logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Olt: Sindicaliştii de la Alro solicită Guvernului aplicarea schemei de ajutor pentru marii consumatori industriali de energie

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Sindicatului Liber Aluministul din cadrul Alro Slatina, Constantin Popescu, solicită Guvernului să aplice "imediat" prevederile ordonanţei referitoare la schema de ajutor de stat pentru sprijinirea consumatorilor industriali energointensivi şi susţine că, în caz contrar, în următoarele săptămâni se poate ajunge la faliment.

Într-un comunicat de presă al Sindicatului Liber Aluministul, remis duminică AGERRES, Popescu punctează că Alro, mare consumator de energie, nu a primit încă sprijin conform schemei de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice, această schemă fiind autorizată de Comisia Europeană la începutul lunii mai.

"Sindicatul Liber Aluministul atrage atenţia Guvernului României precum şi clasei politice de astăzi asupra situaţiei disperate în care se află marile companii având în vedere două aspecte: 1 Sprijinul acordat pe perioada pendemiei COVID-19; 2. Obligativitatea asigurării unui climat de afaceri în acelaşi nivel de competitivitate pentru marii consumatori de electricitate din Uniunea Europeană. Suntem deja în al doisprezecelea ceas din punct de vedere al funcţionării marilor companii şi al păstrării locurilor de muncă, din cauza tergiversării punerii în aplicare a măsurilor concrete, coerente şi necesare pentru relansarea industriei româneşti", se arată în comunicat.

Sindicaliştii consideră că în privinţa măsurilor de relansare a economiei, Guvernul se mişcă prea încet" şi solicită aplicarea imediată a prevederilor ordonanţei referitoare la o schemă de ajutor de stat pentru consumatorii industriali energointensivi, pentru compensarea costurilor cu emisiile de gaze, transferate în preţul electricităţii.

"Sindicatul Liber Aluministul cere Guvernului României să ia măsuri imediate pentru susţinerea companiilor mari, pentru a putea trece de efectele generate de pandemia de COVID-19. (...) Cerem Guvernului României şi tuturor organismelor, autorităţilor, ce încă mai stau pe gânduri, să fie responsabili şi să aplice imediat prevederile acestei ordonanţe, în caz contrar lipsa competitivităţii pentru tratament discriminatoriu al preţului energiei electrice pentru marii consumatori, suprapusă cu reducerea drastică a pieţei pentru produsele noastre pe timpul pandemiei COVID -19 poate duce la faliment în următoarele săptămâni. Oare industria, care înseamnă aproape un sfert din economia României, a fost uitată de Guvern?", se afirmă în document.

Potrivit comunicatului citat, schema de ajutor în cauză a fost autorizată de Comisia Europeană şi Guvernul României a adoptat o OUG prin care se instituie această schemă, însă nu a fost acordat şi sprijinul prevăzut de actul normativ.

"Deşi Comisia Europeană a aprobat compensarea pentru companiile mari consumatoare de energie pentru preţurile mai ridicate ale electricităţii rezultând din costurile emisiilor indirecte (emisiile de bioxid de carbon introduse în preţul de energie), conform sistemului Uniunii Europene de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), şi Guvernul României a adoptat OUG-ul prin care se instituie schema de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice, până la această dată nu am primit niciun fel de sprijin", punctează sindicaliştii.

Constantin Popescu afirmă că grupul ALRO are 3.500 de salariaţi şi de activităţile acestuia depind alţi 20.000 de oameni, iar de schema de ajutor de stat menţionată ar urma să beneficieze companii din 15 domenii de activitate, mari consumatori de energie electrică.

În luna ianuarie anul acesta, ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat la Slatina, după o vizită la Alro, că această companie va primi anual circa 40 de milioane de euro prin schema de ajutor pentru sprijinirea consumatorilor industriali prin intermediul certificatelor de emisii de CO2, de această schemă de ajutor urmând să beneficieze şi alte unităţi industriale din ţară, mari consumatori de energie electrică. AGERPRES / (AS - autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 5

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Administratie 02-04-2025 14:56

Cseke Attila, la 100 de zile de la preluarea conducerii MDLPA: Facturile restante din 2024 sunt plătite

Datoriile Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) au fost plătite, gradul de absorbție a fondurilor din PNRR la minister s-a dublat, criteriile de plată pentru programele de investiții sunt transparente și au fost introduse reguli care oferă predictibilitate antreprenorilor, a afirmat, miercuri, ministrul Cseke Attila, într-o conf

Social 02-04-2025 14:53

Vaslui: Problemele copiilor cu autism, discutate în cadrul unei întâlniri organizate de DGASPC

Problemele întâlnite în gestionarea situației copiilor cu autism au fost discutate, miercuri, în cadrul unei întâlniri organizate de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, cu ocazia

Social 02-04-2025 14:04

MApN: Peste 460 de rezerviști au semnat contracte cu companii de securitate care au activat în Congo

Peste 460 de militari rezerviști, care provin din Ministerul Apărării Naționale, au semnat, după trecerea în rezervă, contracte cu companii de securitate care au activat în Republica Democratică Congo, a informat, miercuri, MApN. De asemenea, sursa citată spune că șapte militari în activitate care se aflau în concediu d

Social 02-04-2025 13:54

Neamț: Aproximativ 550 de copii au tulburări din spectrul autist

Aproximativ 550 de copii din județul Neamț au tulburări din spectrul autist, se arată miercuri într-un comunicat de presă al Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC), transmis cu ocazia celebrării pe 2 aprilie a

Administratie 02-04-2025 13:22

INSP: 96 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în creștere cu 23%; două decese

București, 2 apr /Agerpres/ - Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a informat că, în ultima săptămână, au fost înregistrate 96 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creștere cu 23% față de săptămâna precedentă. Potrivit INSP, 25 dintre aceste cazuri noi sunt la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o p

Administratie 02-04-2025 13:13

Cseke Attila (MDLPA): Vom desființa 512 posturi; impactul bugetar al reorganizării - peste 22 milioane de lei

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) va desființa 512 posturi, din care 74 ocupate și 438 vacante, iar impactul bugetar al reorganizării propuse este de peste 22 de milioane de lei, a declarat, miercuri, ministrul Cseke Attila. ''Vom avea mai puțini angajați, mai puține posturi de conducere și cheltuieli

Social 02-04-2025 12:56

Timiș: Brunch în Banat, cu teatru, plimbări și gastronomie sustenabilă

Promovarea turistică a județelor Timiș și Arad, de către Asociația My Banat, își diversifică programul estival din acest an, aducând în satele în care se desfășoară manifestările, ca noutate, teatru și lecturi pentru copii, dar și plimbări cu mașini de epocă, pe lângă gastronomia locală. 'Evenimentele de cultură gastronomică a

Social 02-04-2025 12:54

Sector 6: S-a trecut la programul de vară la serele exotice din Parcul Drumul Taberei

Programul de vizitare a serelor exotice din Parcul Drumul Taberei, unde se află în jur de 4.000 de plante din 300 de specii aduse de pe toate continentele, a fost prelungit ca urmare a trecerii la ora de vară. De marți până la final de septembrie, vor fi trei ore în plus de vizitare a acestor sere: miercuri, joi și vineri, în intervalul

Social 02-04-2025 12:17

Ministrul Agriculturii: Programul pentru independența energetică a fermelor, prelungit cu o lună

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, a declarat miercuri, la Târgu Mureș, în cadrul unei întâlniri cu membrii Federației Crescătorilor de Bovine din România, că programul de independență energetică pentru instalarea unor sisteme fotovoltaice în ferme și unități de procesare a fost prelungit cu o lună.

Administratie 02-04-2025 11:58

Buzău: Plachetă conferită de 'Ziua Instituției Prefectului' premierului Marcel Ciolacu, fost prefect al județului

Cu ocazia 'Zilei Instituției Prefectului', premierului Marcel Ciolacu i-a fost conferită, în lipsă, o plachetă ca simbol al respectului pentru activitatea desfășurată în calitate de fost prefect al județului Buzău. Instituția Prefectului Buzău a organizat miercuri, pentru prima dată 'Ziua Instituției Prefectului', eveniment ce s-a d

Social 02-04-2025 11:13

Ministrul Agriculturii: Încă două focare de febră aftoasă în Ungaria; se discută despre vaccinarea preventivă în UE

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin - Ionuț Barbu, a declarat, miercuri, la Târgu Mureș, că în Ungaria au mai fost depistate încă două focare de febră aftoasă și că a primit promisiuni de la nivelul Comisiei Europene că, în cazul în care vor mai fi identificate focare ale acestei boli, se va lua o decizie de vaccinare preventivă

Social 02-04-2025 10:47

Cătălin-Aurel Giulescu: Până în 20 mai vom extinde la nivel național emiterea cărților electronice de identitate

Directorul general al Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI, chestorul de poliție Cătălin-Aurel Giulescu, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută la Cluj, că, până în 20 mai va fi extins la nivel național sistemul de emitere a cărților electronice de identitate, sistem aflat în proiect

Administratie 02-04-2025 09:58

Prefectul Bucureștiului, Mugur-Mihai Toader: O lege a Capitalei ar fi imperios necesară în perioada următoare

O lege a Bucureștiului ar fi imperios necesară în perioada următoare, consideră prefectul Capitalei, Mugur-Mihai Toader. 'În momentul de față, primăriile de sector, în special, asigură o dezvoltare destul de programată și au niște planuri de dezvoltare pe termen scurt, mediu și chiar lung destul de bine întocmite. Sincope su

Social 02-04-2025 09:56

Prahova: Fum gros la Rafinăria Lukoil după o cădere totală de tensiune; au fost alertate autoritățile de mediu

Autoritățile de mediu din județul Prahova au fost sesizate, miercuri, după ce la Rafinăria Lukoil Ploiești a fost observat un fum gros care a putut fi văzut de la mai mulți kilometri depărtare. Garda de Mediu Prahova explică faptul că, din cauza unei căderi totale de tensiune în sistemul național de distribuție energie electrică, rafinăria a fost complet

Social 02-04-2025 08:59

Neamț: Un TIR încărcat cu apă îmbuteliată a intrat într-o gospodărie din localitatea Dolhești

Un TIR încărcat cu apă îmbuteliată a intrat, miercuri dimineață, într-o gospodărie din localitatea Dolhești, comuna Pipirig, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. Accidentul s-a produs în jurul orei 05:00, pe drumul național DN 15B, iar la fața locului au intervenit pompierii militari din Târgu Neamț, vo