Să fim copii forever!!! Este îndemnul lui Liviu Teodorescu, actor, cântăreţ şi compozitor, un tânăr de 27 de ani care mărturiseşte că, şi azi, îşi lasă liber copilul din el.

De 1 Iunie, el a rememorat, pentru AGERPRES, puţin din copilăria sa, a povestit despre şcoală, a vorbit despre muzică şi mai ales despre copilul care există în fiecare dintre noi.

A avut "o copilărie fericită", care l-a format drept "un adult responsabil".

"Ai mei au descoperit la mine o înclinaţie spre muzică şi m-au dat la cursuri de canto la Palatul Naţional al Copiilor. Ei au fost şi sunt cei mai mari susţinători ai mei. Mai târziu, am luat singur frâiele muzicii în mâini şi muzica a devenit pasiunea mea asumată din toată inima. Drumul spre celebritate nu a fost ceva ce mi-am propus. S-a întâmplat la un moment dat şi cred că a fost un rezultat al pasiunii şi al sincerităţii mele în relaţie cu muzica. Copilăria mea a fost una ocupată cu diverse activităţi legate de muzică şi de şcoală, dar şi liniştită, pentru că nu am fost neapărat un copil problemă", povesteşte Liviu Teodorescu.

El îşi aminteşte că, în perioada liceului, a făcut parte dintr-o trupă de teatru şi, chiar dacă lipsea mult de la şcoală, recupera când putea.

"În liceu, eram parte dintr-o trupă de teatru de la Palatul Copiilor şi eram hotărât că voi face teatru. Lipseam mult de la şcoală şi recuperam când se putea, dar toate sacrificiile au meritat din plin. (...) Aveam profesori care apreciau latura mea artistică. Dar nu ştiu cât se reflecta treaba asta în notele pe care le primeam, din fericire şi-au păstrat obiectivitatea. Profesoara de franceză, în schimb, mă iubea atât de tare încât primeam note destul de mari, deşi eu eram lemn. Ţin minte că am cântat odată, la oră, Jacques Brel şi am luat notă mare la citire, deşi aveam o pronunţie foarte greşită", menţionează artistul.

Spune că a avut mulţi idoli, dar cel care era activ în momentul alegerii sale muzicale a fost Justin Timberlake.

Despre "cele mai trăznite şotii de la concerte" nu vrea să vorbească pentru că, nu-i aşa, "ce se întâmplă în Vegas rămâne în Vegas" sau, cu alte cuvinte, "ce se face în turneu rămâne în turneu".

"Tot ce pot să spun este că disciplina a fost tot timpul pe primul loc şi, chiar dacă au fost momente când nu a fost chiar aşa, m-am reglat rapid", susţine Liviu Teodorescu.

Încă din copilărie a visat să urce pe scenă.

"Ascultam Queen şi stăteam în faţa oglinzii cu orele, ţinând în mână un băţ din baie, pe care mama usca rufele, exact cum ţinea Freddie stativul de microfon. Camerele de filmat, în schimb, mi-au creat disconfort de mic. Chiar şi azi mai am momente", mărturiseşte artistul.

A avut momente în care s-a gândit să renunţe. "Dar am observat că astfel de momente se întâmplă atunci când nu sunt mulţumit. Nemulţumirea e strict o percepţie personală. Iar percepţia personală e foarte limitată, aproape neimportantă. Aşa că de ce să renunţ la ceva frumos pentru un gând nesemnificativ de moment?", completează el.

Din copilărie păstrează multe caiete şi cărţi, pe care le ţine în podul casei părinteşti, dar şi multe jucării.

"Copilul există în fiecare dintre noi. Personal, încerc să îl las liber şi, când mă simt îngrijorat sau când mă încearcă sentimente de frică, îmi amintesc de copilul din mine. Dau grijile şi fricile deoparte şi el iese singur la suprafaţă", subliniază Liviu Teodorescu.

"Copilăria este o latură a personalităţii mai mult decât o simplă perioadă din viaţă. Copilăria este spontaneitate şi lipsa fricii. Ar fi bine să o ţinem la cald, pentru că societatea şi viaţa, aşa cum le ştim noi, ne trag într-o zonă lipsită de viaţă, rigidă şi plicticoasă, din care, dacă nu ieşi, mori pe interior. Deci, să fim copii forever", îndeamnă artistul. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)

Sursa foto: Liviu Teodorescu / Facebook