logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

MediaSind anunţă proteste în AGERPRES din septembrie, dacă nu se aprobă sumele necesare funcţionării normale a instituţiei

Imagine din galeria Agerpres

Adunarea Generală Extraordinară a Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind a decis joi calendarul acţiunilor greviste ce vor fi declanşate în Agenţia Naţională de Presă AGERPRES începând cu data de 2 septembrie, informează SRJ Mediasind.

Protestele vor fi declanşate în cazul în care nu se aprobă sumele necesare funcţionării normale a instituţiei, precum şi a drepturilor restante neonorate de către administraţie.

"Delegaţii prezenţi au luat act de situaţia creată prin diminuarea cu 15% a veniturilor salariaţilor Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES luând în calcul şi posibilitatea apariţiei riscului închiderii instituţiei începând cu data de 1 noiembrie 2019, când se epuizează fondurile alocate de la buget", precizează sursa citată.

Potrivit comunicatului, având în vedere prevederile Legii nr. 62/ 2011 care interzic declanşarea grevei propriu-zise pe perioada existenţei unui Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate, delegaţii prezenţi au analizat iniţierea unor forme alternative de protest acceptate de lege.

Astfel, în eventualitatea în care nu se aprobă sumele necesare funcţionării normale a instituţiei, precum şi a drepturilor restante neonorate de către administraţie, delegaţii au votat, în unanimitate, declanşarea următoarelor acţiuni de protest începând cu data de 2 septembrie 2019: grevă prin exces de zel, ceea ce presupune verificarea cu o atenţie sporită şi îndelungată a mai multor surse de informare decât se face în mod uzual, documentarea cu mai multă minuţiozitate (care necesită un consum mai mare de timp) etc; refuzul de a presta ore suplimentare şi de a lucra în zilele libere, în conformitate cu prevederile Codului Muncii şi cu normele CCM în vigoare; deschiderea unor acţiuni în instanţă pentru recuperarea drepturilor salariale neachitate, în cascadă, în calupuri de câte cinci angajaţi, cerând ca plata cheltuielilor de judecată să fie suportată de către angajator şi recuperată de la Ministerul Finanţelor Publice.

Comunicatul menţionează, de asemenea, că pentru membrii de sindicat, cheltuielile de judecată vor fi asigurate iniţial de către SRJ MediaSind.

În plus, organizaţia are în vedere acţiuni de protest prin solicitarea concomitentă, în aceleaşi zile stabilite de membrii MediaSind - Filiala AGERPRES, din perioada legală de concediu fără plată/recuperări.

"În funcţie de evoluţia evenimentelor, SRJ MediaSind îşi rezervă dreptul de a organiza pichetări şi mitinguri în faţa sediului Guvernului şi a prefecturilor, cu sprijinul Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind şi a Confederaţiei CNSLR-Frăţia. SRJ MediaSind va solicita, de asemenea, susţinerea revendicărilor angajaţilor AGERPRES de către Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi de celelalte organizaţii la care Federaţia FAIR-MediaSind este afiliată. Participanţii la Adunarea Generală au fost asiguraţi de sprijin total în acţiunile de protest de către colegii lor din filialele MediaSind TVR, MediaSind Radio România, MediaSind ONLINE şi MediaSind Freelanceri", se mai arată în comunicat.

Pe de altă parte, delegaţii au fost informaţi despre presiunile făcute asupra conducerii MediaSind prin plângeri depuse la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării de către un director general adjunct al AGERPRES, "pe baza unor documente sustrase în mod ilegal din instituţie", menţionează MediaSind. În context, Adunarea Generală a hotărât sesizarea instituţiilor abilitate pentru a cerceta aceste fapte, fiind împuternicit avocatul organizaţiei să demareze procedurile necesare.

"SRJ MediaSind consideră că la următoarea rectificare bugetară programată pentru data de 31 iulie 2019, Ministerul Finanţelor Publice, judecând cu responsabilitate şi înţelegând rolul important pe care îl are această instituţie de presă care anul acesta a împlinit 130 de ani de la înfiinţare, va aloca fondurile necesare bunei funcţionări a Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES. În această situaţie, SRJ MediaSind îşi va anula toate acţiunile de protest", subliniază sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)

Afisari: 18

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 06-04-2026 00:16

Brașov: Incendiu la o cabană de pe Valea Râșnoavei; intervenția - îngreunată de lipsa surselor de alimentare cu apă

Un incendiu a izbucnit duminică seară la o cabană situată pe Valea Râșnoavei, existând pericol de propagare a flăcărilor la o pensiune aflată în apropiere. Potrivit ISU Brașov, nu s-au înregistrat victime. ''În această seară, în jurul orei 21:00, am fost anunțați cu privire la izbucnir

Social 05-04-2026 22:02

Sălaj: Incendiu la sediul Primăriei comunei Dobrin

Pompierii sălăjeni intervin, duminică seara, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul sediului Primăriei din localitatea Dobrin, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sălaj. Potrivit sursei citate, la fața locului au fost mobilizate de urgență forțe din cadrul Pichetului Cehu Si

Social 05-04-2026 20:02

Infotrafic: Restricții de circulație pe DN 65 Slatina-Valea Mare, la pasajul peste DEx 12, între 6-8 aprilie

Circulația rutieră pe DN 65 Slatina-Valea Mare, la pasajul care supra-traversează DEx 12 (kilometrul 57+720 metri), în județul Olt, va fi închisă în perioada 6-8 aprilie pentru efectuarea de lucrări de reparații la structurile rutiere și aplicarea marcajelor, informează Centrul Infotrafic. Potrivit sursei citate, traficul rut

Social 05-04-2026 14:46

Ministrul Agriculturii, la deschiderea Târgului Producătorilor Olteni: Îi îndemn pe români să cumpere de la producătorii locali

Un târg al producătorilor locali, Piața Producătorilor Olteni, a fost deschis duminică la Slatina, în prezența ministrului Agriculturii, Florin Barbu, care a îndemnat la cumpărarea de la fermierii locali și a menționat că va susține dezvoltarea unor piețe similare în fiecare oraș și municipiu din țară. 'Mă bucur foa

Social 05-04-2026 06:32

Cisternă răsturnată/ Prahova: Operațiunea de transvazare a încărcăturii s-a încheiat, iar cisterna a fost repusă pe roți

Operațiunea de transvazare a gazului din cisterna care s-a răsturnat, sâmbătă seară, pe DN 1D s-a încheiat, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. 'Operațiunea de transvazare a fost finalizată. De asemenea, cisterna a fost repusă pe roți și readusă pe partea carosabilă. Acest proces a fost unul difici

Social 04-04-2026 23:58

UPDATE Cisternă răsturnată/ Prahova: 82 de persoane au fost evacuate; a început operațiunea de transvazare a încărcăturii

Un număr de 82 de persoane au fost evacuate până la acest moment, după ce o cisternă încărcată cu aproximativ 30.000 de litri de GPL s-a răsturnat, sâmbătă seară, pe DN 1D, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. Firma transportatoare a trimis la locul evenimentului o altă autocisternă pentru realizarea

Social 04-04-2026 18:18

Vrancea: Minor căzut de la etajul doi al unui imobil din Focșani

Un copil în vârstă de 7 ani a căzut sâmbătă după-amiază de la etajul doi al unui imobil din municipiul Focșani, el fiind conștient la momentul preluării de către echipajul medical care l-a transportat la spital, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. 'Polițiștii focșăneni au fost sesizați, prin apel 1

Social 04-04-2026 17:49

Neamț: Copil de 12 ani, căzut în râul Cuejdi; a fost transportat la spital

Un copil de 12 ani a căzut sâmbătă în râul Cuejdi din municipiul Piatra-Neamț, acesta fiind scos din apă de pompieri și transportat ulterior la spital. ''În această după-amiază, în jurul orei 16:00, prin apel la 112, a fost sesizat faptul că o persoană a căzut în râul Cuejdi, în municipiu

Social 04-04-2026 15:54

REPORTAJ Bihor: O lecție de responsabilitate - întâlnire a elevilor cu lumea necuvântătoarelor (FOTO/VIDEO)

O zi obișnuită de școală s-a transformat pentru elevii unui liceu din Oradea într-o adevărată lecție despre empatie, disciplină și responsabilitate, cu ocazia unei întâlniri memorabile între copii și lumea dresajului canin.

Social 04-04-2026 14:19

IGPR - controale pe autostrăzi: Aproape 2.500 de sancțiuni, aplicate într-o săptămână; 431 de șoferi au depășit viteza

Aproape 2.500 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii de la autostrăzi săptămâna trecută, în urma unor verificări pentru siguranța traficului, cele mai multe - 431 - pentru depășirea vitezei legale. Potrivit IGPR, în perioada 23 - 29 martie, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea eve

Social 04-04-2026 13:13

Cod galben de inundații pentru râuri din patru județe, până duminică dimineața

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de inundații pentru râuri din județele Mehedinți, Dolj, Olt și Constanța, valabilă până duminică la ora 9:00. Potrivit INHGA, în intervalul menționat, se vor produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pârai

Social 04-04-2026 12:38

AVR: Armă cu aer comprimat și 200 de proiectile, descoperite în urma unui control la Aeroportul Cluj-Napoca

Inspectorii vamali, împreună cu polițiștii de frontieră, au descoperit într-un colet, în urma unor activități de control desfășurate la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, o armă cu aer comprimat și 200 de bucăți de proiectile aferente, informează Autoritatea Vamală Română, printr-un comunicat. Controlul a fost desfăș

Administratie 04-04-2026 12:05

PMB: Eliminarea gratuității la parcare pentru mașinile hibride, în acord cu legea

Proiectele de hotărâre aflate în transparență pot fi, conform legii, supuse adoptării înainte de expirarea termenului minim stabilit pentru procedura de transparență, situație care vizează și decizia CGMB de abrogare a gratuității la parcare pentru mașini hibride, informează Primăria Municipiului București (PMB). Precizările

Social 04-04-2026 11:36

Vaslui: Carmangerie amendată cu 40.000 de lei de DSVSA; 300 de kilograme de carne de vită și oaie, confiscate

Reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui au amendat, sâmbătă, cu 40.000 de lei, o carmangerie din municipiul Huși, care oferea spre vânzare consumatorilor carne care nu avea aviz sanitar-veterinar. 'În urma unei acțiuni de control pe care am efectuat-o împreună cu r

Social 04-04-2026 10:42

IGSU: Peste 5.000 de pompieri - zilnic la datorie, în acest sfârșit de săptămână

Peste 5.000 de pompieri vor fi zilnic la datorie, în acest sfârșit de săptămână, pregătiți să intervină cu aproape 4.000 de mijloace tehnice pentru acordarea asistenței medicale de urgență sau stingerea incendiilor. Potrivit IGSU, în contextul sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic și de Floriile Ortodoxe, Inspector