GCS: 14.923 de persoane în carantină; alte 19.007 sunt în izolare la domiciliu
Un număr de 14.923 de persoane se află în carantină instituţionalizată pe teritoriul României, iar alte 19.007 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală, informează marţi Grupul de Comunicare Strategică.
De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 2.302 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 209 de persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 269.183 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 412 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.905 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* Cele mai multe cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus în judeţul Suceava şi în Bucureşti
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Protest al transportatorilor în Târgu Jiu
Zeci de transportatori protestează duminică în municipiul Târgu Jiu, printre nemulțumirile acestora numărându-se introducerea sistemului de taxare TollRo și creșterea taxelor. De asemenea, aceștia sunt nemulțumiți și de majorarea prețurilor la combustibil. Transportatorii spun că majorarea costurilor poate duce
Un nou cutremur s-a înregistrat duminică, în județul Buzău, având magnitudinea de 3,4
Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 s-a produs duminică, la ora locală 11:09, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 124,7 kilometri și s-a produs în apropierea următoare
VIDEO Două intervenții Salvamont pe traseul Jepii Mici: un turist accidentat, evacuat cu elicopterul
Salvamont Prahova a intervenit, sâmbătă seara, în urma unui apel primit prin 112, pentru acordarea primului ajutor medical și evacuarea din zona montană a unui turist care s-a accidentat la picior și nu a mai putut continua coborârea pe traseul Jepii Mici. Având în vedere că turistul se afla în partea superi
Cutremur cu magnitudinea 3,1 în județul Buzău, duminică dimineața
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs duminică dimineața, la ora locală 6:05, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 114,6 kilometri și s-a produs în apropierea
Sibiu: Bărbat care a suferit o lovitură la cap în apropierea Cabanei Suru, ajutat de salvamontiști
Salvamontiștii din Sibiu au intervenit, sâmbătă seara, în zona Cabanei Suru, unde un bărbat a suferit o lovitură la nivelul capului în urma unei căderi, acesta fiind evaluat și sprijinit de către salvatorii montani. 'O nouă intervenție este în desfășurare în zona Cabanei Suru, unde o persoană de sex masculin a
Infotrafic: 14 transporturi agabaritice pe DN 39A și DN 2B
Un număr de 14 transporturi agabaritice se vor deplasa, sâmbătă, pe mai multe trasee ce includ sectoare din DN 39A, în zona Agigea, și DN 2B, în zona Port Galați Bazinul Nou, a informat Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române. Astfel, transporturile agabaritice se vor deplasa pe următoarele trase
Peste 70 de ONG-uri și iubitori de animale din toată țara protestează duminică în București
Reprezentanții a peste 70 de ONG-uri și iubitori de animale din toată țara vor protesta, duminică, în București împotriva modului în care autoritățile gestionează situația animalelor cu și fără stăpân, a animalelor de fermă și a celor sălbatice. Potrivit unui comunicat de presă al Federației Împreună pentru Animal
Satu Mare: Un motociclist a decedat într-un accident în care au mai fost implicate două autoturisme
Un motociclist în vârstă de 29 de ani a murit, sâmbătă, într-un accident de circulație care a avut loc pe centura ocolitoare a municipiului Satu Mare, după localitatea Mădăras, și în care au mai fost implicate două autoturisme. În urma impactului, motocicleta a luat foc, a transmis Inspectoratul pentru Situa
VIDEO UPDATE ISU Vâlcea: Incendiul izbucnit la o hală în care se aflau peste 30 de tone de vopseluri şi diluanţi a fost lichidat
Pompierii vâlceni au reușit lichidarea incendiului izbucnit la o hală din localitatea Șutești, după o intervenție de aproximativ patru ore. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, intervenția a fost una dificilă din cauza degajărilor mari de fum generate de flăcările puternice. În hala cu o suprafață
VIDEO Sibiu: Salvamontiștii, în trei misiuni simultane la Bâlea, Măgura și cabana Negoiu
Trei echipe ale Salvamont Sibiu acționează, sâmbătă, în tot atâtea misiuni de salvare care se desfășoară simultan în zone ale județului Sibiu, din Munții Fărăgaș și pe traseul Cisnădie - Măgura. Potrivit Salvamont Sibiu, o primă acțiune are loc în zona Bâlea, unde un tânăr de 35 de ani, din Bucur
Prahova: Bărbat de 73 de ani decedat în urma unui accident feroviar, la Brazi
Un bărbat de 73 de ani a fost accidentat mortal, sâmbătă, în zona stației de cale ferată Brazi, de un tren care circula pe ruta București Nord - Bacău, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova. 'La fața locului au intervenit de urgență polițiștii, care au demarat cercetările pentru stabilirea tuturor împ
Hunedoara: Incendiul din Retezat - pompierii, sprijiniți de alpiniști pentru a ajunge cu apă la focar
Operațiunile de stingere a incendiului de fond forestier din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, au continuat sâmbătă, în condițiile în care o echipă de alpiniști a reușit să coboare în rapel circa 100 de metri și să ajungă în apropierea focarului activ, spre care accesul era limitat complet. În par
UPDATE Circulaţia feroviară între Crivina şi Brazi a fost reluată
Circulația feroviară între Crivina și Brazi a fost reluată sâmbătă, la ora 17:20, în condiții normale de siguranță pe ambele fire, după finalizarea intervențiilor desfășurate la locul accidentului, a anunțat Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA. În contextul acestui accident, CFR SA atrage atenția asupra im
Mureș: Exemplar din rasa Fleckvieh, câștigător la Parada Taurilor, care a marcat 50 de ani de activitate genetică
Taurul Woernitz, un exemplar de top din rasa Fleckvieh (Bălțată Germană / Bălțată Românească) provenit dintr-o linie de elită internațională, a fost desemnat sâmbătă 'Mister Parada Taurilor', prin votul publicului, la ediția a XXIV-a a Paradei Taurilor de la Sângeorgiu de Mureș, eveniment care a marcat și o jumătate de secol de activitate ge
Mureș: Accident între un camion și două autoturisme pe DN13; o persoană - încarcerată
Trei persoane au fost rănite, sâmbătă dimineața, într-un accident rutier produs pe DN 13, în apropiere de localitatea Saschiz, în care au fost implicate un camion și două autoturisme, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș. 'În accident au fost implicate un camion și două autoturisme,












