ŞTIRILE SERII ÎN JUDEŢE - 13 MAI
* Ministerul Sănătăţii este pe ultima sută de metri cu demararea proiectelor spitalelor regionale din ţară, în şedinţa de Guvern de marţi urmând să fie aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru prima astfel de unitate spitalicească - cea de la Iaşi, a declarat luni, la Horezu, ministrul Sorina Pintea.
* Ministrul Turismului, Bogdan Trif, s-a aflat luni în localitatea Borsec, unde a semnat un contract de finanţare pentru construirea unei piste de bob de vară şi le-a transmis autorităţilor locale că trebuie să facă demersuri pentru ca localitatea să redevină staţiune balneoclimaterică, statut pe care l-a pierdut în urmă cu câţiva ani.
* Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Cord Meier-Klodt, a declarat luni, la Galaţi, că ţara pe care o reprezintă nu s-a opus niciodată intrării României în Spaţiul Schengen. Întrebat dacă ar putea să dea un orizont de timp pentru primul pas, cel cu intrarea aeroporturilor în Spaţiul Schengen, ambasadorul a răspuns: "Este greu de spus. Să nu uităm că în curând vor avea loc alegeri şi vom avea o nouă constelaţie politică şi apoi vom vedea. Factorul timp depinde foarte mult de semnalele politice de o parte şi de alta".
* Comunitatea Evreilor din Cluj-Napoca a sesizat SRI şi Primăria clujeană după apariţia în oraş a unor afişe care îndeamnă la boicotarea finalei concursului Eurovision de la Tel Aviv.
* Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Victor Babeş" din Timişoara prin Facultatea de Medicină Dentară a demarat un proiect unic în ţară, de evaluare a stării de sănătate orală la copii, care se va derula pe un eşantion de peste două mii de copii din toate regiunile României, în urma căruia se vor elabora strategii naţionale în materie de sănătate orală infantilă.
* Peste o sută de angajaţi de la penitenciarele Aiud, Codlea, Deva şi Craiova au protestat, luni, în faţa închisorii din Aiud, reclamând, în principal, neplata orelor suplimentare şi deficitul de personal.
* Primăria municipiului Brăila a depus spre finanţare în cadrul Regio - Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 proiecte în valoare de peste 85.000.000 euro, potrivit informaţiilor oferite AGERPRES de primarul Marian Dragomir.
* Plajele neamenajate sau sălbatice din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD) vor fi marcate în cursul anului, iar activitatea de salubrizare a acestora va fi realizată de Administraţia RBDD şi autorităţile locale, conform unor reglementări legislative care urmează să fie publicate în Monitorul Oficial.
* Nouă elevi din clasa a II-a de la şcoala din localitatea suceveană Bădeuţi au ajuns, luni, la Spitalul Municipal Rădăuţi cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce ar fi băut laptele primit la şcoală prin programul guvernamental "Laptele şi cornul". Directorul DSP Suceava, Liliana Grădinariu, a declarat presei că toţi cei nouă copii nu sunt în stare gravă, dar au rămas în spital pentru monitorizare.
* Femeia de 35 ani din Galaţi, aflată în depresie post-partum, suspectată că şi-a strangulat, sâmbătă, copilul de opt luni, care a decedat în spital, şi care ulterior a încercat să se sinucidă tăindu-şi venele, a fost arestată preventiv. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tulcea: Transportul pe Dunăre spre județul Galați cu bacul societății Navrom va fi limitat
Societatea Navrom SA din Galați anunță că, începând de săptămâna viitoare, transportul pe Dunăre al călătorilor și autovehiculelor cu bacul între satul IC Brătianu din județul Tulcea și municipiul Galați va fi preluat de un bac cu o capacitate limitată și cu un program redus față de cel din momentul de față, pe fondul pierderilor înregis
Sălaj: Iepurași și alte decorațiuni de Paști amplasate la Zalău, vandalizate de persoane necunoscute
Mai multe decorațiuni de sărbători din municipiul Zalău au fost vandalizate în noaptea de duminică spre luni, la doar o zi după ce primăria prezentase public imaginile cu amenajările din oraș. Deși ornamentele fuseseră montate de o săptămână, acestea au fost deteriorate imediat după expunerea lor în mediul online, informează
Ilfov: Accident pe DN 5, în Jilava; circulație restricționată pe o bandă, valori de trafic în creștere
Două autoturisme au fost implicate luni într-un accident produs pe DN 5, în localitatea Jilava, circulația rutieră fiind restricționată pe banda 2 a sensului de mers Giurgiu - București. Potrivit Centrului Infotrafic, valorile de trafic sunt în creștere în zonă. ''Pe DN 5, în localitatea Jilava, județul Ilfo
Vântul a doborât un copac și doi stâlpi de electricitate în municipiul Botoșani; un autoturism a fost avariat
Un copac și doi stâlpi de electricitate au fost doborâți de vânt, luni, pe o stradă din municipiul Botoșani, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit oficialilor ISU Botoșani, copacul, care se afla în curtea Casei Memoriale Mihai Eminescu, a avariat, în cădere, un autoturism. De asemenea, a fost avariată
Ciprian Ciucu: Programele Arte și Evenimente Urbane București vor fi auditate
Programele noii instituții publice de interes local Arte și Evenimente Urbane București, care va prelua activitatea, patrimoniul și personalul (în limita posturilor disponibile) de la ARCUB, CREART, Centrul Expo Arte, Centrul Cultural Lumina, PROEDUS, Centrul pentru Tineret și Școala de Artă, vor fi supuse auditării, a anunțat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciu
Tulcea: Pescarii din Delta Dunării au majorat prețul peștelui, în urma scumpirii carburanților
Pescarii tulceni au majorat prețul pe care-l cer punctelor de debarcare și centrelor de primă vânzare a peștelui pentru capturile proprii, creșterile fiind explicate prin majorarea tarifelor la carburanți. Președintele asociației Golovița, Cătălin Balaban, a declarat pentru AGERPRES că cea mai mare majorare a fost de 5 lei pentru un kilo
ANM: Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni; de Paște sunt prognozate ploi în toate regiunile
Regimul termic va fi unul capricios în aproape toate regiunile din țară, pe durata următoarelor două săptămâni (6 - 19 aprilie), iar în perioada Sărbătorilor Pascale sunt anunțate ploi însemnate cantitativ, arată prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În
Argeș: Un copil a murit după ce a căzut de la etajul al patrulea al unui bloc din Pitești
Un copil a murit, luni, după ce a căzut de la etajul al patrulea al unui bloc de locuințe din municipiul Pitești. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, incidentul a avut loc în cartierul Nord. Copilul a fost găsit inconștient, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare.
Tulcea: În Deltă, suprafața afectată de incendii a crescut de peste trei ori, în ultimii zece ani
Suprafața afectată de incendiile de vegetație uscată în Delta Dunării a crescut de peste trei ori în ultimii zece ani, potrivit unei informări transmise AGERPRES de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), instituția atragând atenția asupra faptului că aceste acțiuni sunt ilegale. Datele statistice ale ARBDD
Sector 1: RMN gratuit la Complexul Caraiman pentru locuitorii cu venit de până la 4.000 de lei pe membru de familie
Locuitorii Sectorului 1 pot beneficia de investigații RMN gratuite la Complexul Caraiman, dacă au domiciliul sau reședința în sector de cel puțin șase luni și venituri lunare de până la 4.000 de lei pe membru de familie. Potrivit unui comunicat transmis luni de Primăria Sectorului 1, noul criteriu de eligibilitate, stabilit prin Ho
Giurgiu: Preoții, instruiți de paramedici pentru acordarea primului ajutor, în contextul apropierii Sărbătorilor Pascale
Aproximativ 38 de preoți din județul Giurgiu au participat luni la o instruire realizată de pompieri, în contextul apropierii Sărbătorilor Pascale, pentru prevenirea incendiilor, iar un coordonator SMURD și un paramedic au prezentat personalului clerical tehnici de acordare a primului ajutor. 'În contextul apropierii Sărbătoril
Daniel Băluță a discutat cu trimisul SUA pentru parteneriate globale despre investițiile pentru dezvoltarea Capitalei
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a discutat cu ambasadorul Paolo Zampolli, trimisul special al Statelor Unite pentru parteneriate globale, despre investițiile pentru dezvoltarea Bucureștiului, exprimându-și deschiderea de a dezvolta proiecte culturale comune, dedicate atât generației prezente, cât și celor viitoare. '
Sibiu: Două focare de pestă porcină africană în Ștenea; măsuri în zece localități
Prefectura Sibiu a anunțat luni, că au fost depistate două focare de pestă porcină africană, în localitatea Ștenea, în două gospodării învecinate, unde au decedat doi porci dintre zece existenți. Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES, în jurul focarului a fost instituită o zonă de protecție pe o rază de tre
Arad: Crescătorii au menținut prețurile de anul trecut la miel sau le-au scăzut ca să nu rămână cu animalele
Prețul carcasei de miel se vinde, în piețele din Arad, cu 60 de lei kilogramul, la fel ca anul trecut, iar unii crescători afișează prețuri chiar mai mici, de 50 de lei, de teamă să nu rămână cu animalele, ei afirmând că, în contextul războiului din Iran, exportul spre țările arabe nu mai este garantat după Paști. &Icir
Vremea se răcește și apar precipitațiile mixte în București, în următoarele zile (meteo)
Vremea va deveni din ce în ce mai rece, la nivelul Municipiului București, în cursul următoarelor zile, valorile termice vor ajunge să se situeze sub normele perioadei, se arată în prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), publicată luni. Potrivit sursei citate, în intervalul 6 aprilie 2026, ora 10:00 - 7










