IGSU: Nu au fost semnalate pagube materiale sau victime în urma cutremurului din judeţul Sălaj
Echipaje de pompieri au fost trimise în recunoaştere, miercuri dimineaţa, după producerea unui seism în judeţul Sălaj, nefiind semnalate victime sau pagube până la acest moment, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
"În urmă cu puţin timp, în zona Crişana, din judeţul Sălaj (la 3 km de Zalău), s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,2 pe scara Richter, la o adâncime de 10 km. Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime.Pentru evaluarea situaţiei, au fost trimise in recunoaştere echipaje de pompieri", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a IGSU.
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 pe scara Richter s-a produs miercuri dimineaţa, la ora locală 9,00, în judeţul Sălaj, în zona seismică Crişana, informează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul a avut loc la o adâncime de numai doi kilometri, fiind unul de suprafaţă.
Intensitatea cutremurului în zona epicentrală a fost de V grade Mercalli, iar localităţile cele mai apropiate de epicentru au fost: Zalău (4 km), Şimleu Silvaniei (27 km), Jibou (27 km), Huedin (29 km) şi Cehu Silvaniei (31 km).
În acest an, cel mai puternic cutremur din România a avut loc pe data de 9 ianuarie în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, şi a avut o magnitudine de 4,4 pe Richter. Intensitatea în zona epicentrală a fost de III grade Mercalli.
Anul trecut, cel mai puternic seism s-a produs pe 28 octombrie, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 5,8 pe Richter, mişcarea tectonică fiind resimţită şi la Bucureşti.
În 2017, cel mai mare cutremur de pe teritoriul ţării a fost înregistrat pe 8 februarie, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 5 pe Richter, în timp ce în 2016 au avut loc două cutremure de peste 5 grade, unul în septembrie, iar un altul în decembrie. AGERPRES/(AS - editor: Oana Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pîslaru: Cazul de la Bihor demonstrează că statul român este în multe cazuri incapabil să îi ajute pe cei vulnerabili
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a afirmat că situația din județul Bihor demonstrează, încă o dată, incapacitatea statului român de a proteja persoanele vulnerabile și a anunțat că va dispune măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate și pentru prevenirea unor cazuri similare. 'Sper ca justiția să cla
Ministerul Muncii: 409 persoane vulnerabile identificate la perchezițiile din Bihor; 394 au fost relocate în centre sociale
Un număr de 409 persoane aflate în situații de vulnerabilitate au fost identificate în urma perchezițiilor efectuate de procurorii DIICOT și polițiști în județul Bihor, dintre care 394 au fost relocate în centre rezidențiale și servicii sociale din 20 de județe, a anunțat luni Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (
Teleorman: Amenzi în valoare totală de peste 300.000 de lei date de comisarii de mediu în luna iunie
Amenzi în valoare totală de peste 300.000 de lei au fost date de comisarii de mediu din județul Teleorman în urma controalelor desfășurate pe parcursul lunii iunie. Comisariatul Județean Teleorman al Gărzii Naționale de Mediu a desfășurat în perioada 1 - 31 iunie 2026 activitatea de inspecție și control cu un număr de patru e
Bihor: Drumul Padiș - Ic Ponor, în lucrări de modernizare; trafic închis până în 1 decembrie 2026 (GALERIE FOTO)
Drumul județean dintre Padiș și Ic Ponor, de aproape 10 kilometri lungime, care va face legătura între județul Bihor și județele Cluj și Alba, se află în lucrări de modernizare, printr-o investiție de peste 80 de milioane de lei, a declarat luni, pe teren, președintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Mircea Mălan.
Maramureș: Piața Izvoare, intră în proces de modernizare; producătorii agricoli relocați în alte trei piețe
Producătorii agricoli care obișnuiesc să-și valorifice bunurile în Piața Izvoare din municipiul Baia Mare, principala piață din județul Maramureș, vor fi relocați în alte trei piețe, odată cu începerea lucrărilor de modernizare, a anunțat luni, într-o conferință de presă, primarul Doru Dăncuș. ''Pe toată durata
Mureș: Pavaje și borduri sculptate de la începutul secolului XX, recuperate de Grădina Zoologică
În cadrul unei inițiative de ecologie urbană și protejare a patrimoniului, Grădina Zoologică Târgu Mureș a recuperat o serie de elemente de construcție, constând în pietre de pavaj și borduri sculptate, de la începutul secolului al XX-lea, din perioada primarului Bernády György, cel care a transformat Târgu Mureșul dint
Cristina-Lavinia Arnăutu: Taberele ARC - program care păstrează legătura cu noile generații de români din diaspora (GALERIE FOTO)
Cea de-a XVII-a ediție a Programului de Tabere ''ARC'', inițiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a fost deschisă oficial luni, la Cercul Militar Național din Capitală. Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGER
Harghita: Aproape 150 de angajați, vizați de concedieri colective la două firme din județ
Aproape 150 de angajați din Harghita sunt afectați de concedieri colective anunțate în această perioadă, una la o firmă din Cristuru Secuiesc, iar cealaltă la o fabrică din Toplița, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de reprezentanții Agenției Județene pentru ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Șefa Serviciului ''Analiza Pie
Directorul Parcului Comana: Balta Comana are nevoie de un proiect de reconstrucție; luciul de apă s-a înjumătățit
Directorul Administrației Parcului Natural Comana, Valentin Grigore, a declarat luni, pentru AGERPRES, că suprafața bălții Comana s-a înjumătățit în ultimii 15 ani, ajungând de la 400 de hectare luciu de apă la aproximativ 200 de hectare. În prezent, obiectivul este să se realizeze, cu fonduri europene, un nou proiect d
Tulcea: Reducerea vitezei maxime a bărcilor din Deltă afectează turismul și pescuitul, susțin reprezentanții APTDD
Asociația Patronatelor în Turism - Delta Dunării (APTDD) susține că propunerea legislativă privind amendarea persoanelor ale căror ambarcațiuni circulă cu viteze mai mari de 5 kilometri pe oră are la bază o idee bună, însă va afecta turismul și pescuitul în rezervație. Președintele APTDD, Daniel Ilușcă, a declarat pen
Vâlcea: ''Drumul dintre sate'' - un nou traseu turistic cu tematică tradițională din Oltenia de sub Munte (GALERIE FOTO)
Turiștii care vor ajunge în această vară în Oltenia de sub Munte au la dispoziție un nou traseu pentru drumeții între comuna Vaideeni și satul Urșani din orașul Horezu, pe care se pot bucura de natură, dar pot afla și povești despre transhumanță și alte obiceiuri vechi ale ciobanilor din această parte pitorească a județului Vâlcea.
Vrancea: Ambasadorul Israelului în România, în vizită la Focșani de Zilele Municipiului (GALERIE FOTO)
Ambasadorul Israelului în România, dr. Lior Ben Dor, a participat, luni, la manifestările dedicate Zilelor Municipiului Focșani, alături de delegații oficiale din Majdanpek (Serbia) și Bălți (Republica Moldova), prilej cu care au fost evidențiate legăturile istorice dintre Focșani și comunitatea evreiască, precum și oportunitățile de cooperare economică ș
Brăila: Lucrări de asfaltare pe Podul Suspendat peste Dunăre, în perioada 6-10 iulie
Circulația pe Podul Suspendat peste Dunăre va fi restricționată în perioada 6-10 iulie, în vederea desfășurării unor lucrări de asfaltare, a anunțat, luni, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău. Potrivit sursei citate, lucrările încep luni, 6 iulie, în zona rostului de dilatație de la Jijila, urmând să continue marț
Brașovul a depus primul cererea de finanțare pentru trenul metropolitan, în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei
Brașovul este primul solicitant care a depus o cerere de finanțare pentru realizarea unui tren metropolitan, suma solicitată cifrându-se la aproximativ 1,5 miliarde de lei, echivalentul a peste 230 de milioane de euro, a anunțat, luni, Primăria municipiului. Astfel, cererea a fost depusă de Asociația de Transport, în parteneriat cu municipalitatea
ANM: Vreme caldă, cu maxime apropiate de valorile normale pentru luna iulie, în următoarele două săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) prognozează, pentru perioada 6 - 19 iulie, o vreme în general caldă, la nivelul întregii țări, cu temperaturi apropiate de valorile normale pentru data din calendar, în timp ce probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată atât în prima, cât și în a doua săptămână analizată.











