Ministerul Sănătăţii: 34 de pacienţi cu COVID-19 sunt internaţi în spitale; două decese în ultima săptămână
Ministerul Sănătăţii informează, marţi, că 34 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre acestea două la ATI. Din totalul pacienţilor internaţi, trei sunt minori, doi fiind trataţi în secţii şi unul la ATI. În săptămâna 20 - 26 mai au fost raportate de Institutul Naţion
Sibiu: Anchetă la Spitalul Judeţean după ce un chirurg este acuzat că tratează în stare de ebrietate pacienţii
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), medicul Daniel Chelcea, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că va "declanşa o cercetare administrativă prin Comisia de Etică", după ce chirurgul Iulian Făgeţan a fost acuzat de mai mulţi colegi, că "se prezintă şi tratează pacienţi sub influenţa băuturilor alcoolice". M
Cătălin Predoiu: Medicina de urgenţă s-a născut dintr-o nevoie reală; nu există marjă de eroare
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, luni, cu ocazia celebrării Zilei Internaţionale a Medicinei de Urgenţă, că medicina de urgenţă s-a născut dintr-o nevoie reală, nevoia de a interveni profesionist, calificat, integrat şi cu precizie, pentru a salva vieţi. "În această specializare multidisciplinară, nu există
ANMDM: Şapte medicamente ar putea fi retrase de pe piaţă
Un număr de şapte medicamente aflate pe piaţă ar putea fi retrase, a declarat, luni, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Răzvan Prisada. Pe 24 mai, Comisia Europeană a emis o decizie în urma recomandării Comitetului de experţi pentru medicamente de uz uman din cadrul Agenţiei Europene a Medicament
Mureş: Cinci persoane au ajuns la spital cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară după o nuntă
Cinci persoane s-au prezentat la spital cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară, dintre care două au rămas internate, după ce au participat la o nuntă, la sfârşitul săptămânii trecute, la un local din Târgu Mureş, a declarat presei, luni, şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Mureş, dr. Iuliu Moldovan. "Avem o suspiciune de
CMR: Afirmaţia ministrului Sănătăţii privind proiectul Colegiului de lege a malpraxisului nu are o bază reală
Reprezentanţii Colegiului Medicilor din România (CMR) susţin că afirmaţia ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, conform căreia proiectul legii malpraxisului propus de CMR ar creşte costul poliţei de asigurare la 1.000 de euro pe lună "nu are o bază reală". "Afirmaţia ministrului Sănătăţii, conform căreia proiectul CMR a
Rafila: Centrul de Mari Arşi de la Timişoara este în stadiul cel mai avansat de construcţie
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, că Centrul de Mare Arşi de la Timişoara este cel mai avansat din cele trei pe care le realizează ministerul, în ţară. Ministrul a afirmat că lucrările avansează repede şi ar vrea ca cel târziu până la sfârşitul acestui an clădirea să fie terminată şi de la jumăt
Hunedoara: O nouă Secţie de Radiologie şi Imagistică Medicală, inaugurată la Spitalul Judeţean Deva
O nouă Secţie de Radiologie şi Imagistică Medicală a fost inaugurată joi în corpul nou al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, lucrările, finanţate din fonduri europene şi începute în aprilie 2022, ridicându-se la o valoare de peste 17,2 milioane de lei, aici fiind incluse şi echipamentele medicale necesare. Preşedintele Consiliul
Suceava: A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare termică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava va fi reabilitat energetic în baza unui proiect finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), au anunţat, joi, reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ). Potrivit acestora, preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, a semnat ordinul de începere a lucrărilor
Herdea (CNAS): Pacientul neasigurat diagnosticat oncologic va avea acces la servicii de diagnostic, monitorizare
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, a declarat joi că se va continua implementarea Programului Naţional de Combatere şi Control al Cancerului, iar în cadrul acestuia pacientul neasigurat diagnosticat oncologic va avea acces la servicii medicale. Preşedintele CNAS a particip
INSP: 55.460 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 13 - 19 mai
Un număr de 55.460 de cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) au fost raportate în săptămâna 13 - 19 mai, înregistrându-se cu 9,4% mai puţine cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (61.218) şi cu 10% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (
Rafila: Vor fi incluse în noul Contract-cadru circa 100 de pachete de servicii pentru diferite tipuri de cancer
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că în noul Contract-cadru vor fi incluse circa 100 de pachete de servicii pentru diferite tipuri de cancer. Ministrul Sănătăţii a participat la deschiderea "Zilelor Medicale şi Ştiinţifice ale IOB", eveniment organizat de Institutul Oncologic &q
Timiş: Sindromul Hemolitic Uremic Atipic, boală rară, inclusă în Programul Naţional de Tratament la Spitalul CF
Spitalul Clinic CF Timişoara a fost inclus în Programul Naţional de Tratament pentru Sindromul Hemolitic Uremic Atipic (SHU), o boală rară care afectează în principal rinichii, dar care poate avea consecinţe extrem de grave asupra întregului organism, şi care poate fi ţinută sub control printr-o monitorizare permanentă
Buzău: Medicii de familie, delegaţi să prescrie reţete pentru bolnavii de cancer pe fondul deficitului de medici specialişti
Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) a încheiat un acord cu medicii de familie prin intermediul căruia pot prescrie reţete medicale pentru bolnavii de cancer, pe fondul deficitului de medici specialişti. La nivelul judeţului Buzău sunt încheiate contracte cu 231 de medici de specialitate însă CAS
Preşedintele CNAS: Noul contract-cadru va include pachete de servicii pentru persoanele neasigurate
Contractul-cadru care va intra în vigoare după 1 iulie şi în care se va menţine aceeaşi valoare a punctului serviciilor medicale prevede, ca noutate, pachete de servicii pentru persoanele neasigurate în scopul depistării unor afecţiuni grave (cancer, hepatită, HIV/SIDA la gravide), a anunţat preşedintele Casei Naţionale de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea.