O serie de cazuri severe de alcoolism şi alte dependenţe au fost vindecate la Centrul de Terapie din Ozd, aparţinând Fundaţiei Bonus Pastor, prin folosirea unor metode de tratament care implică religia şi psihologia, pentru conştientizarea unor lucruri care ar părea banale pentru omul obişnuit.

Întrucât România se regăseşte între primele ţări din lume la consumul excesiv de alcool, încă din anul 1993 Eparhia Reformată din Transilvania a preluat iniţiativa înfiinţării unei misiuni pentru persoanele dependente. Preotul reformat Horváth Levente a înfiinţat astfel Fundaţia Bonus Pastor, care a început demersuri pentru închirierea domeniului din satul mureşean Ozd, comuna Bichiş, constând într-un castel renascentist aflat în stare de degradare şi a unui grânar de mari dimensiuni.

Din anul 2005, în grânarul castelului renascentist din satul Ozd funcţionează un centru de terapie pentru tot felul de dependenţe, de alcool, de droguri şi de jocuri de noroc.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES FOTO

O parte dintre cei care au trecut pragul acestui centru, între care se regăseşte şi Bartha Andras Zsolt, de 38 de ani, au reuşit să îşi depăşească dependenţele după mai multe încercări şi dificultăţi şi susţin că au reuşit să îşi activeze mecanismele de vindecare numai prin puterea credinţei.

"Am făcut parte din programul terapeutic de la Centrul de toxicomani din Ozd ca dependent de alcool. Am avut şi alte probleme, din 2014 am fost aici de mai multe ori, din prima internare nu am putut face mare lucru. Pentru că nu e uşor să stai faţă în faţă cu tot ce ai făcut în viaţă. Am avut un trecut dubios, ceea ce înseamnă că din cauza consumului excesiv de alcool m-am schimbat foarte mult, am fost mai agresiv, am fost mai mulţi ani închis în diferite penitenciare. După ce m-am eliberat nu am putut să mă integrez în societate, oriunde am mers am simţit că sunt respins, nu sunt acceptat. Nu am putut înţelege comportamentul oamenilor din jurul meu. Întotdeauna am spus că mi-am făcut datoria faţă de societate executând ani grei de închisoare şi am primit doar indiferenţă. Mi-am găsit alinarea în 'bunul meu prieten' alcoolul şi 4-5 ani am folosit în mod abuziv alcoolul, mi-am distrus prietenii, familia, am rămas singur efectiv (...) Doar a patra oară am reuşit datorită lui Dumnezeu şi Iisus", susţine Bartha Andras Zsolt.

Tânărul a spus că a avut un loc de muncă în judeţul Sălaj, la un centru de vârstnici, condus de o preoteasă, care l-a îndrumat spre centrul de terapie din Ozd, spunându-i că altfel va rămâne fără loc de muncă.

"Aşa am venit în 2014 prima oară aici. Am picat într-o lume total străină de ceea ce am întâlnit până atunci, totul a fost ciudat pentru mine, mai ales căldura cu care m-au primit oamenii de aici, cu atâta iubire... Mi s-a părut dubios, fiindcă am fost obişnuit cu totul altceva în viaţă. Nimic nu mi s-a oferit gratis şi din cauza faptului că am fost unde am fost, când cineva era drăguţ cu mine sau avea vorbe frumoase, eu întotdeauna mă întrebam ce vrea de la mine. A fost foarte greu să accept ce am găsit aici. În plus, fiind o fundaţie creştină, de multe ori sunt slujbe şi mi se părea că tot al treilea cuvânt se folosea 'Dumnezeu' sau 'Isus'. Am zis că pe mine nu mă interesează nici Dumnezeu, nici Isus, pe mine nu mă pot ajuta şi am plecat, nu am stat mult. Am stat două luni. După aceea am înţeles că nu a fost în zadar prima mea venire aici, fiindcă m-am apucat iar de băut şi în momentele foarte grele îmi aduceam aminte de lucruri care s-au întâmplat aici, îmi era frică de moarte, nu mă simţeam bine, nu mai puteam mânca, doar beam, umblam de colo-colo. M-am întors, dar nu am reuşit nici a doua oară, nici a treia oară", a spus tânărul.

El spune că a patra oară a reuşit şi acum încearcă să îi conştientizeze de prezenţa divină şi pe oamenii care trec prin ce a trecut el, alături de care a rămas, lucrând acum ca voluntar la Centru din Ozd.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES FOTO

"Acum şi eu folosesc 'Dumnezeu şi Iisus' foarte des, pentru că m-au îndrumat în ceea ce sunt, efectiv această povară nu o poţi lăsa singur, trebuie să o pui în faţa cuiva care este mult mai mare decât noi. Aşa am reuşit să mă stabilizez şi să revin pe picioare. Nu îmi pare rău deloc că am crezut în forţe divine, am primit foarte multe cadouri din partea divinităţii, nici în vis nu am crezut că voi ajunge aici, nu doar ca pacient, ci şi ca voluntar. Lucrez aici, la centru, şi îmi fac treaba la fel ca ceilalţi angajaţi. Atuul meu este că mă înţeleg bine cu cei care sunt aici, am fost şi eu în această situaţie grea, îi înţeleg, îi abordez la fel cum mi-a plăcut mie cum am fost abordat când am venit aici, mă apropii foarte repede de ei. Acum pot să spun că sunt un fel de model pentru ei. Şi lor le e greu, aşa cum mi-a fost şi mie, să accepte că se poate trăi şi altfel. Nici eu nu am crezut că voi putea ieşi vreodată. Îi încurajez şi le spun că dacă pe mine m-a scos Dumnezeu de acolo de unde am fost, de ce nu i-ar scoate şi pe ei. Unii sunt receptivi", a arătat Bartha Andras Zsolt.

Acesta spune că la începutul terapiei a fost 3-4 zile în sevraj, cu disconfort fizic accentuat, "dar în comparaţie cu starea sufletească, starea fizică e nesemnificativă".

"Pe mine nu fizicul m-a durut sau că nu am stare, ci efectiv s-a prăbuşit peste mine, ca o avalanşă, tot ce am făcut până atunci rău. Aceasta a fost greu. Cel mai greu a fost să nu mă mint singur, să fiu realist. Cel mai greu a fost să vorbesc despre ceea ce simt, să vorbesc despre ce am făcut, de ce am făcut. A trebuit să fiu masochist şi, fără să îmi pese de ce spun alţii, să spun ce am făcut şi de ce (...) A fost greu să accept ce spun ceilalţi despre mine, dar să şi fac ceva. Imaginea pe care mi-am clădit-o până atunci despre mine a trebuit să o demolez, să renunţ la ea (...) Dacă mă întrebaţi acum doi ani, vă spuneam că totul e pierdut în viaţă, că nu mai există speranţă, acum spun că nu este nimic pierdut, în mare măsură depinde de mine dacă accept confruntarea sau nu", a subliniat Bartha.

Tânărul susţine că a învăţat foarte multe lucruri la Ozd, după ce a învăţat să accepte ceea ce este cu adevărat, între acestea să nu se pripească, să aibă o viziune asupra vieţii, să îşi facă planuri şi să ia viaţa pas cu pas.

"Am 38 de ani. Nu am părinţi, mama a murit pe când aveam 15 ani, din păcate din cauza alcoolului, tata cred că nu a apucat 50 de ani - spun cred, fiindcă nu m-a crescut, nu ştiu exact cum a murit, ştiu doar că din cauza alcoolului. Am o bunică care m-a susţinut, s-a rugat foarte mult pentru mine, m-a căutat în anii grei de închisoare, am două surori şi o mătuşă. Aceasta e familia mea, sunt foarte puţini şi, la un moment dat, am simţit că i-am pierdut. Legătura s-a restabilit, sunt foarte mândri de ce am obţinut şi unde am ajuns şi asta mi-a dat putere să merg mai departe", a mai arătat acesta.

Psihologul Gergely Gonzo Laszlo, care lucrează din 2011 la Centrul din Ozd, a arătat că terapeuţii abordează cu oamenii care vin aici teme absolut normale, cum ar fi încrederea, loialitatea, a spune adevărul, despre confruntarea cu adevărul.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES FOTO

"Terapia durează minim 6 luni şi maximum 9 luni. Dar suntem deschişi şi la a-i primi 10-11 luni, nu îi dăm afară. Sunt mai multe etape în timpul a 6 luni sau 9 luni cât durează terapia. După două luni pot pleca acasă la sfârşitul săptămânii. Nu suntem ca un incubator în care să trăiască izolaţi, ci efectiv noi îi pregătim pentru viaţa de afară, viaţa reală. Când am venit aici, am auzit că ar fi cam 70% cazuri de recidivă şi revin, de multe ori a treia terapie devine eficientă. Aşa că le recomandăm să nu dispere. Nu spunem niciodată că dacă a recidivat de 4 ori nu îi mai primim. Dependenţa de alcool e dominantă, dar avem în grup şi dependenţi de jocuri, în special cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani, iar în ultima perioadă au apărut şi tineri dependenţi de droguri. Fiind un centru al Bisericii Reformate noi lucrăm într-un context religios, noi îl oferim, dar nu e predominant. Orice terapie, orice psihoterapie, fie religioasă sau lumească, întotdeauna după un timp atinge întrebări nu doar existenţiale, ci şi filosofice şi religioase. Este o schimbare de viziune, întotdeauna implică o viziune religioasă sau filosofică", a arătat Gergely Gonzo Laszlo.

Psihologul spune că pentru foarte mulţi acest loc izolat cum e domeniul din Ozd este un test, mai ales pentru cei tineri, care vin din oraş, întrucât le este foarte greu să trăiască în condiţii de mănăstire, într-un loc liniştit, fără tehnologie.

"Am avut inclusiv colegi psihologi care au fost la terapie şi avem nevoie de aceşti oameni care au urmat o astfel de terapie. Eu tratez oamenii de aici nu doar din perspectiva adicţiei, aceasta este doar vârful icebergului. Problemele sunt cele comune fiecărui om, izolarea, debusolarea în viaţă, stresul (...) Ca psiholog, am clienţi care nu sunt dependenţi, dar problemele sunt asemănătoare. Viaţa între terapii contează foarte mult, aici avem două ore de ergoterapie, acolo se simt nuanţele care sunt văzute de cei care ştiu. Unii spun că 'încerc să fac ceva', ceea ce este o capcană, noi spunem 'nu încerca, fă!'. Amânarea deciziei este o caracteristică a celor dependenţi", afirmă psihologul.

Potrivit acestuia, primul pas pe care trebuie să şi-l însuşească cei ajunşi în Centrul de Terapie din Ozd este un lucru extrem de banal, să înveţe să se descalţe la uşă şi să nu umble afară cu papucii de casă, adică autodisciplina. Aceştia trebuie să înveţe că a fi disciplinat nu este ceva ce trebuie făcut doar din obligaţie.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES FOTO

"E foarte important fiindcă oamenii cu adicţii nu au sensul de responsabilitate, acesta lipseşte aproape cu desăvârşire. La aceştia noţiunea timpului nu există. Un scop major al terapiei este şi acesta de a deveni responsabili", a precizat Gergely Gonzo Laszlo.

Pacienţii primesc aprecieri în fiecare zi pentru modul în care şi-au făcut patul sau şi-au aşezat hainele în dulap, apoi seara îşi împărtăşesc tuturor trăirile de peste zi, pe care le pot identifica inclusiv pe baza unor dicţionare de sentimente care există în sala în care are loc reuniunea.

De asemenea, la început fiecare 'recrut' îşi desenează propriul blazon, în etapa de 'client nou', apoi urmează cea de 'membru nou', etapa de 'ofiţer', pentru cei care au absolvit, iar sus, în sala mare este locul 'căpitanului', adică veteranul.

Gergely Gonzo Laszlo spune că pacienţii noi sunt îndrumaţi, după o săptămână de acomodare, să îşi facă un blazon pe care sunt desenate calităţile pe care cred că le au, anumite aspiraţii pe care le au. Apoi, în faza a doua se trece la capitolul reguli.

"Noi lucrăm cu metoda Portage, care vine de la indienii canadieni. În sensul că într-o parte a râului foarte mică toţi luau barca pe umeri, dar toţi, până ajungeau la apă mai adâncă. Adică sarcina fiecăruia este purtată de toţi!", a precizat Gergely Gonzo Laszlo, care spune că la centrul din Ozd fiecare are sarcini zilnice, de la gătit, la îngrijit animale, spălat rufe, adică să înveţe să facă lucruri vitale pentru viaţă.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES FOTO

Aici există şi un mesaj pe care oamenii din grup îl citesc în fiecare zi: "Sunt alcoolic/dependent de droguri. Nu mi-a fost uşor să recunosc că am devenit dependent, sclav al drogurilor. Mult timp am încercat să ascund adevărul minţindu-mă pe mine şi pe cei din jurul meu. Am venit aici pentru că doresc sincer să mă confrunt cu trecutul meu, să înţeleg cum am ajuns dependent şi să caut calea de ieşire, de vindecare. Sunt aici deoarece sper că datorită ajutorului vostru voi învăţa să cred în Dumnezeu, să-mi recâştig încrederea de sine şi în oameni. Până acum am distrus tot ce a fost frumos în jurul meu. Începând de astăzi, doresc să îmi clădesc o viaţă nouă. ştiu că voi încercaţi să mă înţelegeţi şi să mă acceptaţi, iar dacă e necesar, veţi fi oglinda comportamentului meu. În sfârşit pot fi eu însumi, nu trebuie să port măşti sau să manipulez persoanele din jurul meu. Doresc ca şi această zi să ne aducă mai aproape de scopul pentru care suntem aici: vindecarea trupească şi sufletească şi vindecarea din robia drogurilor".

Psihologul a precizat că atunci când au împărtăşirea, oamenii pot să spună doar un singur rând din acest mesaj, cum este: "Nu mi-a fost uşor să recunosc că am devenit dependent, sclav al drogurilor".

"Asta ţine de ruşine, mândrie şi de acceptarea dezastrului. A recunoaşte că sunt dependent este un dezastru, e ca şi cum ai spune 'unde am ajuns ca tu să îmi spui acest lucru?'. Şi de aceea e foarte real, fiindcă nu a fost uşor să recunosc", a mai spus Gergely Gonzo Laszlo.

Un alt client al centrului din Ozd, Pakular Levente, pe care l-am găsit împreună cu un coleg de-al său gătind în bucătărie, ne-a spus că a ajuns aici din cauza dependenţei de alcool.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES

"Sunt aici de cinci luni şi jumătate. Decizia cea mai grea a fost aceea de a accepta ca timp de 5 sau 9 luni să stau departe de societate. Cel mai greu asta a fost. Primele trei săptămâni e o perioadă de acomodare, ca să simt că sunt prezent şi psihic, nu doar fizic. Simt că am evoluat destul de bine. Iniţial am venit pentru trei luni, dar am simţit că mai am nevoie de timp ca să evoluez şi mai bine. Gătitul este o responsabilitate care se schimbă în fiecare săptămână. Am învăţat ca în fiecare moment să fiu conştient de tot ce se întâmplă în jurul meu şi în interiorul meu. M-am schimbat, am fost destul de impulsiv, nu agresiv, dar am observat că pot să mă controlez şi pot să duc mai departe ziua, în linişte. Simt că m-am schimbat. E prima şi cred că ultima oară când vin aici, de aceea stau 9 luni. În fiecare zi avem activităţi, săptămâna aceasta sunt la bucătărie, avem terpaie, avem mentor privat, avem jocuri, cântăm la chitară, sâmbăta şi duminica avem timp liber. De când sunt aici nu m-am plictisit. În primele săptămâni a fost greu să stau departe de tehnologie, dar să stau departe de prietene, de prieteni a fost mai greu decât să stau departe de alcool", a afirmat Pakular Levente.

Centrul de Terapie se află în imediata apropiere a castelului renascentist, construit în anul 1682 de Pekri Lőrincz, omul lui Rakoczi Francisc al II-lea. Castelul a fost incendiat în timpul războiului curuţilor, iar apoi reconstruit după 50 de ani. După 1990 castelul a fost retrocedat unei moştenitoare, care a donat castelul Fundaţiei Bonus Pastor, pentru activităţi în sprijinul oamenilor. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)