Buzău: Anchetă a Poliţiei, după ce un tânăr care ar fi consumat etnobotanice a murit la spital

Poliţiştii buzoieni s-au autosesizat şi efectuează cercetări după ce un tânăr, care ar fi consumat etnobotanice, a decedat la Spitalul Judeţean, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, Mihai Drăghiciu.
"Poliţiştii buzoieni s-au autosesizat şi efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs decesul unui tânăr de 18 ani, din localitate, care s-a prezentat singur la spital, după ce ar fi consumat etnobotanice, şi a decedat. Trupul acestuia a fost transportat la medicina legală în vederea efectuării necropsiei", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău.
Tânărul de 18 ani, din Buzău, s-a prezentat, în cursul săptămânii trecute, la Spitalul Judeţean, fiindu-i rău şi aflându-se într-o stare de agitaţie. El a fost internat şi, ulterior, duminică, 21 ianuarie, a decedat. AGERPRES/(A-autor: Camelia Bigan, editor: Diana Dumitru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Giurgiu: Pompierii acționează pentru îndepărtarea țurțurilor de pe clădirea Spitalului Județean
Pompierii din cadrul ISU Giurgiu acționează joi cu o autospecială de intervenție la înălțime pentru îndepărtarea țurțurilor de pe clădirea Spitalului Județean Giurgiu. 'Acțiunile de îndepărtare a țurțurilor de pe clădiri continuă, pompierii fiind solicitați astăzi să intervină în incinta Spitalului de Urgență Giurgi
DSVSA Bihor: Două cazuri de PPA la porcii domestici, 26 de focare la mistreți
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bihor informează că, în prezent, în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naționale acreditate, în județ mai sunt active două focare de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici. Cele două focare sunt în localitățile Valea lui Mihai -
Dolj: Consiliul Local Craiova a aprobat protocolul pentru construirea unui nou penitenciar
Un nou penitenciar va fi construit pe teritoriul județului Dolj, unde va fi relocat Penitenciarul de maximă siguranță din Craiova care în acest moment este situat într-o zonă centrală a orașului. În acest sens, Consiliul Local Craiova a aprobat, joi, un protocol de asociere cu Consiliul Județean Dolj, Administrația Națională
Tulcea: Sindicatul din Casa de Pensii critică inițiativa legislativă privind testul teoretic scris
Membrii filialei tulcene a Sindicatului salariaților din instituțiile Ministerului Muncii contestă proiectul de lege aflat la Senat prin care se dorește includerea în procesul de evaluare a performanțelor funcționarilor publici a unei probe scrise teoretice pe tema legislației în domeniul în care-și desfășoară activitatea și vor să discute cu factor
Primăria Craiova anulează exproprierea imobilelor din Piața Veche; acestea ar putea fi clasate ca monumente istorice
Primăria municipiului Craiova va anula hotărârea de expropriere a imobilelor proprietate privată din Piața Veche unde urma să construiască o sală de sport, după ce mai multe persoane au solicitat Direcției de Cultură clasarea acelor clădiri ca monumente istorice. Primarul municipiului Craiova, Olguța Vasilescu, a anunțat, joi, că la urmă
Furnizarea apei calde și a căldurii - întreruptă la zeci de blocuri, pentru lucrări de reabilitare
Furnizarea apei calde și a căldurii va fi sistată la zeci de blocuri din sectoarele 1, 2, 3, 5 și 6, în următoarele două zile, pentru lucrări de reabilitare pe conductele rețelei termice. ''Intervențiile au durate diferite de realizare, în funcție de complexitatea lucrării. Aceste lucrări de reparații sunt urgente, fiind im
Sibiu: Primarul din Târnava, asistent medical voluntar în timpul liber pentru cetățenii din comună
Primarul din Târnava, Mihai Feisan, fost asistent medical al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Sibiu, face injecții și pune perfuzii locuitorilor comunei, gratis, în timpul lui liber, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Consiliului Jud
Armand a depus o sesizare la DNA în cazul primarul Sectorului 1, pentru intenția de a plăti Romprest un miliard de lei
Fostul primar al Sectorului 1 Clotilde Armand a anunțat, joi, că a depus o sesizare la DNA pe numele actualului edil, George Tuță, pentru intenția de plăti ''ilegal'' 1 miliard lei către Romprest. ''Am depus o sesizare la DNA pentru primarul Sectorului 1 și toți cei din comisia care plănuiesc să plătească ilegal din ban
Hunedoara: Restricție de trafic pe DN 7 între Gothatea și Zam pentru traversarea unui convoi agabaritic
Circulația rutieră va fi închisă, joi, pe sectorul de drum dintre localitățile Gothatea și Zam, pe DN 7, pentru a permite traversarea unui convoi agabaritic, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara. ''Restricția va fi valabilă pe întreaga durată a zilei, iar traficul va fi deviat pe Autostrada A1. Accesul pe
Galați: Operator economic sancționat cu 50.000 lei pentru nerespectarea legislației de mediu
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Galați au sancționat un operator economic din municipiul Tecuci, specializat în colectarea și valorificarea deșeurilor, cu amendă de 50.000 lei, pentru nerespectarea legislației de mediu, informează, joi, instituția. ''În urma unei inspecții efectuate la un operato
Salvamont: Peste 70 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore; 30 au ajuns la spital
Peste 70 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontiști, 30 dintre acestea fiind transportate la spital cu ambulanțele, anunță, joi, Salvamont România. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național s-au primit 79 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, se arată
REPORTAJ Vâlcea: Casele albastre din Vaideeni - moștenirea ciobanilor ardeleni stabiliți în mijlocul Olteniei de sub munte (GALERIE FOTO)
Cu o vechime de peste un secol, casele albastre din Vaideeni, locuite odinioară de păstori, reprezintă importante repere pentru arhitectura vernaculară a Olteniei de sub munte, pe care câțiva tineri cu origini pe aceste meleaguri încearcă să le salveze de la dispariție pentru ca și generațiile viitoare să se poată bucura de ele ca parte a identității lor
Prahova: Primăria Ploiești, amendată de DSP și Garda de Mediu din cauza crizei salubrității
Primăria Ploiești a fost amendată de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova și de către Garda de Mediu pe fondul crizei salubrității care a debutat în data de 17 februarie. Directorul DSP Prahova, Cătălin Albu, a precizat, miercuri, pentru AGERPRES, că municipalitatea a fost sancționată cu suma de 40.000 de lei. De ase
Sector 3: Bugetul local pe 2025 este de aproape 3,1 miliarde de lei, potrivit propunerii în dezbatere
Bugetul local al Sectorului 3 pe 2025 este de aproape 3,1 de miliarde de lei, potrivit propunerilor pe această temă puse în dezbatere publică. Conform tipului de cheltuială, bugetul este structurat astfel: cheltuieli de personal - peste 419 de milioane de lei, de funcționare - peste 828 de milioane de lei, de dezvoltare - aproape 1,4 de
Caraș-Severin: Trei persoane, la spital, în urma unui accident cu patru autovehicule, pe DN6
Trei persoane au fost rănite și transportate la spital în urma unui accident care a avut loc miercuri seara pe DN 6, între localitățile Cornea și Mehadia, și în care au fost implicate două ansambluri de vehicule și două autoturisme. 'În urma accidentului trei persoane au fost transportate la spital, conștiente. Cond