Argeș: Un bărbat a murit strivit sub tractorul pe care îl conducea; el a pierdut controlul utilajului pe o pantă
Un bărbat de 52 de ani a murit, miercuri, strivit sub tractorul pe care îl conducea pe un teren în pantă, în comuna argeșeană Izvoru.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, la fața locului au intervenit polițiștii Secției Rurale Buzoești, precum și echipaje de descarcerare și de prim ajutor.
''Din primele verificări a rezultat că persoana în cauză, bărbat de 52 de ani, din comuna Miroși, conducând un tractor cu care tracta o platformă pentru baloți, în coborâre pe un drum de pământ, cu înclinație mare, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat'', se precizează în comunicat.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș a anunțat că bărbatul a fost găsit sub utilajul agricol. El nu mai prezenta semne vitale, fiind declarat decedat.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Formațiunii Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Costești, care au deschis un dosar de ucidere din culpă, urmând să fie dispusă și efectuarea unei autopsii medico-legale. AGERPRES/(AS - redactor: George Onea, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
REPORTAJ/Tulcea: Delta Dunării și-a deschis porțile turiștilor și îi așteaptă cu evenimente de prestigiu (GALERIE FOTO)
Sulina îi așteaptă pe turiști cu coduri QR prin care le este pus la dispoziție un ghid audio cu istoria unor clădiri de patrimoniu din oraș și informații despre păsările Deltei Dunării, narate de liceeni, iar multe din localitățile județului Tulcea, inclusiv cele situate în perimetrul Parcului Național Munții Măcinului, le pregătesc evenimente și invitați
Covasna: Un urs a fost extras la Sfântu Gheorghe; se menține activă o capcană pe strada Lunca Oltului
Un exemplar de urs a fost extras în weekend din zona străzii Fermei din municipiul Sfântu Gheorghe, iar autoritățile mențin activă o capcană pe strada Lunca Oltului, unde au fost semnalate, de asemenea, indicii ale prezenței urșilor, a informat administrația locală. Potrivit informațiilor postate pe site-ul instituției, intervenția
ANM: Vremea va continua să se încălzească în întreaga țară, în intervalul 22 iunie - 5 iulie
Regimul termic va intra într-un proces de încălzire treptată, pe parcursul intervalului 22 iunie - 5 iulie, la nivelul întregii țări, când maximele vor ajunge la 36-37 de grade, în unele regiuni, timp în care se vor semnal, pe alocuri, averse slabe cantitativ, arată prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM)
Vreme călduroasă în Capitală și disconfort termic ridicat, în următoarele trei zile
Temperaturile maxime în Capitală vor atinge 31 - 32 de grade luni și marți, în timp ce miercuri vor coborî în jur de 30 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, potrivit prognozei speciale emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 22 iunie, ora 10:30 - 24 iunie, ora 21:00. Luni, vremea va fi căldur
Bihor: Fetiță de 9 ani, electrocutată într-un spațiu de divertisment, la Băile Felix; Protecția Consumatorilor face verificări
O fetiță de nouă ani s-a electrocutat, duminică seara, într-un spațiu de divertisment din Băile Felix, și a fost internată în spital, pentru monitorizare medicală. Verișoara ei, de 11 ani, care a intervenit să o ajute, a fost de asemenea transportată la spital, dar a fost externată. Incidentul a avut loc în incinta Ștra
INHGA: Cod galben de inundații pentru 14 bazine hidrografice, până marți dimineața
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o atenționare Cod galben de inundații pentru 14 bazine hidrografice, care a intrat în vigoare luni, la ora 12:00 și e valabilă până marți la ora 9:00. Sunt vizate de atenționare bazinele hidrografice Someș, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Crișul Alb, Mureș, Bega Veche, Bega, Timi
Zona de munte, sudul Banatului, vestul și nordul Olteniei, sub Cod galben de ploi torențiale, marți
Zona de munte, sudul Banatului, vestul și nordul Olteniei se vor afla pe parcursul zilei de marți sub o atenționare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Astfel, în intervalul orar 12:00 - 21:00, în zona de munte, sudul Banatului, vestul și nordul
ANM: Averse torențiale și furtuni în 22 de județe din vest, sud-vest și centrul țării pe parcursul zilei de luni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ pe parcursul zilei de luni în zona de munte și în județe din Banat, Crișana, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și nord-vestul Munteniei. Atenționarea a intrat în vigoare la ora 12:00 ș
Informare meteo de vreme călduroasă în toată țara până miercuri seara; Cod galben de caniculă în 12 județe, luni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni o nouă informare de vreme călduroasă și disconfort termic valabilă în toată țara până miercuri seara și o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic accentuat, pe parcursul zilei de luni, ce vizează 12 județe din nord-vest, centru, sud și nord-estul țării.
Argeș: Patru copii și doi adulți, transportați la spital după un accident produs la ieșirea de pe autostrada A1
Patru copii și doi adulți au transportați la spital, luni, după un accident produs la ieșirea de pe autostrada A1, în zona municipiului Curtea de Argeș. Potrivit informațiilor comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Pompierii au intervenit cu două a
Arad: Irigațiile în zona Păuliș, oprite peste vară pentru lucrări de betonare a canalului
Irigarea terenurilor agricole din zona Păuliș - Vladimirescu nu se va putea face peste vară, pentru că în următoarea perioadă încep lucrările de impermeabilizare prin betonare a 2,7 kilometri din canalul în care este pompată apa din Mureș, proiect de 6,7 milioane de lei plus TVA. Directorul Filialei Arad a Agenției Naționale de Îmbunătă
Buzău: Copiii experimenteză jocurile copilăriei părinților, la ludoteca din curtea Muzeului Județean
Biblioteca Județeană 'V. Voiculescu' va deschide pentru copii 'Ludoteca din grădină' în curtea interioară a Muzeului Județean Buzău, un spațiu în care cei mici vor putea experiment jocurile copilăriei părinților, ca o alternativă de petrecere a timpului liber în timpul vacanței de vară. 'Ludoteca din grădină' va funcți
Sălaj: Opt persoane transportate la spital după un accident rutier, pe DN 1F
Opt persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri, în urma unui accident rutier produs, luni dimineață, pe Drumul Național 1F, în localitatea Sutor din județul Sălaj. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, accidentul s-a produs după ce un autoturism care circula din direcția Zalău spre Cluj-Napoca ar fi pătruns p
Buzău: Veterinarii recomandă pregătirea prietenilor necuvântători înainte de concedii; pot dezvolta afecțiuni rare și letale
Zeci de consultații acordă zilnic medicii veterinari în perioada sezonului estival, când mulți dintre proprietari aleg să își petreacă concediile alături de patrupede în țară sau în străinătate, specialiștii atrăgând atenția că, fără o pregătire prealabilă, prietenii patrupezi pot dezvolta afecțiuni rare și potențial letale.
Olt: Un tânăr de 17 ani care s-ar fi înecat în Olteț, găsit fără viață de scafandri
Un tânăr în vârstă de 17 ani, care s-ar fi înecat duminică după amiaza în râul Olteț, la Voineasa, a fost găsit fără viață de către echipa de scafandri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, au informat reprezentanții instituției. El s-ar fi înecat în timp ce se scălda în






