Taifunul Kalmaegi a atins uscatul în Vietnam, unde mii de persoane au fost evacuate
Taifunul Kalmaegi, unul dintre cele mai devastatoare din acest an, a atins uscatul joi seară în regiunea centrală a Vietnamului, unde mii de persoane au fost evacuate din zonele costiere, informează AFP.
'Furtuna se află în prezent deasupra teritoriilor din provinciile Dak Lak și Gia Lai', a anunțat Ministerul Mediului din această țară într-un comunicat emis în momentul sosirii acestui taifun, care a devastat deja statul Filipine.
'Vântul este atât de puternic încât nimic nu îi rezistă', a declarat Vu Van Hao, în vârstă de 48 de ani, examinând ferestrele unui hotel sparte de furtună, în provincia Gia Lai. 'Nu am văzut niciodată aici vânturi astfel de violente. Este o catastrofă naturală', a adăugat el.
Vânturile bat cu 149 km/h în centrul acestei țări asiatice, aflată încă sub șocul unei săptămâni de inundații și ploi record care au ucis 47 de persoane și au acoperit cu apă mai multe situri istorice incluse în patrimoniul mondial UNESCO.
'Este un taifun gigantic, înzestrat cu o capacitate îngrozitoare de distrugere', a declarat Pham Anh Tuan, un înalt oficial din provincia Gia Lai, unde, potrivit presei de stat vietnameze, mai mult de 7.000 de persoane au fost evacuate miercuri seară.
În zona costieră Quy Nhon Nam, în provincia Gia Lai, în apropiere de locul unde taifunul Kalmaegi a atins uscatul, un jurnalist de la AFP a văzut mai mulți funcționari care băteau la ușile caselor pentru a-i îndemna pe localnici să fugă înainte de sosirea furtunii.
'Nu mai sunt chiar tânără și nu vreau să-mi risc viața', a declarat Tran Thi Nghia, în vârstă de 56 ani, în timp ce își părăsea locuința la cererea autorităților.
Zeci de persoane, în principal femei vârstnice și copii, s-au refugiat joi într-o școală locală, aducând rogojini, perne și pături pentru a petrece acolo noaptea următoare.
Vietnam se află în una dintre cele mai active regiuni ale planetei noastre în materie de cicloane tropicale și este afectat, în general, de 10 taifunuri sau furtuni în fiecare an, însă Kalmaegi este cea de-a 13-a furtună majoră din 2025.
Potrivit majorității oamenilor de știință, schimbările climatice provocate de activitățile umane au făcut ca fenomenele extreme să devină mai frecvente, mai periculoase și mai distrugătoare.
'Catastrofă națională în Filipine'
Taifunul Kalmaegi este deja cel mai periculos din acest an în Filipine, potrivit EM-DAT, o bază globală de date despre catastrofele naturale. Kalmaegi a ucis cel puțin 142 de persoane și alte 127 sunt date dispărute în urma inundațiilor extreme, au anunțat joi autoritățile din Filipine.
Foto: Philippine Red Cross / Xinhua
În provincia centrală Cebu, cel mai grav afectată, orașe întregi au fost inundate. Circa 500.000 de persoane erau în continuare strămutate joi în întreaga țară.
Președintele filipinez Ferdinand Marcos a decretat 'stare de catastrofă națională', autorizând Guvernul să deblocheze fonduri necesare ajutorului umanitar.
'Din păcate, un alt taifun sosește în zona noastră cu potențialul de a deveni chiar și mai puternic decât acesta', a declarat el într-o conferință de presă, joi după-amiază.
Fung-Wong va fi cel de-al 21-lea taifun care va lovi arhipelagul filipinez în acest an.
Risc de inundații
În Vietnam, șeful statului, To Lam, a decis să scurteze o sesiune a Comitetului Central al Partidului Comunist aflat la putere pentru a le permite funcționarilor să ajungă mai repede la casele lor.
Locuitorii de pe traiectoria taifunului Kalmaegi au părăsit în număr mare zonele vizate, deplasându-se pe motociclete și transportând apă și haine de schimb, fugind din casele lor modeste.
Școlile sunt închise joi și vineri în provinciile Gia Lai și Quang Ngai, iar cel puțin cinci aeroporturi au fost închise, au precizat autoritățile vietnameze, în timp ce zeci de curse aeriene au fost reorientate.
Cu 3.200 de kilometri de țărmuri și o rețea de 2.300 de râuri, Vietnamul este expus unui risc mare de inundații.
Potrivit Biroului național de statistică din această țară, catastrofele naturale au făcut deja 279 de morți și dispăruți în acest an și au cauzat pagube materiale de peste 2 miliarde de dolari. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO LIVE UPDATE Accident feroviar în Spania: Bilanțul tragediei a urcat la 68 de morți
Bilanțul accidentului feroviar produs miercuri în centrul Spaniei a urcat la cel puțin 68 de morți, a anunțat ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, transmite AFP. În tragedia survenită la ora 08:53 (07:53 GMT) au fost implicate un tren operat de compania privată Iryo - deținută în proporție de 51% de grupul feroviar italian F
Serbia: Mișcarea studențească cere demisia șefilor radioteleviziunii publice
Mișcarea studențească învingătoare în alegerile parlamentare de duminică din Serbia a cerut marți demisia șefilor audiovizualului public, acuzându-i de părtinire în timpul celor 14 ani de putere ai partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, relatează AFP. 'Cerem demisia directorului general al Radio-Televiziunii Sârbe
Franța: Elevii și studenții plănuiesc noi proteste, după respingerea măsurilor guvernamentale
Elevii și studenții francezi intenționează să reia protestele și blocajele la începutul săptămânii viitoare, după vacanța de toamnă, au declarat reprezentanți ai sindicatelor, calificând drept insuficiente măsurile propuse de guvern pentru a răspunde revendicărilor acestora, informează marți dpa. Anunțul vine în urma di
Papa Leon al XIV-lea va vizita cimitirul Verano din Roma de Ziua Morților
Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie la cimitirul Verano din Roma, lunea viitoare, de Ziua Tuturor Credincioșilor Răposați (Luminația sau Ziua Morților), potrivit unui calendar al sărbătorilor liturgice publicat marți de biroul de presă al Sfântului Scaun, informează agenția de presă ANSA. Pontiful american se recuperează rapid dup
Albania: Anchetă în legătură cu rănirea a 20 de persoane de către poliție la protestele violente de la Tirana
Autoritățile din Albania au anunțat luni lansarea unor anchete pentru a stabili circumstanțele în care circa 20 de persoane au fost rănite de forțele de ordine în timpul protestelor antiguvernamentale de la Tirana, relatează AFP. Acestea se referă la 'suspiciuni de utilizare disproporționată a forței de către poliție', a declarat parchetul
Grecia: 59 de persoane, urmărite penal într-un amplu caz de fraudă fiscală
Justiția greacă a inițiat urmăriri penale împotriva a 59 de persoane suspectate că aparțin unei vaste rețele criminale care a orchestrat o fraudă fiscală estimată la aproape 100 de milioane de euro prin intermediul unui lanț de brutării grecești, relatează agenția de presă elenă ANA, informează marți AFP. Suspecții, între care proprietarul lanțului
Mai mulți răniți după ce o mașină a intrat într-un grup de persoane în nordul Germaniei
Poliția din nordul Germaniei a deschis focul luni seara asupra unei mașini după ce aceasta a intrat într-un grup de persoane, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției, relatează marți dpa. Patru sau cinci persoane au fost rănite, unele grav, și transportate la spital, însă viața niciuneia dintre ele nu este în pericol, a precizat ac
Atentat în Franța: atacatorul, care neagă orice mobil rasist, plasat din nou în arest preventiv
Atacatorul, care a ucis vineri în Franța un tânăr de 26 de ani de origine africană și a rănit alte patru persoane, între care o fetiță, a dezmințit că a acționat din motive rasiale, a indicat luni justiția franceză, citată de AFP. El a fost plasat din nou în arest preventiv în cursul după-amiezii de luni, după ce
Ebola: Kenya eliberează din carantină primele persoane care au intrat în contact cu 'pacientul zero'
Kenya a eliberat luni din carantină primul grup de persoane care au intrat în contact cu primul pacient diagnosticat cu Ebola în această țară, marcând un moment semnificativ în cadrul eforturilor întreprinse de autoritățile sanitare pentru a limita răspândirea virusului dincolo de focarul inițial de infectare, informează Reuters.
Două porții de băuturi alcoolice pe zi, asociate cu un risc 'considerabil mai ridicat' de deces prematur cauzat de alcool
Consumul a două porții de băuturi alcoolice pe zi este asociat cu un risc de 1 la 25 de deces prematur dintr-o cauză asociată alcoolului, conform rezultatelor unui studiu recent, citat duminică de Science Daily. Concluzia pune sub semnul întrebării ideea potrivit căreia 'un consum 'moderat' din punct de vedere social' ar fi inofensiv.
China: Populația în vârstă de peste 65 de ani o depășește în premieră pe cea sub 15 ani
Procentul persoanelor cu vârste de la 65 de ani în sus l-a depășit în China pentru prima dată pe cel al persoanelor cu vârste de până la 15 ani în anul 2025, conform Anuarului Statistic al acestei țări, relatează luni agenția EFE. China avea la sfârșitul anului 2025 o populație de 223,65 milioane de persoane în v
Nigeria/ Pacienta infectată cu Ebola, evacuată în Elveția
Pacienta din Nigeria infectată cu Ebola - primul caz din această țară din ultimii 12 ani - a fost evacuată luni dimineață cu un avion medical din capitala Abuja către Elveția, țara de origine a acesteia, transmit agențiile AFP și Reuters. Săptămâna trecută, acest prim caz de Ebola - singurul înregistrat până în prezent - a fost
Două medicamente combinate prelungesc perioada de supraviețuire într-un studiu clinic asupra cancerului pulmonar
Medicamentul Imdelltra, de la compania Amgen, utilizat în asociere cu un alt medicament, Imfinzi, imunoterapia produsă de AstraZeneca, a redus riscul de deces cu 58% în comparație cu administrarea exclusivă a medicamentului AstraZeneca la pacienții cu cancer pulmonar cu celule mici în stadiu extins, informează Reuters, care citează datele unui studiu prezen
Regele Felipe al Spaniei a fost operat de cataractă
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a suferit o intervenție chirurgicală la ochiul stâng pentru tratarea cataractei, a relatat agenția de presă Europa Press, care a citat casa regală spaniolă, potrivit DPA. Procedura de rutină, care a avut loc sâmbătă, a durat aproximativ o jumătate de oră și s-a încheiat fără complicații, potrivit articolului
Zeci de mii de cehi protestează împotriva reformei mass-media ca posibilă modalitate de cenzură (FOTO/VIDEO)
Zeci de mii de cehi au ieșit în stradă duminică la Praga pentru a susține libertatea presei și pentru a protesta împotriva unui plan de reformă a finanțării radioului și televiziunii publice, transmite dpa.










