Covasna: Oaspeţi din ţară la Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă ''Crăciunul la români'', de la Sfântu Gheorghe
Formaţii folclorice şi grupuri de colindători din mai multe judeţe din ţară şi-au anunţat participarea la a 27-a ediţie a Festivalului de colinde şi obiceiuri de iarnă ''Crăciunul la români'', care se desfăşoară săptămâna aceasta la Sfântu Gheorghe.
Manifestarea a început luni, la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe, unde, până joi, inclusiv, vor avea loc zilnic miniconcerte de colinde susţinute de aproape 500 de copii de la mai multe unităţi de învăţământ din oraş.
''Primim, an de an, tot mai mulţi colindători, cei mai mulţi fiind preşcolari şi şcolari (...) gândindu-ne că peste ani, atunci când vor avea familii, vor împărtăşi colindele, obiceiurile de iarnă, tradiţiile, copiilor lor. (...) Colindele, aceste minunate creaţii populare, păstrate din generaţie în generaţie au răsunat fără întrerupere în casele creştinilor şi reprezintă, fără tăgadă, cântecul nostru strămoşesc, una din cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc. Prin valoarea lor literară şi muzicală, colindele se situează în constelaţia artistică europeană (...). Aceste gânduri, aşezate pe obiectivul major al fundaţiei, de a promova şi păstra tradiţiile populare, costumul popular, folclorul autentic, au stat la baza organizării primei ediţii a acestui festival, în 1991'', a declarat preşedinta fundaţiei ''Mihai Viteazul'', prof. Maria Peligrad.
Printre invitaţii din acest an se numără şi formaţii folclorice şi grupuri de colindători din judeţele Argeş, Sibiu, Harghita şi Prahova, care sâmbătă vor participa la o paradă a portului popular în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, alături de alte ansambluri folclorice din judeţul Covasna, după care vor colinda mai multe instituţii publice şi firme din municipiu.
Spectacolul de gală va avea loc sâmbătă după-amiază, de la ora 15,00, la Colegiul Naţional ''Mihai Viteazul'', iar o parte dintre protagonişti vor susţine duminică un spectacol şi în municipiul Târgu Secuiesc, unde trăieşte o comunitate românească restrânsă din punct de vedere numeric. Intrarea la toate spectacolele este gratuită.
Festivalul este cofinanţat de Consiliul Judeţean Covasna şi Consiliul Local Sfântu Gheorghe. AGERPRES/(A - autor: Oana Mălina Negrea, editor: Nona Jalbă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Un bărbat a fost găsit înecat în apele pârâului Neaua
Un bărbat a fost găsit înecat în apele pârâului Neaua, a informat miercuri seara Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș. Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Sovata au fost solicitați să intervină pentru extragerea unei persoane din pârâul Neaua, în localitatea Viforoasa, comuna F&a
Argeș: Un bărbat a murit strivit sub tractorul pe care îl conducea; el a pierdut controlul utilajului pe o pantă
Un bărbat de 52 de ani a murit, miercuri, strivit sub tractorul pe care îl conducea pe un teren în pantă, în comuna argeșeană Izvoru. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, la fața locului au intervenit polițiștii Secției Rurale Buzoești, precum și echipaje de descarcerare și de prim ajuto
Botoșani: Acoperișuri smulse și copaci doborâți de vântul puternic; s-a impus intervenția pompierilor militari
Acoperișul unul bloc a fost smuls și mai mulți copaci au fost rupți, miercuri, în județul Botoșani, ca urmare a vântului puternic, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit reprezentanților ISU, situațiile de urgență care au impus intervențiile pompierilor militari au avut loc în municipiul
Dolj: Persoană dispărută în Dunăre, la Cetate, căutată de echipajele ISU
Forțe și mijloace ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj intervin, miercuri, pe fluviul Dunărea, în zona comunei Cetate, pentru căutarea unei persoane posibil înecate. Sursa foto: ISU Dolj Potrivit reprezent
Alba: Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, și Principele Radu, în vizită la Blaj
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, și Principele Radu s-au întâlnit, miercuri, la Blaj, cu Arhiepiscopul Major și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. La întâlnirea desfășurată la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore, alături de Preafericitul Părinte Claudiu s-
Olt: Reconstituiri istorice și jocuri antice de Ziua Copilului, la cetatea Sucidava de la Corabia
Cetatea Sucidava din Corabia, aflată în patrimoniul UNESCO, va fi animată de Ziua Copilului, mai precis în zilele de 31 mai și 1 iunie, de reconstituiri istorice, jocuri antice, demonstrații de modelare și ardere a ceramicii și batere a unor monede, cu participarea reenactorilor de la Asociația Veteres Milites Sibiu și a meșterului popular Ionel Cococi.
Iași: Aproape 700 de copii sunt așteptați de municipalitate să participe la o acțiune cultural-caritabilă de 1 Iunie
Aproape 700 de copii care provin din familii defavorizate și familii ale refugiaților ucraineni vor primi cadouri de 1 Iunie în Parcul Expoziției, în cadrul unui amplu program pregătit de Primăria Iași, care include acțiuni caritabile, spectacole artistice, ateliere creative și festivaluri. Unul dintre cele mai importante momente a
Timiș: Un centru social pentru copii se desființează; se înființează noi servicii pentru vârstnicii vulnerabili
Aleșii județeni au aprobat, în ședința de miercuri, desființarea unui centru social pentru copii, din Timișoara, din lipsă de personal, dar se vor înființa noi servicii pentru persoanele adulte cu dizabilități și vârstnici. Casa de tip familial 'Phoenix' din Timișoara, aflată în subordinea Direcției Generale de
Peste 70 de locuințe sociale atribuite persoanelor cu venituri reduse sau din categorii vulnerabile, în municipiul Bistrița
Peste 70 de familii sau persoane singure, cu venituri mici sau care provin din categorii vulnerabile, se vor muta, curând, în locuințe sociale noi, puse la dispoziție de municipiul Bistrița în urma finalizării lucrărilor de construcție a blocurilor. Consiliul Local Bistrița a aprobat miercuri, în ședință ordinară, repar
Ciprian Ciucu: Două treimi din proiectele cu fonduri UE ale PMB vor fi dezangajate
Edilul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat miercuri că două treimi din proiectele cu finanțare europeană derulate de PMB vor fi dezangajate. Este vorba despre proiecte din perioada 2021-2026, a spus Ciucu în cadrul dezbaterii 'Upgrade Romania: Viața după PNRR', organizată de DC Media Group. 'Am cerut
Bistrița-Năsăud: Mersul pe jos sau cu bicicleta, răsplătite cu monede virtuale convertibile în bilete la activități culturale și recreative
Municipiul Bistrița a creat un sistem de recompense, prin monede virtuale, pentru a încuraja cetățenii să meargă cu bicicleta sau pe jos și să participe la acțiuni ecologice. Unitățile digitale acumulate pot fi convertite în bilete la evenimente culturale, la ștrand sau la pârtia de schi. Consiliul Local Bistri
Giurgiu: Au început lucrările de construcție la parcul fotovoltaic de la Ogrezeni, cel mai mare din țară
Lucrările de construcție a parcului fotovoltaic de la Ogrezeni, care va fi cel mai mare din România, au început, miercuri, cu participarea reprezentanților administrației locale din județul Giurgiu, fiind estimată punerea în funcțiune în toamna anului viitor, obiectivul urmând să aibă o capacitate instalată de 761 MWp / 534 MW AC și pest
Harghita: Zonă de joacă cu instrumente muzicale, inaugurată în Parcul Central din Miercurea-Ciuc, în premieră în județ (GALERIE FOTO)
Parcul Central din Miercurea-Ciuc a fost completat cu o zonă de joacă dotată cu instrumente muzicale, realizată în premieră în județul Harghita, investiție care marchează finalizarea intervențiilor de amenajare în acest spațiu. Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat miercuri, într-o conferință d
Cluj: Fosta fabrică de încălțăminte Clujana va fi transformată, cu fonduri UE, într-un hub regional pentru inovare
Consiliul Județean (CJ) Cluj anunță că inițiază, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, o investiție menită să transforme platforma fostei mare fabrici de încălțăminte Clujana într-un centru strategic de referință adresat inovării, cercetării aplicate și transferului tehnologic către mediul economic.
Sindicatele din Senat dezaprobă proiectul noii legi a salarizării: Nu respectă principiile echității, ierarhizării corecte
Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari, al Personalului Contractual și al Șoferilor din Senat au transmis, miercuri, că își exprimă dezacordul față de forma actuală a proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, considerând că aceasta nu respectă principiile echității, ierarhizării corecte și recunoașterii responsab













