Iaşi: Traficul de pasageri pe Aeroport - în creştere cu 54% în aprilie, faţă de perioada similară din 2016

Numărul persoanelor care au ales să călătorească cu avionul de pe Aeroportul Iaşi a crescut cu 6 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017 şi cu 54 de procente comparativ cu luna aprilie a anului 2016, potrivit unui comunicat de presă remis, luni, AGERPRES, de instituţia aeroportuară.
Potrivit sursei citate, numărul persoanelor care au tranzitat aerogara ieşeană în luna aprilie a fost de 92.522.
De asemenea, evoluţia traficului în luna precedentă este vizibilă şi raportat la numărul pasagerilor îmbarcaţi şi debarcaţi în luna martie a acestui an, creşterea fiind de aproximativ 14%.
"Constatăm cu bucurie, lună de lună, cum traficul pe Aeroportul Iaşi este în continuă creştere, de aceea dorim să le mulţumim tuturor celor care au ales să călătorească prin intermediul nostru. Ne dorim ca întreg anul 2018 să cunoască o evoluţie de trafic care să ne menţină în topul aeroporturilor regionale, acest lucru fiind posibil prin îmbunătăţirea constantă a produselor existente şi prin deschiderea de noi rute spre noi destinaţii. Cu siguranţă vom primi veşti bune în perioada următoare, ceea ce înseamnă mai multe oportunităţi de călătorie pentru pasagerii noştri şi deci şanse pentru un trafic mai mare", a declarat Monica Nichituş, director provizoriu al Aeroportului Internaţional Iaşi, potrivit sursei citate.
De pe şi spre Aeroportul Iaşi se pot efectua călătorii cu destinaţia Timişoara, Bucureşti, Oradea (via Otopeni), Londra (Luton), Tel Aviv, Paris (Beauvais), Roma (Fiumicino), Roma (Ciampino), Barcelona, Bruxelles, Koln (Bonn), Munchen, Milano (Bergamo), Venţia (Treviso), Catania, Bologna, Larnaca, Tel Aviv.
De asemenea, din 7 mai a devenit operaţională cursa aeriană spre Salonic. Din 7 iulie de pe Aeroportul Internaţional Iaşi se va putea ajunge spre Dortmund şi Malmo, iar din 8 iulie, spre Eindhoven, Bruxelles-Charleroi şi Billund. AGERPRES/(AS-autor: Daniela Malache, editor: Diana Dumitru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Arad: Zece tramvaie noi vor fi cumpărate de la fabrica locală Astra Călători
Primăria Arad va cumpăra zece tramvaie Imperio noi de la fabrica Astra Călători, după ce a obținut finanțare europeană totală de 90 de milioane de lei, a informat, marți, administrația locală. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Arad, au fost semnate două contracte de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, fie
Brăila: Noua rețetă de reasfaltare a Podului peste Dunăre a rezistat bine peste iarnă; se reasfaltează și calea 1
Nouă rețetă de mixturi bituminoase, folosită în octombrie 2024, pentru reasfaltarea căii 2 de rulare a Podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, s-a comportat bine peste iarnă, motiv pentru care constructorul a trecut, începând de luni, 14 aprilie, la reasfaltarea cu aceeași rețetă asfaltică și a căii 1 de rulare. '&Ic
Timiș: Conacul de la Banloc, al Principesei Elisabeta, va fi administrat de Consiliul Județean și Mitropolia Banatului
Conacul din comuna timișeană Banloc, al cărui proprietar a fost Principesa Elisabeta, fiica Regelui Ferdinand și a Regiei Maria, va fi administrat de Consiliul Județean (CJ) Timiș și Mitropolia Banatului, care vor să îl transforme într-un centru cultural și turistic. 'Consilierii județeni au votat în plenul extraordinar d
DGPMB: Copil căzut de la etajul 7 al unui bloc din Sectorul 6; a fost transportat la spital
Un copil în vârstă de 2 ani a căzut, marți, de la etajul 7 al unui bloc din Sectorul 6 al Bucureștiului și a fost transportat de spital pentru îngrijiri medicale. O femeie a sunat la 112, în jurul orei 13:00, să anunțe incidentul, cazul fiind preluat de polițiști de la Secția 25. 'Deplasându-se
MS Margareta - vizită la detașamentul aeromedical SMURD Băneasa: Nu am mai mult de spus decât admirația mea (FOTO-VIDEO)
Custodele Coroanei Române, Margareta, și Principele Radu, au vizitat, marți, detașamentul aeromedical SMURD de la Băneasa, Majestatea Sa apreciind profesionalismul personalului unității.
Gorj: Prezența urșilor, semnalată în mai multe localități din județ
Jandarmii gorjeni au fost sesizați, în această perioadă, cu privire la la prezența urșilor în apropierea mai multor zone locuite din localitățile Bumbești Jiu, Arcani, Runcu și Baia de Fier. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Gorj, Alin Ivan, imediat după primirea apelurilor, jandarm
Timiș: Viceprimarul Timișoarei cere Prefecturii controale în internatele școlilor, după ce a descoperit muncitori cazați ilegal
Viceprimarul municipiului Timișoara, Ruben Lațcău, a cerut, marți, Prefecturii Timiș și Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) să elaboreze pe parcursul zilei un plan de control în toate internatele și căminele din oraș, după ce a descoperit într-un internat, în noaptea de luni spre marți, muncitori în construcții cazați ilegal, sedii de firme
Covasna: Ateliere și maraton de încondeiat ouă pentru Paști, la Sfântu Gheorghe
Fundația Guzsalyas din Sfântu Gheorghe va organiza și anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paști, cu o durată de 17 ore. Reprezentanta fundației, Kolozsi Ildiko, a declarat, marți, pentru AGERPRES că 'Noaptea încondeierii ouălor' se va desfășura la Casa Mives din vecinătatea Muzeului Național Secuiesc și va &ic
Constanța: Locuitorii municipiului reședință, fără apă caldă și căldură 36 de ore din cauza unei avarii
Locuitorii municipiului Constanța vor rămâne fără apă caldă și căldură timp de 36 de ore, din cauza unei avarii la instalația de producere a energiei termice, a anunțat marți Termocentrale Constanța. Oprirea se va face în noaptea de marți spre miercuri, de la ora 23:00. 'Termocentrale Constanța informează consuma
Bistrița-Năsăud: Vânzările de pachete turistice de Paște pentru zona Colibița-Tihuța, sub așteptări
Pachetele turistice de Paște pentru zona Colibița-Tihuța au înregistrat vânzări sub așteptări în acest an, multe hoteluri și pensiuni având în continuare disponibilități pentru perioada 18-21 aprilie, lucru care nu s-a întâmplat în ultimii ani. Directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) 'Turism
Cluj: Bărbat intoxicat cu monoxid de carbon la Universitatea Tehnică; 20 de persone evacuate
Un bărbat s-a intoxicat cu monoxid de carbon, marți, la Universitatea Tehnică din Cluj, iar 20 de persoane au fost evacuate. 'Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au fost solicitați în urmă cu puține momente să intervină pe strada Observatorului, într-un imobil aparținând Universității Tehnice, unde un bărbat s-ar fi intoxica
Gorj: A început deszăpezirea pe Transalpina; se acționează pe sectorul dintre Rânca și Obârșia Lotrului
Drumarii au început acțiunea de îndepărtare a zăpezii pe Transalpina, pe sectorul de drum cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului, anunță, marți, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova. Pe acest sector de drum național aflat la cea mai mare altitudine în România se acționează cu două &ic
Vremea va deveni predominant frumoasă și caldă începând de miercuri în București
Vremea va deveni predominant frumoasă și caldă începând de miercuri în București, iar temperaturile maxime vor urca la 20 - 22 de grade, potrivit prognozei speciale pentru Capitală publicate de Administrația Națională de Meteorologie. Marți, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perioadei, cerul va fi t
ANM a prelungit atenționarea Cod galben de intensificări ale vântului până joi, la ora 23:00
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit până joi noaptea atenționarea Cod galben de intensificări ale vântului emisă luni pentru 10 județe. Astfel, potrivit meteorologilor, până joi, la ora 23:00, în Banat, sudul Crișanei și în cea mai mare parte a Moldovei, temporar vântul va avea intensificări
UPDATE Maramureș: Salvamontiștii l-au găsit pe ucraineanul blocat pe munte; urmează să-l coboare și să-l predea autorităților
Salvatorii montani l-au găsit pe cetățeanul ucrainean care a trecut granița în România prin Munții Maramureșului la o altitudine de peste 1.700 metri, a informat, marți, directorul Serviciului Public Județean(SPJ) Salvamont Maramureș, Dan Benga. 'Ucraineanul a fost găsit. Cu toate că nu a respectat întocmai cele solicitate de echipa de salvare