Afganistan: Într-un sat afgan, cutremurul nu a cruțat 'nicio familie'; sute de morți și mii de răniți
În satul Wadir, nicio casă nu a fost cruțată: aici, în estul Afganistanului, de la cutremurul produs în cursul nopții trecute, în fiecare casă s-a înregistrat cel puțin un mort sau un rănit, în timp ce nicio locuință nu a mai rămas în picioare, relatează luni.
În acest peisaj devastat, unde plutește cadavrul unei vaci într-un loc, al unei capre în altul și peste tot bucăți de rame de lemn care s-au prabușit ca niște castele de cărții, mirosul morții este copleșitor.
În fața a ceea ce a fost odată o casă de lut, salvatorii au fost întâmpinați ca eroi în timp ce coborau din elicopter, iar sătenii au încercat să curețe molozul cu lopețile sau manual.

Un salvator care a ajutat la scoaterea unei femei de sub dărâmături este ocupat, ignorând cutremurele care continuă să zguduie totul și provoacă un zgomot infernal care răsună prin munții din jur.
'Când am evacuat o femeie a spus că este îngrijorată pentru copiii ei care erau încă înăuntru', a declarat salvatorul pentru AFP, înainte să continue operațiunea.
La miezul nopții, în timp ce se simțeau încă noi cutremure, a început numărătoarea inversă sumbră.

Afganistanul, una dintre cele mai sărace țări din lume, devastată în mod constant de catastrofe naturale care vor crește din cauza efectelor schimbărilor climatice, a înregistrat sute de decese.
Mii de răniți se află înghesuiți în spitale, unde medicii și asistentele sunt ocupate cu cei aduși pe tărgi.
Seismologii sunt familiarizați cu nord-estul Afganistanului: din 1900, în regiune s-au înregistrat 12 cutremure cu o magnitudine mai mare de 7.
Însă Mohammed Jawad nu mai a cunoscut niciodată un cutremur atât de violent precum cel care a lovit aseară: 6 grade pe scara Richter și replici de peste 5.
Peste 800 de persoane au murit și mai mult de 2.700 au fost rănite în estul Afganistanului după un cutremur de pământ cu magnitudinea 6 produs în noaptea de duminică spre luni, urmat de cel puțin cinci replici seismice, care au fost resimțite la distanțe de câteva sute de kilometri, notează AFP.
Epicentrul seismului, înregistrat la o adâncime de doar opt kilometri, a fost localizat la 27 de kilometri de Jalalabad, capitala provinciei Nangarhar, lângă granița cu provincia vecină Kunar, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS). AGERPRES/(AS - redactor: Violeta Gheorghe, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Episcop polonez condamnat pentru că nu a raportat posibile abuzuri sexuale comise de doi preoți din dioceza sa
Episcopul polonez Andrzej Jez a fost condamnat joi pentru vina de a nu fi înștiințat autoritățile în legătură cu abuzurile sexuale asupra unor minori pe care le-au comis doi preoți din dioceza sa, în cel mai important caz de acest fel în care este implicat un lider al Bisericii Catolice din Polonia, transmit joi Reuters și EFE.
Spania: Căutările continuă în speranța găsirii de supraviețuitori după catastrofa feroviară; numărul morților a ajuns la 69
Echipe de salvare continuă să caute joi printre resturile vagoanelor de tren în speranța, tot mai precară, de a mai găsi supraviețuitori ai celei de-a doua catastrofe feroviare produse în Spania în acest an, în care bilanțul victimelor a ajuns, până acum, la 69 de morți și peste 100 de răniți, transmite Reuters. E
O singură ședință de saună poate declanșa o reacție surprinzătoare a sistemului imunitar (studiu)
O echipă de cercetători din Finlanda au descoperit că doar 30 de minute petrecute în saună, cu un duș scurt, cu apă rece, la jumătatea ședinței, determină o creștere bruscă a numărului de leucocite din fluxul sanguin. Aceste globule albe sunt esențiale pentru apărarea organismului, ajutând la identificarea și combaterea infecțiilor și a altor posibile ame
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS) a demisionat după victoria în alegeri a mișcării studențești
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS), Manja Grcic, și-a anunțat demisia, în urma unei victorii electorale zdrobitoare a mișcării studențești în fața partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, aflat la putere timp de 14 ani, relatează joi Reuters. Manja Grcic și-a înaintat demisia miercuri seara,
Nava portcontainer lovită miercuri de drone în largul Bulgariei s-a scufundat
Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastei bulgare a Mării Negre, s-a scufundat joi dimineață, iar cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați de pe navă și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit agenției EFE. Cargoul, deținut de o companie greacă și care plecase di
COP17: 252 de milioane de hectare de natură reabilitate, un nivel fără precedent, potrivit ONU
Statele lumii reabilitează în prezent circa 252 de milioane de hectare de natură, un nivel fără precedent, potrivit unui raport ONU publicat joi, însă insuficient din perspectiva îndeplinirii obiectivelor globale stabilite pentru 2030, informează AFP. ''Acest raport vorbește despre cea mai mare operațiune de reabilita
SUA: Numele a peste 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne, piratate și publicate online (ONG)
O organizație neguvernamentală specializată în publicarea de scurgeri de informații a afirmat miercuri că a publicat online date despre mai mult de 41.000 de angajați ai Departamentului Securității Interne al SUA (DHS), transmite AFP. Organizația Distributed Denial of Secrets (DDOS) a afirmat că a primit aceste date sensibile de la un gr
India/ Cel puțin 6 morți în urma ciclonului Arnab
Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața, iar alimentarea cu energie electrică a rămas întreruptă în mai multe zone de-a lungul coastei de est a Indiei, joi, la o zi după ce ciclonul Arnab a lovit cu putere regiunea, aducând ploi torențiale și rafale de vânt, au anunțat autoritățile, transmite Reuters. Cotidianul The
VIDEO LIVE UPDATE Accident feroviar în Spania: Bilanțul tragediei a urcat la 68 de morți
Bilanțul accidentului feroviar produs miercuri în centrul Spaniei a urcat la cel puțin 68 de morți, a anunțat ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, transmite AFP. În tragedia survenită la ora 08:53 (07:53 GMT) au fost implicate un tren operat de compania privată Iryo - deținută în proporție de 51% de grupul feroviar italian F
Serbia: Mișcarea studențească cere demisia șefilor radioteleviziunii publice
Mișcarea studențească învingătoare în alegerile parlamentare de duminică din Serbia a cerut marți demisia șefilor audiovizualului public, acuzându-i de părtinire în timpul celor 14 ani de putere ai partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, relatează AFP. 'Cerem demisia directorului general al Radio-Televiziunii Sârbe
Franța: Elevii și studenții plănuiesc noi proteste, după respingerea măsurilor guvernamentale
Elevii și studenții francezi intenționează să reia protestele și blocajele la începutul săptămânii viitoare, după vacanța de toamnă, au declarat reprezentanți ai sindicatelor, calificând drept insuficiente măsurile propuse de guvern pentru a răspunde revendicărilor acestora, informează marți dpa. Anunțul vine în urma di
Papa Leon al XIV-lea va vizita cimitirul Verano din Roma de Ziua Morților
Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie la cimitirul Verano din Roma, lunea viitoare, de Ziua Tuturor Credincioșilor Răposați (Luminația sau Ziua Morților), potrivit unui calendar al sărbătorilor liturgice publicat marți de biroul de presă al Sfântului Scaun, informează agenția de presă ANSA. Pontiful american se recuperează rapid dup
Albania: Anchetă în legătură cu rănirea a 20 de persoane de către poliție la protestele violente de la Tirana
Autoritățile din Albania au anunțat luni lansarea unor anchete pentru a stabili circumstanțele în care circa 20 de persoane au fost rănite de forțele de ordine în timpul protestelor antiguvernamentale de la Tirana, relatează AFP. Acestea se referă la 'suspiciuni de utilizare disproporționată a forței de către poliție', a declarat parchetul
Grecia: 59 de persoane, urmărite penal într-un amplu caz de fraudă fiscală
Justiția greacă a inițiat urmăriri penale împotriva a 59 de persoane suspectate că aparțin unei vaste rețele criminale care a orchestrat o fraudă fiscală estimată la aproape 100 de milioane de euro prin intermediul unui lanț de brutării grecești, relatează agenția de presă elenă ANA, informează marți AFP. Suspecții, între care proprietarul lanțului
Mai mulți răniți după ce o mașină a intrat într-un grup de persoane în nordul Germaniei
Poliția din nordul Germaniei a deschis focul luni seara asupra unei mașini după ce aceasta a intrat într-un grup de persoane, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției, relatează marți dpa. Patru sau cinci persoane au fost rănite, unele grav, și transportate la spital, însă viața niciuneia dintre ele nu este în pericol, a precizat ac








