Directorul IICCMER, Alin Mureşan: Muzeul Comunismului - responsabilitatea statului român

Directorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Alin Mureşan, consideră că statul român are responsabilitatea asumării crimelor şi greşelilor trecutului şi a înfiinţării, la Bucureşti, a unui Muzeu al Comunismului.
"În prezent putem vorbi doar de o fostă închisoare comunistă de la Râmnicu Sărat, aflată în administrarea IICCMER, unde există un proiect de memorializare, dar care aşteaptă finanţarea în momentul de faţă. În rest există doar iniţiative de relaţii publice, dacă vreţi, discursuri mai degrabă decât ceva concret. Într-un fel sau altul e clar că statul român ar trebui să facă ceva, pentru că este acelaşi stat care a făcut ceea ce a făcut împotriva propriei populaţii şi atunci este absolut necesar ca tot statul, şi nu zona privată, să facă un Muzeu al Comunismului, în care să se pună accentul pe crimele din acea perioadă. Chiar dacă sunt binevenite şi iniţiativele private, responsabilitatea este însă a statului", a declarat, luni, Alin Mureşan.
Mureşan a participat la conferinţa internaţională "Clădiri totalitare în memorie şi conştiinţă", organizată de IICCMER şi Platforma Europeană pentru Memorie şi Conştiinţă (EPMC), precizând că, pe lângă împărtăşirea proiectelor similare în domeniu, evenimentul are ca scop punerea pe agenda publică a necesităţii înfiinţării în Bucureşti a unui Muzeu al Comunismului.
El a declarat pentru AGERPRES că singurele semnale cu privire la înfiinţarea unui astfel de muzeu sunt despre proiectul de la Râmnicu Sărat.
"În momentul de faţă nu sunt din cele mai îmbucurătoare, dar rolul nostru acesta va fi, de a funcţiona, într-un fel, ca picătura chinezească. De a insista, până când, în cele din urmă, se va face. Acesta (proiectul Râmnicu Sărat - n.r.) este doar un prim pas, pentru că ceea ce avem noi acolo este doar o replică mai mică a ceea ce trebuie să fie în Bucureşti", a spus Mureşan.
Directorul IICCMER afirmă că statul român trebuie să-şi asume crimele din timpul comunismului.
"Acelaşi stat, care a fost totalitar şi astăzi este democrat, trebuie să-şi asume crimele şi greşelile trecutului. Este în primul rând vorba de o asumare. Simpla menţionare la nivel declarativ a faptului că am avut un stat totalitar nu este suficientă. Ce facem cu cei care mai trăiesc şi care au comis crime efectiv? Ce facem cu cei care au suferit şi încă mai trăiesc? Şi, mai ales, ce facem pentru generaţiile tinere care riscă să crească fără să ştie ce s-a-ntâmplat vreme de 45 de ani, dacă nu avem o politică clară a memoriei?", a mai spus Alin Mureşan.
La rândul său, preşedintele executiv al IICCMER, Radu Preda, şi-a exprimat speranţa ca proiectul înfiinţării unui Muzeu al Comunismului în Capitală să se concretizeze "măcar la anul, când marcăm 30 de ani de la căderea acestui regim".
"Măcar la anul, când marcăm 30 de ani de la căderea comunismului, să începem în mod serios să concretizăm acest proiect, care a fost, pe rând, al societăţii civile, al diverselor partide, parlamentari... Toată lumea şi l-a revendicat, dar nimeni nu a făcut ceva mai concret decât am făcut noi ca institut, în sensul că am menţinut tematica pe agenda publică, ne-am dotat cu expertiza în consecinţă, am modificat şi hotărârea de guvern care ne guvernează activitatea pentru a putea să ne ocupăm de înfiinţarea şi administrarea acestui muzeu. Aşadar, premisele sunt create, dar în lipsa unui spaţiu, noi am realizat o expoziţie foarte mare, mutată de la Iaşi la Timişoara, şi care reprezintă miezul unui viitor Muzeu al Comunismului", a declarat Radu Preda pentru AGERPRES.
El a menţionat că la Râmnicu Sărat, unde a fost deschisă luni cea de-a XII-a ediţie a Şcolii de vară, proiectul realizării unui centru de documentare este într-o stare avansată.
"Suntem într-un stadiu mult mai avansat cu proiectul de reabilitare a clădirii fostei puşcării şi de construire a unui centru de documentare despre istoria comunismului, în faza în care am făcut toate proiectele şi de natură tehnică şi arhitectonică", a mai spus preşedintele executiv al IICCMER.
Participanţii la conferinţa internaţională "Clădiri totalitare în memorie şi conştiinţă" au analizat situaţia marilor închisori totalitare, astăzi abandonate în câteva ţări europene (România, Republica Moldova, Republica Cehă, Slovenia şi Germania), şi posibilităţile prezervării lor ca situri europene ale conştiinţei în cadrul unui efort pan-european. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Marșul pentru Viață - sâmbătă, în Capitală; tema - 'Fiecare om contează'
A 15-a ediție a Marșului pentru Viață se desfășoară sâmbătă în București, dar și în alte localități din țară și din Republica Moldova, tema fiind ''Fiecare om contează''. ''Marșul pentru Viață 2025 își propune să transmită un mesaj clar și puternic: fiecare viață are valoare, iar sprijinul oferit
Argeș: Patru răniți într-un accident în care au fost implicate două autoturisme, la Topoloveni
Patru persoane au fost rănite, vineri seară, după ce două autoturisme au intrat în coliziune pe o stradă din orașul Topoloveni, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. În urma accidentului, unul dintre autoturisme s-a răsturnat.
Vâlcea: Căderi de pietre pe Valea Oltului, în localitatea Brezoi; traficul în zonă este îngreunat
Traficul rutier pe Valea Oltului (DN 7) este îngreunat, vineri seara, în localitatea Brezoi, după ce în urma precipitațiilor, în zonă au avut loc căderi de pietre de pe versant, iar un copac s-a prăbușit pe carosabil. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, un autoturism
IGSU: 42 de localități din 12 județe, afectate de vremea nefavorabilă
Pompierii militari au intervenit, vineri, în 42 localități din 12 județe, precum și în municipiul București, pentru limitarea și înlăturarea efectelor generate de vremea rea, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Principele Radu, despre EUROPAfest: Grație lor, marii muzicieni ai lumii vin aici și încântă publicul
Principele Radu a găzduit, vineri seară, în numele Custodelui Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, Seara Palatului Elisabeta dedicată festivalului de muzică EUROPAfest, prilej cu care a elogiat activitatea de peste trei decenii a organizatorilor acestui eveniment, grație cărora marii muzicieni ai lumii vin în România și încântă public
Burduja: Excelentă producție astăzi în sistemul energetic național; acum avem un record de aproape 8000MW, exportăm 180MW
România are, vineri, o producție record în sistemul energetic național, de 8000MW, care îi permite să acopere consumul și să exporte 180MW, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'Excelentă producție astăzi în sistemul energetic național. A bătut bine vântul încă de azi-noapte, iar acum avem o producție record
DGPMB: Femeie lovită în cap de o bucată desprinsă dintr-un balcon al unui bloc din Sectorul 5
O femeie a fost lovită în cap de o bucată din material dur desprinsă dintr-un balcon aflat la etajul 1 al unui imobil, în timp ce se deplasa pe o stradă din Sectorul 5. Un echipaj medical a acordat persoanei primele îngrijiri medicale, iar ulterior aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Mureș: Primul și cel mai mare grup de suport pentru dependenți din țară a împlinit 6 ani
Primul și cel mai mare grup de suport pentru dependenți din țară, Centrul de Recuperare din Adicții 'Bastion' din Târgu Mureș, o inițiativă voluntară coordonată de Călin-Dinu Zamfirescu, a împlinit șase ani, acesta fiind accesat săptămânal de 30-40 de persoane, iar de terapiile practicate aici au beneficiat peste 600 de persoane. '
MApN sesizează acțiuni de dezinformare privind așa-zise exerciții de mobilizare: Nu am luat în calcul serviciul militar obligatoriu
Ministerul Apărării Naționale (MApN) semnalează, pe platforma Inforadar, o serie de dezinformări apărute în spațiul public care reiau narațiunile unor presupuse demersuri pe care autoritățile statului român le-ar face pentru mobilizarea rezerviștilor sau pentru pregătirea populației pentru apărare, în contextul războiului din Ucraina. 'Am
Popa: Pentru ca reducerea inflației să continue într-un mod sustenabil este necesar ca deficitul fiscal să fie redus
Banca Națională a României a făcut și face tot ceea ce ține de ea, însă, pentru ca reducerea inflației să continue într-un mod sustenabil, este cu siguranță necesar ca deficitul fiscal să fie redus, la fel ca și nivelul ridicat de incertitudine în care operăm, susține Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a Rom&
Ministerul Transporturilor reduce numărul secretarilor de stat: 4 în loc de 5 (proiect)
Noul număr de posturi de demnitate publică în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii va fi de patru secretari de stat, prevede proiectul de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea instituției, publicat vineri în transparență decizională. Proiectul a venit la o zi
Agenția Fitch Ratings a îmbunătățit perspectiva ratingului Electrica de la 'BBB-' 'negativă' la 'BBB-' 'stabilă'
Agenția internațională Fitch Ratings a îmbunătățit perspectiva ratingului Electrica de la 'negativă' la 'stabilă' și a confirmat ratingul pe termen lung la nivelul 'BBB-', a anunțat vineri compania Electrica. 'Această evoluție pozitivă vine după o perioadă complexă, marcată de provocări economice și energetice globale. Astfel,
Cutremur Myanmar/ MAE: Până în prezent nu sunt informații că ar fi cetățeni români printre persoanele afectate
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează în contextul seismului produs în Republica Uniunea Myanmar că autoritățile locale nu au notificat, până în prezent, Ambasadele României la Beijing, Ba
Pistol: Avans bun pe șantierul secțiunii 4 Tigveni-Curtea de Argeș a autostrăzii Sibiu-Pitești; stadiul lucrărilor se apropie de 70%
Stadiul lucrărilor pe șantierul secțiunii 4 Tigveni - Curtea de Argeș a autostrăzii Sibiu - Pitești (A1) se apropie de 70%, existând premisele să se deschidă circulația pe acest tronson anul viitor, înainte de termenul contractual, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
Ministrul Investițiilor a vorbit, la Bruxelles, despre necesitatea unei viitoare politici de coeziune puternice
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș, a pledat la Bruxelles pentru o viitoare Politică de Coeziune puternică, care să rămână în continuare principala politică de investiții structurale pe termen lung a UE, în sprijinul unei dezvoltări armonioase și eliminării disparităților de dezvoltare, a anunțat vineri ministerul de resort