Ceremonii dedicate memoriei pilotului care şi-a pierdut viaţa după prăbuşirea aeronavei MiG 21 LanceR
Ministerul Apărării Naţionale organizează luni, începând cu ora 8,15, în unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii ceremonii de comemorare în memoria locotenent-comandorului Florin Rotaru care şi-a pierdut viaţa în timpul mitingului aerian de sâmbătă, organizat de Baza 86 Aeriană "Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă" din Feteşti.
''Florin Rotaru, în vârstă de 36 de ani, îndeplinea funcţia de pilot-şef în cadrul Escadrilei 861 Aviaţie Luptă a Bazei 86 Aeriană Feteşti. Era pilot clasa I, avea la activ peste 400 de ore de zbor, din care aproximativ 250 pe MiG-21. Era absolvent al Academiei Forţelor Aeriene "Henri Coandă" din anul 2005. Ofiţerul era căsătorit şi avea doi copii'', precizează MApN într-un comunicat transmis AGERPRES.
Din ordinul ministrului Apărării Naţionale a fost numită o comisie de investigaţie tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestei catastrofe aviatice, arată MApN.
Potrivit procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar şi au fost sistate zborurile de instrucţie cu acest tip de aeronavă, până la finalizarea anchetei de specialitate.
Aeronava pilotată de locotenent-comandorul Florin Rotaru s-a prăbuşit sâmbătă, în jurul orei 13,30, după un zbor executat în cadrul unui miting aerian organizat pe aerodromul militar Borcea. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Cristina Tatu, editor online:Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE: Atenționare de călătorie pentru Spania - cod roșu de risc de incendii de vegetație în Comunitatea Autonomă Valencia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Comunitatea Autonomă Valenciană asupra faptului că autoritățile locale au instituit un cod roșu de risc de incendii de vegetație. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de MAE, la acest moment este
Neamț: Criză de apă în mai multe localități din județ; prefectura cere intervenții urgente
Alimentarea cu apă din mai multe localități ale județului Neamț a ajuns într-o situație critică, situație în care prefectul Maria Apostol a cerut, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, intervenții și evaluări urgente din partea APASERV, Consiliului Județean, primăriilor și Direcției de Sănătate Publică. P
DSU: Modulul terestru de stingere a incendiilor, format din 69 de persoane și 15 mijloace tehnice, a plecat spre Serbia
Modulul terestru de intervenție al României, format din 69 de pompieri și 15 mijloace tehnice, a început deplasarea către Republica Serbia pentru a sprijini autoritățile locale în gestionarea incendiilor de vegetație și pădure, informează Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). Pentru asigurarea comunicațiilor operative pe timpul misi
Fragmente de dronă, semnalate în zona plajei Tuzla; scafandri ai Forțelor Navale, trimiși pentru verificări
Ministerul Apărării Naționale a fost solicitat, sâmbătă dimineața, să intervină pentru verificarea unor fragmente de dronă aeriană semnalate printr-un apel la numărul unic de urgență 112, în zona plajei Tuzla, județul Constanța. O echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forțelor Navale Române se deplasează în zonă pentru efectuarea
DSU: Elicopterul Black Hawk S-70M rescEU a început deplasarea către Serbia
Elicopterul Black Hawk S-70M rescEU, mobilizat de România pentru sprijinirea operațiunilor de stingere a incendiilor de pădure din Serbia, a început deplasarea către zona de intervenție, informează Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). Misiunea are loc ca urmare a solicitării de asistență internațională transmisă de autoritățile sâr
Temperatura maximă în București va trece de 35 de grade și în week-end
Vremea va fi în continuare caniculară în Capitală în următoarele zile, iar temperatura maximă va depăși 35 de grade, potrivit prognozei speciale emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul 23 august, ora 10:00 - 24 august, ora 10:00. Potrivit meteorologilor, sâmbătă, vremea va fi caniculară, cu di
Cod galben de vijelii, valabil sâmbătă după-amiază în Carpații Meridionali și Orientali precum și jumătate de nord a Moldovei
Un Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii și averse torențiale moderate cantitativ va fi valabil sâmbătă, în intervalul 14:00 - 23:00, în zone din Carpații Meridionali și Carpații Orientali, în sud-estul și estul Transilvaniei și în jumătatea de nord a Moldovei. Potrivit
Arad: Doi oameni răniți, cu multiple arsuri, într-un incendiu ce a cuprins două garaje din Arad
Două persoane au suferit multiple arsuri în urma unui incendiu izbucnit sâmbătă dimineață la două garaje de pe strada Junilor din municipiul Arad, victimele fiind transportate la spital. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, intervenția pompierilor este în dinamică, incendiul manifestân
Incendiu la Institutul Clinic Fundeni din București; 37 de pacienți au fost evacuați
Pompierii ISU București-Ilfov au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Institutul Clinic Fundeni din București. Incendiul s-a manifestat în interiorul unui salon de la etajul al treilea, cu degajări de fum. La sosirea primelor echipaje de intervenție, personalul spitalului evacuase deja pacientul aflat în salonul în care izbuc
Calea Victoriei, pietonală sâmbătă și duminică; programul include sport și ateliere de pictură
Calea Victoriei redevine pietonală sâmbătă și duminică, între orele 10:00 - 23:00, cu un program care include activități sportive și ateliere de pictură pe lemn, a informat, vineri, ARCUB. În ambele zile, între 10:00 și 22:00, Piața Revoluției devine un spațiu dedicat mișcării și jocului. 'Fie că este
Vaslui: 30 de hectare de pădure și vegetație uscată au ars în urma unui incendiu produs în comuna Voinești
Peste 30 de hectare de pădure și vegetație uscată au ars în urma unui incendiu produs, vineri, la o fermă din localitatea Rugăria, comuna Voinești. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, la locul producerii incendiului au fost trimise inițial două autospeciale de la Punctul de Lucru Ivănești și
DSU: România sprijină Serbia în lupta cu incendiile de pădure; elicopterul Black Hawk rescEU - pregătit
România este pregătită să acorde sprijin Republicii Serbia pentru gestionarea incendiilor de pădure care afectează Rezervația Naturală Deliblato Sands, unde incendiile au cuprins peste 3.500 de hectare, într-o zonă greu accesibilă, a informat vineri seara Departamentul pentru Situații de Urgență. Conform unui comunicat transmis AGE
Buzău: Circulație restricționată pe DN 10 în Lunca Priporului
Circulația rutieră se desfășoară semaforizat, pe un singur sens, pe DN 10, în localitatea Lunca Priporului, în urma unei probleme apărute la o conductă aparținând Companiei de Apă, a anunțat vineri seara Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău. Conducta s-a spart, iar apa a spălat pământul din jurul acesteia. Din
MApN: Fragmentul de dronă descoperit în zona digului de sud al Portului Midia nu prezintă încărcătură explozivă
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că echipa EOD a Forțelor Navale Române care a intervenit, vineri, în zona digului de sud al Portului Midia, județul Constanța, a recuperat fragmentul de dronă și a constatat că acesta nu prezintă încărcătură explozivă. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, fragmentul de dro
Botoșani. 50 de hectare de vegetație au ars de la o lumânare dintr-un cimitir din Ștefănești
Aproximativ 50 de hectare de vegetație uscată au ars, vineri după-amiază, în urma unui incendiu declanșat în cimitirul din orașul Ștefănești, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, focul ar fi fost declanșat de o lumânare care a fost aprinsă la un mormânt








