoriile fiscale. Potrivit datelor furnizate vineri de Primăria Iași, până la 31 martie au fost &ic

Administratie 03-04-2026 15:57

Simonis(CJ Timiș): Primăriile care închid sălile de jocuri de noroc vor primi bani pentru școli

Primăriile care vor închide sălile de jocuri de noroc vor primi bani pentru construirea de școli sau grădinițe noi, ori pentru modernizarea celor existente, a anunțat, vineri, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis. 'Primăriile care închid sălile de jocuri de noroc, păcănelele, cum le cunoaștem, vor primi

Social 03-04-2026 15:46

UPDATE Braşov: Băiatul de 10 ani dat dispărut a fost găsit în judeţul Sibiu

Băiatul în vârstă de 10 ani din municipiul Făgăraş, dat dispărut, a fost găsit, vineri, în judeţul Sibiu, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov. "În urma activităţilor de căutare, persoana semnalată a fi dispărută a fost identificată. Aceasta nu a fost victima vreunei infracţiuni şi nici nu a fost im

Administratie 03-04-2026 15:44

DJM Mureș: Peste 25 dosare de despăgubiri pentru pagubele produse de urși și lupi, de aproape 159.000 lei

Pagubele produse de animalele sălbatice în acest an în județ se ridică la aproape 159.000 lei, la Direcția Județeană de Mediu (DJM) Mureș fiind înregistrate 26 de dosare de despăgubire, majoritatea produse de urși, iar în trei cazuri de lupi. 'Anul acesta, la Direcția Județeană de Mediu Mureș deja au fost înre

Social 03-04-2026 15:28

Hunedoara: Aproape 450 de accidente în stațiunea Straja, în sezonul actual de schi

Salvamontiștii din stațiunea Straja au avut, în actualul sezon de schi, 447 de intervenții, din care 370 în zona schiabilă, mai puține cu 9% comparativ cu sezonul trecut, relevă datele comunicate, vineri, de Serviciul Public Salvamont Lupeni - Straja. 'Sezonul de iarnă a început pe 1 decembrie, dar afluența mai mare de turiști a &

Social 03-04-2026 15:15

Giurgiu: Administrația Cimitirelor inventariază locurile de veci din municipiu, pe fondul lipsei spațiilor disponibile

Administrația Cimitirelor Giurgiu a demarat o acțiune de inventariere a locurilor de veci din cimitirele aflate în administrarea municipalității, în contextul în care la nivelul municipiului a fost constatată o lipsă a acestora, iar locurile nerevendicate sau neîngrijite ar putea fi redistribuite altor persoane, potrivit reprezentanților insti

Social 03-04-2026 15:06

Despescu (MAI): Forțe integrate ale Poliției și Jandarmeriei, prezente la pelerinajul de Florii din București

Polițiștii și jandarmii vor acționa în sistem integrat, în perioada sărbătorii Paștelui Catolic și a Floriilor Ortodoxe, pentru a asigura siguranța și ordinea publică la manifestările religioase. 'În București sunt mai multe activități care necesită suplimentarea efectivelor. Vorbim despre pelerinajul de duminică, unde vo

Social 03-04-2026 15:00

Sălaj: Cinci cățeluși abandonați, salvați și adoptați de elevii și profesorii unui liceu din Zalău

Cinci cățeluși abandonați într-un șanț au fost salvați de elevi ai Colegiul Național 'Silvania' (CNS) din Zalău și adoptați ulterior de către dascălii instituției de învățământ, în ceea ce s-a dovedit a fi o alfel de activitate a programului școlar 'Săptămâna verde'. Povestea celor cinci 'vitej

Administratie 03-04-2026 14:26

Sector 1: Piața Dorobanți a fost redeschisă după lucrări de modernizare

Piața Dorobanți a fost redeschisă vineri, după ample lucrări de modernizare, și funcționează exclusiv cu producători locali, în baza unui parteneriat cu Asociația Forța Fermierilor. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Sectorului 1, spațiul nu a mai avut funcțiunea de piață agroalimentară de peste șase ani. Pentru a asigura condi

Administratie 03-04-2026 14:23

Ciucu: Arena Națională nu este bine administrată; pierderi de 20 de milioane de lei pe an

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a afirmat vineri, la dezbaterea privind administrarea Arenei Naționale, că aceasta nu este utilizată la capacitatea corespunzătoare și produce pierderi importante bugetului Capitalei. 'Așa cum se știe, de foarte mult timp, această arenă nu este cel mai bine administrată. Statul nu este în