Tulcea: Peste 100 de participanţi la JCI Play 4x4
Peste 100 de persoane cu aproape 30 de maşini de teren participă, sâmbătă, la JCI Play 4x4, în judeţul Tulcea, la un eveniment iniţiat de asociaţia JCI Constanţa, care-şi doreşte să îmbine afacerile cu natura, potrivit managerului de proiect, Cristian Stancu.
"Judeţul Tulcea are un specific pe cât de complex, pe atât de deosebit. Avem zonă montană, avem dealuri, avem pădure, deltă, mare, câmpuri cu lavandă şi maci înfloriţi. Judeţul este minunat şi de la caiac la 4x4, de la undiţă la motocicletă, de la cort la ustensile pentru alpinism, totul este posibil aici şi din acest motiv am ales să venim în Tulcea", a declarat pentru AGERPRES Cristian Stancu.
Evenimentul ajuns la cea de-a 13-a ediţie are printre obiective promovarea zonelor turistice din judeţ, dar şi crearea unor reţele de afaceri şi promovarea spiritului antreprenorial.
"Ideea de a interacţiona altfel într-un cadru original, dinamic, creează nişte conexiuni aparte. Accentul evenimentului cade pe latura umană. Ne detaşăm de cadrul formal, de birou, secretariate şi e-mailing şi ne întoarcem la natură, unde putem vorbi liber, mai detaşaţi şi putem suda relaţii mult mai bune", a afirmat Stancu.
Primele acţiuni derulate în cadrul JCI Play 4x4 au fost turele cu caiacul pe canalele din apropierea mini-portului turistic din Jurilovca, situat pe malul complexului lagunar Razim-Sinoe, un antreprenor local, Ştefan Constantin, ajutându-i pe participanţi să deprindă tainele caiacului.
"De-a lungul timpului, am avut foarte multe reacţii faine de la clienţi - la o săptămână de la turul cu caiacul au venit şi şi-au cumpărat casă în Jurilovca sau au fost la dealerul meu de caiace şi şi-au cumpărat caiace", a afirmat Constantin.
Unii dintre participanţii la competiţia off-road au declarat că au revenit în întrecere din mai multe motive.
"Particip de şase ediţii şi revin pentru cunoştinţe noi, spiritul de echipă, membrii noi, mediul antreprenorial. Cel mai mare câştig este o zi de relaxare printre prieteni şi posibili clienţi", a afirmat Cristi Năstase.
În cursa cu caiacele, unii dintre participanţii la întrecere au avut şi accidente.
"Mi-a tăiat calea un submarin rusesc. L-am scufundat. Oricând o baie este bine-venită", a glumit tânărul participant, în timp ce ieşea din lac.
Cei peste 100 de tineri care participă la JCI Play 4x4 au un traseu care include satele Enisala, Slava Rusă, Camena şi Vişina, în ultima localitate urmând să participe la o petrecere câmpenească cu produse tradiţionale.
Potrivit organizatorilor, toţi concurenţii vor primi diplome de participare, iar cei mai buni dintre ei vor fi premiaţi la finele zilei. AGERPRES/(A, AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Incendiu la o cabană de pe Valea Râșnoavei; intervenția - îngreunată de lipsa surselor de alimentare cu apă
Un incendiu a izbucnit duminică seară la o cabană situată pe Valea Râșnoavei, existând pericol de propagare a flăcărilor la o pensiune aflată în apropiere. Potrivit ISU Brașov, nu s-au înregistrat victime. ''În această seară, în jurul orei 21:00, am fost anunțați cu privire la izbucnir
Sălaj: Incendiu la sediul Primăriei comunei Dobrin
Pompierii sălăjeni intervin, duminică seara, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul sediului Primăriei din localitatea Dobrin, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sălaj. Potrivit sursei citate, la fața locului au fost mobilizate de urgență forțe din cadrul Pichetului Cehu Si
Infotrafic: Restricții de circulație pe DN 65 Slatina-Valea Mare, la pasajul peste DEx 12, între 6-8 aprilie
Circulația rutieră pe DN 65 Slatina-Valea Mare, la pasajul care supra-traversează DEx 12 (kilometrul 57+720 metri), în județul Olt, va fi închisă în perioada 6-8 aprilie pentru efectuarea de lucrări de reparații la structurile rutiere și aplicarea marcajelor, informează Centrul Infotrafic. Potrivit sursei citate, traficul rut
Ministrul Agriculturii, la deschiderea Târgului Producătorilor Olteni: Îi îndemn pe români să cumpere de la producătorii locali
Un târg al producătorilor locali, Piața Producătorilor Olteni, a fost deschis duminică la Slatina, în prezența ministrului Agriculturii, Florin Barbu, care a îndemnat la cumpărarea de la fermierii locali și a menționat că va susține dezvoltarea unor piețe similare în fiecare oraș și municipiu din țară. 'Mă bucur foa
Cisternă răsturnată/ Prahova: Operațiunea de transvazare a încărcăturii s-a încheiat, iar cisterna a fost repusă pe roți
Operațiunea de transvazare a gazului din cisterna care s-a răsturnat, sâmbătă seară, pe DN 1D s-a încheiat, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. 'Operațiunea de transvazare a fost finalizată. De asemenea, cisterna a fost repusă pe roți și readusă pe partea carosabilă. Acest proces a fost unul difici
UPDATE Cisternă răsturnată/ Prahova: 82 de persoane au fost evacuate; a început operațiunea de transvazare a încărcăturii
Un număr de 82 de persoane au fost evacuate până la acest moment, după ce o cisternă încărcată cu aproximativ 30.000 de litri de GPL s-a răsturnat, sâmbătă seară, pe DN 1D, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. Firma transportatoare a trimis la locul evenimentului o altă autocisternă pentru realizarea
Vrancea: Minor căzut de la etajul doi al unui imobil din Focșani
Un copil în vârstă de 7 ani a căzut sâmbătă după-amiază de la etajul doi al unui imobil din municipiul Focșani, el fiind conștient la momentul preluării de către echipajul medical care l-a transportat la spital, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. 'Polițiștii focșăneni au fost sesizați, prin apel 1
Neamț: Copil de 12 ani, căzut în râul Cuejdi; a fost transportat la spital
Un copil de 12 ani a căzut sâmbătă în râul Cuejdi din municipiul Piatra-Neamț, acesta fiind scos din apă de pompieri și transportat ulterior la spital. ''În această după-amiază, în jurul orei 16:00, prin apel la 112, a fost sesizat faptul că o persoană a căzut în râul Cuejdi, în municipiu
REPORTAJ Bihor: O lecție de responsabilitate - întâlnire a elevilor cu lumea necuvântătoarelor (FOTO/VIDEO)
O zi obișnuită de școală s-a transformat pentru elevii unui liceu din Oradea într-o adevărată lecție despre empatie, disciplină și responsabilitate, cu ocazia unei întâlniri memorabile între copii și lumea dresajului canin.
IGPR - controale pe autostrăzi: Aproape 2.500 de sancțiuni, aplicate într-o săptămână; 431 de șoferi au depășit viteza
Aproape 2.500 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii de la autostrăzi săptămâna trecută, în urma unor verificări pentru siguranța traficului, cele mai multe - 431 - pentru depășirea vitezei legale. Potrivit IGPR, în perioada 23 - 29 martie, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea eve
Cod galben de inundații pentru râuri din patru județe, până duminică dimineața
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de inundații pentru râuri din județele Mehedinți, Dolj, Olt și Constanța, valabilă până duminică la ora 9:00. Potrivit INHGA, în intervalul menționat, se vor produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pârai
AVR: Armă cu aer comprimat și 200 de proiectile, descoperite în urma unui control la Aeroportul Cluj-Napoca
Inspectorii vamali, împreună cu polițiștii de frontieră, au descoperit într-un colet, în urma unor activități de control desfășurate la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, o armă cu aer comprimat și 200 de bucăți de proiectile aferente, informează Autoritatea Vamală Română, printr-un comunicat. Controlul a fost desfăș
PMB: Eliminarea gratuității la parcare pentru mașinile hibride, în acord cu legea
Proiectele de hotărâre aflate în transparență pot fi, conform legii, supuse adoptării înainte de expirarea termenului minim stabilit pentru procedura de transparență, situație care vizează și decizia CGMB de abrogare a gratuității la parcare pentru mașini hibride, informează Primăria Municipiului București (PMB). Precizările
Vaslui: Carmangerie amendată cu 40.000 de lei de DSVSA; 300 de kilograme de carne de vită și oaie, confiscate
Reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui au amendat, sâmbătă, cu 40.000 de lei, o carmangerie din municipiul Huși, care oferea spre vânzare consumatorilor carne care nu avea aviz sanitar-veterinar. 'În urma unei acțiuni de control pe care am efectuat-o împreună cu r
IGSU: Peste 5.000 de pompieri - zilnic la datorie, în acest sfârșit de săptămână
Peste 5.000 de pompieri vor fi zilnic la datorie, în acest sfârșit de săptămână, pregătiți să intervină cu aproape 4.000 de mijloace tehnice pentru acordarea asistenței medicale de urgență sau stingerea incendiilor. Potrivit IGSU, în contextul sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic și de Floriile Ortodoxe, Inspector










