Maramureș: Trenul Mocănița, cicloturismul și bisericile din lemn, preferate de turiști în vacanța de vară
Pensiunile rurale, trenul Mocănița și cicloturismul rămân printre cele mai tentate oferte de vacanță pe durata verii pentru românii sau străinii care aleg Maramureșul ca destinație, a declarat marți, pentru AGERPRES, președintele Asociației Naționale pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), filiala Maramureș, Livia Sima.
'Majoritatea pensiunilor din sate și comune au fost rezervate de turiști români, dar și străini pentru vacanța de vară, iar unele rezervări au fost operate în urmă cu trei luni de zile. Anul acesta par a fi preferate vacanțele în familie sau grupuri mici, iar unele familii au ales o pensiune pentru cel mult șase zile. Aceștia au optat pentru pachetele all inclusiv, fiindcă e vorba și de copii. Unii vin pentru relaxare, refacere iar o parte au ales odihna activă, adică vizitează și alte obiective turistice, cum ar fi bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO, muzee sătești, muzee urbane sau fac un circuit al bisericilor din lemn din satele Maramureșului. Turismul de familie a ales și în acest an locurile consacrate din județ, iar o categorie au optat pentru pensiunile construite din lemn, pentru cele așezate într-un cadru natural pitoresc', a spus Livia Sima.
Potrivit acesteia, există mici grupuri de turiști români și străini care efectuează o călătorie de o zi cu trenul Mocănița pe Valea Vaserului.
'Trenul Mocănița îi transportă de-a lungul defileului Văii Vaserului. Trenul circulă cu o viteză destul de mică și permite turiștilor să se bucure de natură pe cei aproape 20 de kilometri de drum parcurs. Bineînțeles, pasionații de fotografie vin special pe Valea Vaserului și petrec mai multe zile în zonă pentru a vizita și alte locuri. Trenul Mocănița continuă să-i fascineze pe turiști și reprezintă una dintre cele mai apreciate locuri din Maramureș. Avem și avantajul unor pensiuni în apropierea gării de unde pleacă trenul, servicii acceptabile pe durata călătoriei și un loc minunat care încântă privirea', a mai precizat Livia Sima.
Președinta ANTREC a mai punctat că, în ultimii ani, cicloturismul a început să fie practicat în satele de deal și câmpie, odată cu pregătirea pistelor pentru bicicliști.
'Zona de deal și șes a Lăpușului s-a schimbat mult în ultimii ani, iar cicloturismul a devenit interesant odată darea în folosință a pistelor destinate bicicliștilor. Partea și mai bună e că administrațiile mai multor comune din județ au accesat finanțări și au construit drumuri speciale pentru bicicliști, reamenajând foste drumuri rurale situate în câmp sau în vecinătatea pădurilor, iar interesul pentru aceste trasee deosebite i-au cucerit pe localnici, dar și pe turiști. Mai există o categorie aparte de pasionați; aceștia merg special din Baia Mare pe anumite rute pentru a parcurge aceste drumuri de biciclete, multe în afara satelor. Cicloturismul se află la început de drum, însă apare promițător pentru satele și comunele care au investit în astfel de drumuri. Interesant e că aceste drumuri au ajuns să conecteze unele sate în lanț, iar traseele sunt de-a dreptul fascinante. Tinerii, dar și adulții sunt interesați să parcurgă asemenea trasee, iar în unele sate se pot face scurte opriri pentru a vizita obiective', a mai spus Livia Sima.
Conform acesteia, turismul de factură religioasă include vizite în circuit și este special organizat de agenții specializate din țară.
'Avem un circuit al bisericilor din lemn, dar și un alt circuit care cuprinde bisericile parte a Patrimoniului Mondial UNESCO. E vorba de o categorie de turiști care ajung în Maramureș doar pentru a vizita aceste biserici, rămân 24 de ore, apoi, călătoresc spre Bucovina. Turismul religios este organizat agenții specializate, reprezentanții unor culte din țară și vin special în Maramureș, doar pentru a vedea bisericile din lemn. Sunt biserici din vechi de sute de ani, bine conservate, puse în valoare de comunități și se bucură de o prezentare completă din parte celor care le îngrijesc. Bisericuțele din lemn sunt cea mai mare valoare a patrimoniului local, țin de identitatea noastră și fac parte din istoria unor comunități rurale. Indiferent de vremuri, bisericuțele din lemn au fost ocrotite și au rezistat pentru a ne bucura pe noi cei de azi, dar și pentru a rămâne moștenire generațiilor următoare', a conchis Livia Sima.
Conform reprezentantului ANTREC, anual în județul Maramureș ajung peste 20.000 de turiști români și străini.
În context, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea a declarat marți, pentru AGERPRES, că dezvoltarea turismului local în ultimii 20 de ani a obligat autoritățile să acorde modernizării infrastructurii atenție sporită.
'Turismul a devenit o parte componentă a economiei locale. Sunt comune renumite în Maramureș pentru care turismul a devenit partea din existență, iar acest domeniu economic continuă să se dezvolte. Ultimii 20 de ani arată că turismul, alături de alte domenii, e bine așezat, cu perspective, fapt ce ne obligă să fim mereu atenți la modernizarea infrastructurii rutiere, reabilitarea unor drumuri spre sate recunoscute având potențial turistic, modernizarea altor drumuri spre destinații mai puțin cunoscute și punerea în valoare a unor noi obiective. Căile de comunicație sunt extrem de importante în industria turismului (...). Recent am dat în folosință un nou terminal de pasageri la Aeroportul Internațional din Tăuții Măgherăuș, investiție de aproape 70 de milioane de lei, iar acum putem spune că Maramureș deține cu adevărat un aeroport modern. Aeroportul deservește curse interne, externe, charter și de vacanță. Avem plecări spre destinații de vacanță din Turcia, Grecia, Egipt și acum administrația aeroportului prospectează noi rute spre țări europene', a spus Gabriel Zetea. AGERPRES/(A - redactor: Leontin Cupar, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Timiș: Copil de trei ani, rănit de un monument funerar care s-a desprins, într-un cimitir
Un copil de trei ani a fost rănit, duminică, de un monument funerar dintr-un cimitir din municipiul Timișoara care s-a desprins, minorul fiind transportat la spital. Polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de un bărbat că în cimitirul de pe Calea Șagului, un monument funerar s-ar fi desprins și l-ar
Maramureș: Trei ucraineni aflați de mai multe zile în munți, recuperați de Salvamont în stare critică
Trei cetățeni ucraineni care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului au fost recuperați de salvatori din vecinătatea Vârfului Pop Ivanu (1.700 metri altitudine), într-o stare de epuizare fizică avansată, a informat, duminică, reprezentanta Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Maramureș, Alina Prisecaru. 'Cele t
Sălaj: Cei trei minori dispăruți joi, găsiți în județul Cluj, după o amplă acțiune de căutare
Cei trei minori, cu vârste de 11, 12 și 13 ani, plecați voluntar în 29 octombrie de pe un teren viran din localitatea Borla, au fost identificați de forțele de ordine, ultimul dintre aceștia fiind găs
Noi taloane de pensie pentru beneficiarii care primesc banii pe card, în patru județe (ministru)
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) va distribui, începând cu plata drepturilor din luna noiembrie, noi taloane mov pentru pensionarii care primesc pensia în cont bancar sau pe card, în județele Bistrița-Năsăud, Covasna, Harghita și Ialomița, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole, într-o postare pe Facebook. 'Înc
Prognoză INHGA: Debitul maxim al Dunării, sub mediile multianuale în lunile noiembrie, decembrie și ianuarie
Debitul maxim al fluviului Dunărea la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) se va situa sub mediile multianuale în lunile noiembrie, decembrie și ianuarie 2027, iar regimul hidrologic pe râurile interioare va fi la valori cuprinse între 30% și 80% din mediile lunare, însă valorile ar putea coborî și sub 30% în bazinele hidrografice: Cr
Meteo București: Vreme rece, ploi și intensificări ale vântului, până miercuri seara
Vremea va fi închisă și rece în București, în următoarele zile, cu ploi și intensificări ale vântului, care va atinge la rafală viteze de 50 - 60 km/h, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În intervalul 1 noiembrie, ora 10:00 - 2 noiembrie, ora 8:00, cerul va fi &
MAI: Peste 100 de reprezentanți ai profesorilor - instruiți cum să fie atenți și să semnaleze portul de obiecte periculoase
Peste 100 de reprezentanți ai cadrelor didactice au fost instruiți cu privire la necesitatea manifestării unei atenții sporite pentru identificarea și semnalarea situațiilor care implică portul sau folosirea fără drept a obiectelor periculoase, a anunțat, duminică, Ministerul Afacerilor Interne. 'În contextul reluării cursurilor după vacanța școlară,
Cod portocaliu de precipitații abundente în vestul Carpaților Meridionali și în zona submontană a Olteniei, până luni dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o avertizare Cod portocaliu de precipitații importante cantitativ, valabilă până luni, la ora 10:00, în vestul Carpaților Meridionali și în zona submontană a Olteniei, unde cantitățile de apă vor ajunge la 50 - 70 de litri pe metrul pătrat. Potrivit meteorologilor, în interva
UPDATE Prahova: Trei răniți în accidentul de la Posada, duși la spitalul din Ploiești
Trei dintre persoanele aflate în autoturismele implicate într-un accident produs, duminică, pe DN 1, la Posada, au fost transportate la spitalul din Ploiești. 'Pasagerii celor două autoturisme, de sex feminin, cu diverse traumatisme, însă aflate în stare de conștiență, au început deplasarea către UPU Ploiești cu ambulanțe SMUR
Două cutremure cu magnitudini de 3,6 și 3 s-au produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de 3,6 și, respectiv, 3 s-au produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Primul seism, de magnitudine 3, s-a produs la ora locală 00:46, în jude
CFR S.A: Incident în stația București Nord, sâmbătă seara; o persoană a fost lovită de un tren internațional
Un incident în urma căruia un tren internațional de călători, operat de CFR Călători, a lovit o persoană a avut loc sâmbătă seara în stația București Nord, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A., într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. 'În această seară, în jurul orei 18:30,
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spațiul aerian național; alerta aeriană a încetat
Una dintre cele două drone a părăsit spațiul aerian național, a anunțat, sâmbătă seară, Ministerul Apărării Naționale. Potrivit sursei citate, alerta aeriană a încetat pentru județele Iași, Neamț, Vaslui, Botoșani, Bacău și Suceava. Inițial, MApN a anunțat că sistemul de supraveghere radar a detectat o țintă aeriană
Radu Oprea, despre dronele intrate în spațiul aerian național: Acțiunile de monitorizare și intervenție sunt în desfășurare
Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, a transmis, sâmbătă seară, după pătrunderea neautorizată a două drone în spațiul aerian național, că acțiunile de monitorizare și intervenție sunt în desfășurare, prioritare fiind protejarea populației și a spațiului aerian național. 'Sunt la curent cu evoluția situației de securi
MApN: A fost emisă alertă aeriană pentru județul Suceava
O alertă aeriană a fost emisă sâmbătă seară și pentru județul Suceava, a anunțat Ministerul Apărării Naționale. 'Alerta aeriană a fost extinsă pentru populația din județul Suceava, fiind transmis mesaj RO-ALERT la 18:44', precizează sursa citată într-o informare pe Facebook. Anterior, alerte aeriene au fost e
Iași: Spațiul aerian, închis temporar; cursa de Eindhoven, redirecționată pe Aeroportul 'Ștefan cel Mare' de la Suceava
Spațiul aerian al județului Iași a fost închis temporar, sâmbătă seară, în contextul alertei aeriene, iar cursa care ar fi trebuit să ajungă de la Eindhoven a fost redirecționată către Aeroportul Internațional 'Ștefan cel Mare' din Suceava. Directorul Aeroportului Internațional Iași, Romeo Vatră, a declarat pentru AGE





