Botoşani: Protest al angajaţilor SJU ''Mavromati'' după pensionarea a 50 de asistenţi care cumulează pensia cu salariul
Peste 20 de asistente de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) ''Mavromati'' din Botoşani au protestat, luni dimineaţa, în faţa sediului Consiliului Judeţean (CJ) faţă de decizia managerului unităţii medicale de a concedia personalul cu studii medii care cumulează pensia cu salariul.
Persoanele prezente la protest au cerut sprijinul preşedintelui CJ Botoşani, Costică Macaleţi, după ce conducerea SJU "Mavromati" a decis concedierea, începând cu data de 1 martie, a 50 de asistenţi medicali.
Potrivit liderului Sindicatului Sanitas din SJU, Lia Temciuc, deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă au fost emise pe 28 februarie, fără niciun preaviz. De altfel, Temciuc acuză conducerea spitalului că a luat această măsură doar pentru a reduce cheltuielile unităţii, generând, însă, o criză de personal.
"Acest drept de a acumula pensia cu salariul este conferit de lege. Niciun salariat nu a făcut acest lucru în mod abuziv sau ilegal. Legea le-a permis acest lucru. Asistentul medical are dreptul până la 65 de ani să îşi desfăşoare activitatea, dar, în acelaşi timp, pe stagiul minim de cotizare şi pe vârsta standard de pensionare au dreptul să primească şi pensie. Aceşti angajaţi erau în pensie, dar niciunul nu a împlinit vârsta de 65 de ani", a declarat Lia Temciuc, la întâlnirea cu preşedintele Consiliului Judeţean.
În context, Costică Macaleţi a anunţat că se va implica în rezolvarea problemelor de la spital, însă a militat pentru acordarea unor şanse tinerilor.
"Reglementările nu sunt în regulă. Am şi eu cazuri la Consiliul Judeţean, când doamne care trebuiau să iasă la pensie mi-au prezentat cererea că vor să mai rămână şi le-am acordat această şansă. Acelaşi lucru se întâmplă şi la dumneavoastră. Legat de tineri, trebuie să le dăm şi lor de muncă şi nu îmi place că cei tineri nu ar trebui să-şi găsească locul. Dincolo de faptul că în spital norma de angajare este aşa cum este, că nu este personal, asta este sistemul şi trebuie să-l luăm ca atare", a precizat Macaleţi.
În luna decembrie a anului trecut, alţi 22 de asistenţi medicali au fost concediaţi ca urmare a faptului că beneficiază, în acelaşi timp, de pensie şi de salariu. AGERPRES/(A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Circulația feroviară, oprită temporar pe secția electrificată Poarta Y - Slatina Timiș
Circulația feroviară a fost oprită temporar, duminică seara, pe secția electrificată Poarta Y - Slatina Timiș, după ce un copac a căzut în gabaritul liniei de contact, iar firul de contact a fost coborât până în apropierea căii ferate, potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naționale de Căi Ferate 'CFR' SA.
UPDATE Caraș-Severin: Incendiul de la Delinești s-a extins la circa 25 de hectare din cauza vântului
Incendiul de vegetație de la Delinești, județul Caraș Severin, s-a extins la aproximativ 25 de hectare și se manifestă violent, în mai multe focare, din cauza vântului și a ierbii înalte, fără a amenința, la acest moment, locuințele, a informat, duminică seara, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. Pom
Hunedoara: Femeie de 89 de ani, decedată într-un incendiu izbucnit într-un apartament din Călan
O femeie în vârstă de 89 de ani a decedat, duminică, într-un incendiu puternic izbucnit într-un apartament situat la etajul al patrulea al unui bloc din orașul Călan, iar 12 persoane, între care un minor, s-au autoevacuat din cauza fumului dens, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
UPDATE Incendiul de vegetație dintre Drăgănești Olt și Radomirești a fost lichidat; linia de contact a fost repusă sub tensiune
Incendiul de vegetație izbucnit între Drăgănești Olt și Radomirești a fost lichidat, iar linia de contact a fost repusă sub tensiune, duminică, la ora 17:49, pe ambele fire de circulație ale distanței Drăgănești Olt - Radomirești, precum și la liniile 1-4 din stația CF Drăgănești Olt, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A.
Mureș: Bărbat de 49 de ani, decedat după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Sângeorgiu de Mureș
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a murit la spital după ce, în timp ce se deplasa cu o trotinetă electrică, s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe carosabil, în localitatea Sângeorgiu de Mureș. Accidentul s-a produs pe strada Marton Aron, la intersecția cu strada Salcâmilor, a informat, duminică, Inspectoratul
UPDATE Circulația feroviară a fost reluată între Periș și Chitila, după finalizarea intervenției din stația Buftea
Circulația feroviară a fost reluată, duminică, în condiții normale de siguranță, pe ambele fire, pe distanța Periș - Chitila, după finalizarea intervenției pompierilor la locomotiva unui tren tehnologic aflat în stația CF Buftea, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A. Potrivit sursei citate, circulația a fost reluată la ora
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulației în această noapte
Podul Basarab se deschide circulației în noaptea de duminică spre luni, a anunțat primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, menționând că restul reparațiilor vor continua pentru ca lucrarea să fie recepționată la începutul anului viitor. 'Podul Basarab se deschide circulației în această noapte, așa cum am promis. Restul lucrărilor de repar
Băluță: Restricții de circulație din Piața Unirii - ridicate luni; placa de beton - finalizată la sfârșitul anului
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că începând de luni dimineață vor fi ridicate restricțiile de circulație din Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop, introduse la începutul verii, menționând că de acum lucrările se vor desfășura în interiorul șantierului și obiectivul este finalizarea până la sfârșitul acestui a
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în scădere până la 1.400 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în țară va scădea până la 1.400 de metri cubi pe secundă (mc/s) în următoarea săptămână, situându-se mult sub media multianuală a lunii septembrie, potrivit prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 5-12 septembrie 2026. 'Debitul la intrarea
Iași: Un microbuz cu șase persoane s-a răsturnat în localitatea Sârca; doi pasageri, transportați la spital
Șase persoane au fost evaluate medical la fața locului, dintre care două au fost transportate la spital, după ce un microbuz s-a răsturnat duminică în afara carosabilului, în localitatea Sârca, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași. Potrivit coordonatorului SMURD Iași, dr. Diana Cimpoeșu, pacienții transportați la Uni
MApN: Ținte aeriene, detectate în apropierea frontierei cu Ucraina; nu au fost raportate pătrunderi în spațiul național
Un grup de ținte aeriene care evoluau în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina a fost detectat în noaptea de sâmbătă spre duminică, sistemele de apărare antiaeriană fiind activate și populația din nordul județului Tulcea atenționată printr-un mesaj RO-ALERT, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN). Conform sursei citate, la ora 23
Cutremur de 4,1 pe Richter, produs duminică dimineața în zona seismică Vrancea
Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 s-a produs, duminică, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la ora 7:04, informează Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Potrivit sursei citate, seismul s-a înregistrat la adâncimea de 149,6 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 54 km su
Timiș/Zaharia Pereș: Peste 100 de copii nevoiași au primit ghiozdane; povara sărăciei din familie o resimt și ei
Peste 100 de copii din Parohia Ortodoxă Dacia Cetate din Timișoara au primit, sâmbătă seara, ghiozdane cu rechizite, dar și alte bunuri necesare începutului de an școlar, după ce la intrarea în vacanța mare au primit echipamente de sport. 'A fost un an în care copilul cel mare, care era în gimnaziu, nu a vrut să meargă la școa
Vaslui: 50 de hectare de vegetație uscată, distruse într-un incendiu produs la în Băcești
O suprafață de aproximativ 50 de hectare de vegetație uscată a ars în urma unui incendiu produs, sâmbătă, în comuna Băcești, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui. La locul producerii incendiului a fost trimisă o autospecială de stingere cu cinci militari din cadrul Stației de Pomp
Bacău: Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației (FOTO-VIDEO)
Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației, începând de sâmbătă, anunță IPJ Bacău. 'Începând de astăzi, 5 septembrie 2026,






