Sindicaliştii de la Protecţia Copilului cer creşterea alocaţiei de plasament destinată copiiilor crescuţi de asistenţii maternali profesionişti
Conducerea Ministerului Muncii trebuie să crească alocaţia de plasament pentru copiii care sunt crescuţi de asistenţii maternali profesionişti sau care sunt aflaţi în plasament familial, pentru acoperirea inflaţiei din ultimii patru ani, susţine Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Într-un comunicat remis vineri AGERPRES, FNS "PRO.ASIST" solicită "majorarea procentului actual de la 1,2 ISR (indicele social de referinţă, în valoare de 500 lei - n. r.) la 1,5 ISR, ceea ce ar duce la o majorare concretă de 150 lei/lună (de la 600 lei la 750 lei), care ar acoperi parţial majorările de preţuri şi inflaţia din ultimii patru ani".
Organizaţia sindicală aminteşte că, potrivit legislaţiei, "copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, precum şi mamele protejate în centre maternale, au dreptul la hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive, precum şi sume de bani pentru nevoi personale", aminteşte organizaţia sindicală.
Pentru "toate cele enumerate (hrană, igienă, îmbrăcăminte şi alte cheltuieli ce sunt necesare pentru creşterea, îngrijirea şi educarea unui copil), statul consideră că este suficientă alocaţia stabilită prin OUG nr. 65/2014, respectiv 600 lei/ lună (1,2 ISR)", se menţionează în comunicatul PRO ASIST.
Organizaţia sindicală consideră că este absolut necesară majorarea alocaţiei de plasament, deoarece creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor nu trebuie să fie periclitată de lipsa unei alocaţii decente în condiţiile în care inflaţia a crescut din anul 2014, la fel şi costurile, atât cele pentru alimente, cât şi cele pentru acoperirea celorlalte nevoi (îmbrăcăminte, rechizite, materiale igienico-sanitare etc.).
"Pe de altă parte, chiar prin majorarea procentului de la 1,2 la 1,5 ISR se produce o majorare concretă de 150 lei pe lună (de la 600 lei la 750 lei), sumă care oricum nu acoperă total cheltuielile, însă ar reduce din deficitul la necesarul creşterii şi îngrijirii copiilor în bune condiţii şi ar acoperi parţial majorările de preţuri şi inflaţia din ultimii 5 ani", consideră FNS "PRO.ASIST".
Sindicaliştii din asistenţă socială mai solicită revizuirea documentelor necesare completării dosarelor copiilor care beneficiază de măsură de protecţie specială la asistent maternal profesionist, în scopul accesului acestora la diversele programe derulate de Ministerul Educaţiei prin programele naţionale (burse sociale, rechizite, achiziţia de calculatoare etc.), deoarece se iau în calcul şi veniturile asistenţilor maternali profesionişti, chiar dacă aceştia nu reprezintă familia naturală a copilului.
O a treia cerere a sindicaliştilor este "actualizarea coeficientului de salarizare al asistentului maternal profesionist (...) la cel puţin 1,44, respectiv echivalare cu poziţia 43 soră medicală, masor, coeficient salarizare 1,44".
"Considerăm că majorarea acestui coeficient este oportună şi vine în sprijinul identificării, recrutării şi angajării acestei categorii de personal şi este utilă în îndeplinirea obiectivelor Strategiei Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi a angajamentelor Guvernului României faţă de Uniunea Europeană cu privire la dezinstituţionalizare şi identificarea de soluţii alternative de tip familial şi care astfel va conduce la reuşita acestora", se precizează în comunicatul organizaţiei sindicale.
Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - FNS "PRO.ASIST" solicită Ministerului Muncii convocarea unei întâlniri de lucru cu toţi factorii de decizie pe temele menţionate, pentru a putea discuta şi identifica cele mai bune soluţii la acestea. AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Incendiu la o cabană de pe Valea Râșnoavei; intervenția - îngreunată de lipsa surselor de alimentare cu apă
Un incendiu a izbucnit duminică seară la o cabană situată pe Valea Râșnoavei, existând pericol de propagare a flăcărilor la o pensiune aflată în apropiere. Potrivit ISU Brașov, nu s-au înregistrat victime. ''În această seară, în jurul orei 21:00, am fost anunțați cu privire la izbucnir
Sălaj: Incendiu la sediul Primăriei comunei Dobrin
Pompierii sălăjeni intervin, duminică seara, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul sediului Primăriei din localitatea Dobrin, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sălaj. Potrivit sursei citate, la fața locului au fost mobilizate de urgență forțe din cadrul Pichetului Cehu Si
Infotrafic: Restricții de circulație pe DN 65 Slatina-Valea Mare, la pasajul peste DEx 12, între 6-8 aprilie
Circulația rutieră pe DN 65 Slatina-Valea Mare, la pasajul care supra-traversează DEx 12 (kilometrul 57+720 metri), în județul Olt, va fi închisă în perioada 6-8 aprilie pentru efectuarea de lucrări de reparații la structurile rutiere și aplicarea marcajelor, informează Centrul Infotrafic. Potrivit sursei citate, traficul rut
Ministrul Agriculturii, la deschiderea Târgului Producătorilor Olteni: Îi îndemn pe români să cumpere de la producătorii locali
Un târg al producătorilor locali, Piața Producătorilor Olteni, a fost deschis duminică la Slatina, în prezența ministrului Agriculturii, Florin Barbu, care a îndemnat la cumpărarea de la fermierii locali și a menționat că va susține dezvoltarea unor piețe similare în fiecare oraș și municipiu din țară. 'Mă bucur foa
Cisternă răsturnată/ Prahova: Operațiunea de transvazare a încărcăturii s-a încheiat, iar cisterna a fost repusă pe roți
Operațiunea de transvazare a gazului din cisterna care s-a răsturnat, sâmbătă seară, pe DN 1D s-a încheiat, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. 'Operațiunea de transvazare a fost finalizată. De asemenea, cisterna a fost repusă pe roți și readusă pe partea carosabilă. Acest proces a fost unul difici
UPDATE Cisternă răsturnată/ Prahova: 82 de persoane au fost evacuate; a început operațiunea de transvazare a încărcăturii
Un număr de 82 de persoane au fost evacuate până la acest moment, după ce o cisternă încărcată cu aproximativ 30.000 de litri de GPL s-a răsturnat, sâmbătă seară, pe DN 1D, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. Firma transportatoare a trimis la locul evenimentului o altă autocisternă pentru realizarea
Vrancea: Minor căzut de la etajul doi al unui imobil din Focșani
Un copil în vârstă de 7 ani a căzut sâmbătă după-amiază de la etajul doi al unui imobil din municipiul Focșani, el fiind conștient la momentul preluării de către echipajul medical care l-a transportat la spital, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. 'Polițiștii focșăneni au fost sesizați, prin apel 1
Neamț: Copil de 12 ani, căzut în râul Cuejdi; a fost transportat la spital
Un copil de 12 ani a căzut sâmbătă în râul Cuejdi din municipiul Piatra-Neamț, acesta fiind scos din apă de pompieri și transportat ulterior la spital. ''În această după-amiază, în jurul orei 16:00, prin apel la 112, a fost sesizat faptul că o persoană a căzut în râul Cuejdi, în municipiu
REPORTAJ Bihor: O lecție de responsabilitate - întâlnire a elevilor cu lumea necuvântătoarelor (FOTO/VIDEO)
O zi obișnuită de școală s-a transformat pentru elevii unui liceu din Oradea într-o adevărată lecție despre empatie, disciplină și responsabilitate, cu ocazia unei întâlniri memorabile între copii și lumea dresajului canin.
IGPR - controale pe autostrăzi: Aproape 2.500 de sancțiuni, aplicate într-o săptămână; 431 de șoferi au depășit viteza
Aproape 2.500 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii de la autostrăzi săptămâna trecută, în urma unor verificări pentru siguranța traficului, cele mai multe - 431 - pentru depășirea vitezei legale. Potrivit IGPR, în perioada 23 - 29 martie, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea eve
Cod galben de inundații pentru râuri din patru județe, până duminică dimineața
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de inundații pentru râuri din județele Mehedinți, Dolj, Olt și Constanța, valabilă până duminică la ora 9:00. Potrivit INHGA, în intervalul menționat, se vor produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pârai
AVR: Armă cu aer comprimat și 200 de proiectile, descoperite în urma unui control la Aeroportul Cluj-Napoca
Inspectorii vamali, împreună cu polițiștii de frontieră, au descoperit într-un colet, în urma unor activități de control desfășurate la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, o armă cu aer comprimat și 200 de bucăți de proiectile aferente, informează Autoritatea Vamală Română, printr-un comunicat. Controlul a fost desfăș
PMB: Eliminarea gratuității la parcare pentru mașinile hibride, în acord cu legea
Proiectele de hotărâre aflate în transparență pot fi, conform legii, supuse adoptării înainte de expirarea termenului minim stabilit pentru procedura de transparență, situație care vizează și decizia CGMB de abrogare a gratuității la parcare pentru mașini hibride, informează Primăria Municipiului București (PMB). Precizările
Vaslui: Carmangerie amendată cu 40.000 de lei de DSVSA; 300 de kilograme de carne de vită și oaie, confiscate
Reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui au amendat, sâmbătă, cu 40.000 de lei, o carmangerie din municipiul Huși, care oferea spre vânzare consumatorilor carne care nu avea aviz sanitar-veterinar. 'În urma unei acțiuni de control pe care am efectuat-o împreună cu r
IGSU: Peste 5.000 de pompieri - zilnic la datorie, în acest sfârșit de săptămână
Peste 5.000 de pompieri vor fi zilnic la datorie, în acest sfârșit de săptămână, pregătiți să intervină cu aproape 4.000 de mijloace tehnice pentru acordarea asistenței medicale de urgență sau stingerea incendiilor. Potrivit IGSU, în contextul sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic și de Floriile Ortodoxe, Inspector










