SUA: California reglementează în premieră chatboții AI, după o serie de sinucideri printre adolescenți
Statul California a adoptat luni o lege care reglementează chatboții de inteligență artificială (AI) pentru prima dată în Statele Unite, în urma unei serii de sinucideri în rândul adolescenților care formaseră relații intime fictive cu aceste programe, a anunțat guvernatorul Gavin Newsom, relatează AFP.
Sfidând presiunile Casei Albe, care se opune reglementării AI, guvernatorul democrat a semnat luni o serie de legi care impun, printre altele, verificarea vârstei, mesaje de avertizare regulate și protocoale de prevenire a sinuciderilor.
'Am văzut câteva exemple cu adevărat oribile și tragice de tineri care au căzut victime ale tehnologiilor slab reglementate, așa că nu vom sta deoparte în timp ce companiile operează fără limite sau responsabilitate', a transmis Gavin Newson printr-un comunicat după promulgarea pachetului legislativ.
Unul dintre textele de lege cheie, SB243, se referă la reglementarea chatboților care pot acționa ca însoțitori sau confidenți, cum ar fi cei dezvoltați de platforme precum Replika sau Character.AI.
Aceasta din urmă a fost una dintre primele date în judecată de părinții unui băiat american de 14 ani, Sewell, care s-a sinucis în 2024 după ce a format o relație romantică cu un chatbot inspirat din seria 'Game of Thrones', suspectat că i-ar fi întărit gândurile suicidare.
'Putem continua să fim lideri în domeniul inteligenței artificiale (...), dar trebuie să acționăm responsabil, protejându-ne copiii pe parcurs', a adăugat guvernatorul Californiei, stat american unde se află Silicon Valley și principalii giganți ai dezvoltării de modele de inteligență artificială, precum OpenAI (ChatGPT), Google (Gemini) și xAI (Grok).
Pe lângă verificarea vârstei, această lege impune trimiterea regulată de mesaje pentru a le reaminti utilizatorilor că interacționează cu o mașină (la fiecare trei ore pentru minori). Aceasta impune companiilor să prevadă detectarea gândurilor suicidare, să furnizeze acces la programe de prevenire și să raporteze statistici autorităților.
'Industria tehnologică este încurajată să capteze și să mențină atenția tinerilor în detrimentul relațiilor lor din lumea reală', a argumentat senatorul californian Steve Padilla, inițiatorul proiectului de lege, în timpul dezbaterii.
'Tehnologiile emergente, precum chatboții și rețelele sociale, pot inspira, educa și conecta oamenii, dar, fără protecții reale, ele pot exploata, induce în eroare și pune în pericol copiii noștri', a justificat guvernatorul.
În Statele Unite, nu există reguli naționale care să limiteze riscurile asociate cu inteligența artificială, iar Casa Albă încearcă să împiedice statele să își creeze propriile reglementări. AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spania: Pensionara evacuată care a stat la originea mișcării de protest privind locuințele a murit
Pensionara din Madrid a cărei evacuare a declanșat manifestații uriașe împotriva crizei locuințelor din Spania și, în cele din urmă, alegeri anticipate, a murit miercuri, a anunțat un sindicat al chiriașilor, notează AFP. 'Cu regret anunțăm că Maricarmen a decedat astăzi', a indicat Uniunea chiriașilor din Madrid într
Franța: Guvernul suspendă utilizarea grenadelor paralizante împotriva protestelor liceenilor, după ce un adolescent a rămas fără o mână
Guvernul francez a anunțat miercuri că suspendă utilizarea grenadelor paralizante împotriva manifestațiilor liceenilor, după ce un adolescent de 15 ani a rămas fără o mână în urma unei confruntări cu poliția antirevoltă, transmite Reuters. Organizații pentru drepturile omului, elevi, studenți și politicieni din opoziție au ac
Britanicul inculpat pentru uciderea ex-deputatei Widdecombe, acuzat în instanță de tentativă de pătrundere în locuința lui Farage
Bărbatul inculpat pentru uciderea fostei deputate britanice Ann Widdecombe în această vară a compărut miercuri în fața unei instanțe, fiind acuzat de tentativă de pătrundere prin efracție în locuința lui Nigel Farage, liderul partidului Reform UK, în 2025, transmite Reuters. Britanicul Joshua Kerry, în vârst
Polonia: Șapte răniți cu cuțitul într-un liceu, suspectul a fost arestat (poliția)
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat în orașul Ostroleka, din nordul Poloniei, după ce a rănit cu cuțitul șapte persoane în liceul profesional unde era elev, a anunțat miercuri poliția, transmit AFP și Reuters. Faptele s-au produs 'în proximitatea și în incinta' liceului profesional nr.4
OMS anchetează moartea unui om de știință la un centru de cercetare a ciumei din Rusia
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anchetează decesul unei cercetătoare la un centru pentru studiul ciumei din Rusia, transmite miercuri agenția de presă DPA. O cercetătoare în vârstă de 28 de ani de la Institutul pentru Combaterea Ciumei din Irkutsk a decedat vineri într-un spital din orașul vecin Șelehov. Au apărut spec
SUA: Condamnata care a supraviețuit execuției sale și-a recăpătat cunoștința și vorbește (avocați)
Condamnata care a supraviețuit după două injecții letale în Statele Unite, Christa Pike, 'și-a recăpătat cunoștința și poate vorbi', au anunțat marți avocații săi, la șase zile după eșecul execuției sale, noteză AFP. 'Contrar tuturor așteptărilor, Christa Pike este conștientă, poate vorbi și continuă să primească îngrij
Suedia: Poliția trage într-un bărbat înarmat în apropierea palatului regal
Poliția suedeză a anunțat marți că a împușcat un bărbat înarmat în fața palatului regal din capitala Stockholm, notează AFP. Poliția a indicat într-un comunicat că a fost chemată la palatul regal, în centrul orașului Stockholm, după raportări privind 'un bărbat turbulent înarmat cu o armă'.
Rusia clasează procesul împotriva unei lucrătoare umanitare acuzată că a criticat armata
Rusia a clasat procesul împotriva unei lucrătoare umanitare care lucra cu copii bolnavi și era acuzată că a criticat acțiunile armatei ruse în Ucraina, un caz care a stârnit indignare, a declarat avocatul ei pentru AFP marți. Lida Moniava, cunoscută pentru fondarea centrului de îngrijiri paliative pentru copii 'Casa cu Far', a f
Franța: Protestele din școli iau amploare, pe măsură ce elevilor li se alătură profesori și părinți
Sindicatele s-au alăturat miilor de elevi și studenți într-o zi națională de protest în Franța, marți, în cadrul uneia dintre cele mai ample manifestații din țară din ultimii ani, protestatarii ieșind în stradă și blocând accesul în școli pentru a cere facilități educaționale și condiții de învățare mai bune, relatează dpa.
Rusia informează OMS că nu există cazuri de ciumă în orașul Irkutsk, Siberia
Autoritățile ruse au informat marți Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) că nu există cazuri de ciumă în orașul Irkutsk, Siberia, unde o angajată a unui laborator din Institutul pentru combaterea pestei a murit săptămâna trecută, potrivit unui purtător de cuvânt al agenției sanitare a ONU, informează Reuters. Moscova, care este obligată &ic
OMS declară că riscul în Europa este 'foarte scăzut' după un posibil deces cauzat de ciumă în Rusia
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că riscul sanitar în Europa este deocamdată 'foarte scăzut' după ce o angajată a unui institut de cercetare a agenților patogeni periculoși din Siberia, în estul Rusiei, a decedat în urma unui posibil caz de ciumă pneumonică, transmite marți agenția de presă EFE. 'E
Kenya confirmă primul său caz de Ebola importat din RD Congo; pacientul a decedat
Kenya a înregistrat primul său caz confirmat de Ebola, un cetățean kenyan care locuia în Republica Democratică Congo (RDC) și a sosit sâmbătă în capitala Nairobi, a declarat marți ministrul Sănătății, Aden Duale, informează Reuters. Pacientul a decedat între timp, iar până în prezent au fost identifica
Doi din trei tineri europeni, victime ale abuzurilor sau ale altor experiențe negative(OMS)
Doi din trei tineri europeni afirmă că au fost victime ale abuzurilor, neglijării, violenței domestice sau altor 'adversități' similare, conform unui sondaj realizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în colaborare cu Universitatea John Moores din Liverpool, Regatul Unit, transmite marți agenția de presă EFE. Sondajul publ
SUA/ Statul New York declară stare de urgență pe fondul izbucnirii unui focar de rujeolă
Statul american New York a declarat luni stare de urgență la nivel statal ca urmare a izbucnirii unui focar de rujeolă. Aceasta este prima oară dată când un stat american declară stare de urgență din această cauză, după creșterea bruscă a numărului de cazuri de infectare, în 2025, transmite agenția de presă Xinhua. Guvernatoarea st
VIDEO Caz presupus de pestă: Rusia încearcă să liniștească, Trump își oferă ajutorul
Situația sanitară este 'sub control' în Rusia, potrivit autorităților care au minimizat luni informațiile conform cărora o laborantă ar fi decedat de pestă în Siberia, în timp ce președintele american Donald Trump s-a declarat, la rândul său, pregătit să ofere ajutor, relatează AFP. Liderul de la Casa Albă a mai













