VIDEO Marcel Vela: Am prelungit cu 14 zile suspendarea zborurilor comerciale către şi dinspre Spania
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, joi seara, că a fost prelungită suspendarea zborurilor comerciale către şi dinspre Spania, începând cu data de 14 aprilie.
"Am prelungit măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania şi din Spania către România pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 14 aprilie. Măsura nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale", a declarat Marcel Vela, citând din Ordonanţa Militară numărul 8.
El a adăugat că această măsură urmează să se aplice şi dacă în decretul de prelungire a stării de urgenţă se menţine competenţa ministrului Afacerilor Interne în acest domeniu.
"Măsura se aplică şi după durata pentru care este instituită starea de urgenţă prin decretul preşedintelui României 195 din 2020 numai dacă starea de urgenţă pe întreg teritoriul României se prelungeşte şi dacă în decretul de prelungire a stării de urgenţă se menţine competenţa ministrului Afacerilor Interne de a stabili, prin ordonanţă militară, interzicerea graduală a circulaţiei aeriene pe diferite rute", a precizat ministrul. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, imagine: MAI, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
VIDEO Marcel Vela: Pieţele şi fitofarmaciile rămân deschise pe toată perioada stării de urgenţă
VIDEO Marcel Vela: E momentul să ne dovedim capacitatea de a fi disciplinaţi, determinaţi şi uniţi
VIDEO Marcel Vela: Transporturile aeriene vor fi autorizate de Ministerul Transporturilor
VIDEO Vela: Pe perioada ţării de urgenţă se suspendă exportul de cereale, seminţe şi zahăr
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE/Atenționare de călătorie: Portugalia - risc de incendii de vegetație; stare de alertă până pe 6 iulie
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Portugalia că, pe fondul riscului ridicat de producere a unor incendii de vegetație din cauza condițiilor meteorologice extreme, autoritățile portugheze au instituit starea de alertă pentru perioada 3 - 6 iulie la nivelul în
DSU: 61 de localități din 20 de județe, afectate de vremea rea
Zeci de case, curți și beciuri inundate, copaci și stâlpi de electricitate prăbușiți, mașini avariate - reprezintă bilanțul efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase înregistrate până vineri dimineață în 61 de localități din 20 de județe. Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, urmare a manifestă
Cod galben de averse torențiale și vijelii în aproape toată țara, până sâmbătă dimineața
Aproape toate regiunile țării se vor afla sub un Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torențiale și vijelii până sâmbătă dimineața, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Vineri, 3 iulie, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobroge
Inundații în municipiul Brașov în urma ploilor torențiale; două autoturisme și o ambulanță - blocate din cauza apei
Mai multe beciuri, curți și subsoluri au fost inundate, joi seară, în municipiul Brașov, în urma ploilor torențiale, iar două autoturisme și o ambulanță au rămas blocate în zona unui pasaj din cauza acumulării de apă. 'În urma ploilor torențiale, în municipiul Brașov s-au înregistrat mai multe situații d
Alba: Circulație reluată pe ambele sensuri pe Transalpina, în zona Barajului Tău
Circulația rutieră pe DN 67C - Transalpina, blocată miercuri din cauza aluviunilor depuse pe partea carosabilă în zona Barajului Tău, a fost reluată în cursul serii de joi pe ambele sensuri de circulație. Instituția Prefectului - Județul Alba a transmis, joi seara, că, după finalizarea intervenției pentru îndepărtarea aluviun
Mureș: Un microbuz și un autoturism, implicate într-un accident la Valea Largă; cinci persoane rănite
Cinci persoane au fost rănite joi seara, după ce un microbuz și un autoturism s-au ciocnit în localitatea Valea Largă, la fața locului intervenind echipele de salvatori ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș din Sărmașu, echipaje SMURD și paramedici.
Botoșani: Trei case din localitatea Cândești, inundate în urma ploilor torențiale
Trei locuințe și șase gospodării din comuna Cândești au fost inundate, joi seară, în urma ploilor torențiale, dar și ca urmare a scurgerilor de apă de pe versanți, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit sursei citate, la dispeceratul integrat ISU - SAJ Botoșani au fost înregistrate cinci
IGSU: 45 de localități din 18 județe, afectate de vremea rea
Un număr de 45 de localități din 18 județe au fost afectate joi de vremea rea, pompierii intervenind pentru evacuarea apei din curți și case și pentru îndepărtarea copacilor căzuți. Potrivit IGSU, urmare a manifestării fenomenelor meteorologice prognozate, au fost înregistrate efecte la nivelul a 45 localități din 18 județe - Argeș, Bistrița-Năsăud
Sibiu: 42 de adulți cu dizabilități din Bihor, mutați în centre ale DGASPC și private
Un număr de 42 de adulți cu dizabilități din județul Bihor au fost relocați în servicii sociale din județul Sibiu, dintre care 21 au fost preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu, iar restul au fost integrați în centre private acreditate. Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de DGASPC Sibiu
Alba: STP, obligată de instanță să reia transportul public în Alba Iulia
Societatea de Transport Local (STP) Alba Iulia este obligată de instanță să reia de îndată transportul în municipiul Alba Iulia, a informat, joi, Primăria. 'Prin ordonanță președințială, publicată astăzi, 2 iulie 2026, Tribunalul Alba obligă STP Alba Iulia să reia serviciul public de transport local de persoane pe traseele stabilite pe raza Mun
Sibiu: Copaci căzuți și subsoluri inundate; pompierii intervin în mai multe zone ale municipiului
Pompierii militari au intervenit joi după-amiază în mai multe zone din municipiul Sibiu pentru îndepărtarea efectelor produse de furtună, fiind înregistrați copaci căzuți, elemente de construcție desprinse și inundații în locuințe, subsoluri și la un operator economic, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit s
Hotărârea de Guvern care va aloca 19 milioane lei pentru îngrijirea persoanelor relocate de la Bihor, promovată săptămâna viitoare
Ministerul Muncii finalizează demersurile pentru promovarea, în cursul săptămânii viitoare, a Hotărârii de Guvern care va asigura alocarea a peste 19 milioane de lei din bugetul de stat către autoritățile administrației publice locale, pentru acoperirea cheltuielilor necesare îngrijirii celor 409 persoane relocate în urma intervenției DIICOT din
Bihor: Acumularea Leșu are sistem modern de retenție a deșeurilor și insule ecologice
Acumularea Leșu beneficiază de un sistem modern de retenție a deșeurilor și de primele insule ecologice din administrarea ABA Crișuri, a informat joi instituția. Potrivit unui comunicat transmis de Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri, sistemul modern de retenție a deșeurilor plutitoare de tip Log Boom și insule ecologice reprezintă o premieră pentru ac
MAE/ Atenționare de călătorie pentru Franța: Cod roșu de incendii de vegetație și păduri în zona de sud-est
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că, începând cu data de 2 iulie, a fost emis un cod roșu de incendii de vegetație (risc foarte sever) în departamentele Bouches-du-Rhone, Herault, Aude, Gard, Vaucluse, Pyrenees-Orienta
Harghita: Urs agresiv împușcat la Miercurea-Ciuc după ce a încercat să intre într-o gospodărie; numărul intervențiilor, în creștere
Autoritățile din Miercurea-Ciuc se confruntă cu o creștere semnificativă a numărului intervențiilor cauzate de prezența urșilor în apropierea locuințelor, iar primul exemplar agresiv din acest an a fost extras prin împușcare miercuri, după ce a pus în pericol locuitorii și echipa de intervenție, conform informațiilor furnizate AGERPRES de v










