2 aprilie nu este doar despre autism, ci despre românii care au nevoie să fie înțeleși, sprijiniți și acceptați

Astăzi nu vorbim doar despre autism. Vorbim despre copii care nu privesc în ochi, dar simt. Despre tineri care nu rostesc cuvinte, dar au lucruri de spus. Despre părinți care nu cer milă, ci sprijin.

Autismul nu este o 'problemă'. Problema este tăcerea din jurul lui. Nepăsarea. Lipsa centrelor. Listele de așteptare la terapie. Profesorii care spun 'nu știm ce să facem cu el'.

România are nevoie de o schimbare de perspectivă. Nu mai e suficient să bifăm o zi în calendar și să aprindem o lumină albastră. Avem nevoie de o hartă reală a serviciilor disponibile și a celor care lipsesc. Este nevoie de sprijin direct pentru părinți, nu doar de broșuri frumos tipărite și promisiuni care nu se concretizează. Avem nevoie de educatori și învățători pregătiți, care să nu fie speriați sau nepregătiți în fața unui copil cu autism. Iar politicile publice trebuie gândite împreună cu cei implicați direct, părinți, specialiști, organizații, nu redactate în birouri izolate de realitate.

Autismul nu dispare după ce trece copilăria. Mulți părinți mărturisesc cu frică: 'Ce se va întâmpla cu el după ce noi nu vom mai fi?'. Este o întrebare grea, pe care trebuie să avem curajul s-o punem și mai ales să oferim un răspuns, prin politici asumate și centre pentru viața adultă.

În calitate de deputat și ca mamă, consider că trebuie să coborâm din discursuri și să privim în ochii acestor familii. Au obosit să tot aștepte. Și nu mai au timp.

Autismul cere răbdare, înțelegere și resurse. Dar mai ales cere voință. Iar asta nu ține de sistem, ține de noi.

Raisa ENACHI,
Deputat S.O.S. RO de Vaslui