Tulcea: Medici de familie, sancţionaţi pentru absenţa de la programul din cabinet
Opt din cei 14 medici de familie din judeţul Tulcea verificaţi săptămâna trecută de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) nu erau la cabinete în momentul efectuării controlului şi vor fi sancţionaţi, a declarat luni, în timpul unei şedinţe organizate de Prefectură, preşedinta CJAS, Eugenia Vasile. Ea a menţionat că v
CNCAV: 11.690 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore
Un număr de 11.690 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 7.838 reprezintă prima doză, iar 3.852 doza a doua, potrivit unei informări transmise, luni, de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.
Iaşi: Măsuri de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în Cepleniţa şi Răchiteni, cu incidenţă de peste 2 la mie
Prefectura Iaşi anunţă că vor fi luate măsuri preventive pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2 în comunele Cepleniţa şi Răchiteni, unde s-a ajuns la o incidenţă de 2,61 şi, respectiv, 2,13 la mia de locuitori în ceea ce priveşte numărul de persoane cu COVID-19. Prefectul Marian Grigoraş a declarat luni că în
Iaşi: Focar de infecţie cu COVID-19 la Mănăstirea Galata
Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a informat, luni, cu privire la apariţia unui focar de infecţie cu COVID-19 la mănăstirea Galata, din Iaşi, unde nouă măicuţe au fost confirmate pozitiv. Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, a declarat că şapte din cele nouă măicuţe confirmate pozitiv la COVID-19 sunt izolate în chili
GCS: Cele mai multe cazuri noi de COVID-19, în Capitală - 56; Cluj - 50 şi Ilfov - 33
Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti - 56 şi în judeţele Cluj - 50, Ilfov - 33 şi Constanţa - 23 a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică. Harghita, Covasna, Mehedinţi şi Mureş sunt singurele judeţe fără nici un caz nou de COVID-19. Câte un caz s-a &icir
GCS: 193 de pacienţi cu COVID-19 la terapie intensivă; persoane internate - 1.378
Un număr de 1.378 de persoane infectate cu noul coronavirus sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 193 la terapie intensivă, a anunţat, luni, Grupul de Comunicare Strategică. Pe teritoriul României, 3.919 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.420 se află în izolar
GCS: 13 decese înregistrate la bolnavi de COVID-19 în ultimele 24 de ore
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) informează că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 13 decese la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. Potrivit GCS, este vorba despre opt femei şi cinci bărbaţi, internaţi în spitale din judeţele Argeş, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Mureş, Neamţ, Sibiu şi Timiş. Un deces a
GCS: 415 cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2; peste 15.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore
Un număr de 415 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 15.000 de teste, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.091.
Cinci angajaţi ai Penitenciarului Botoşani - confirmaţi cu COVID-19
Un focar de COVID-19 a fost înregistrat la Penitenciarul Botoşani, acolo unde cinci angajaţi ai instituţiei au fost confirmaţi pozitiv, a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliţei. Potrivit sursei citate, din cei cinci funcţionari ai unităţii de detenţie depistaţi cu noul coronavirus doar unul era
VIDEO Poliana Leru (medic alergolog): Ambrozia - o problemă de mediu care s-a răsfrânt asupra populaţiei
Polenul produs de ambrozie duce la reacţii alergice sezoniere la anumite persoane care vin în contact repetat cu el, iar această plantă reprezintă o problemă de mediu care s-a răsfrânt asupra populaţiei, spune Poliana Leru, medic alergolog. În perioada de maximă înflorire a ambroziei, care este la sfârşitul verii şi începutu
Covasna: Spitalul Judeţean de Urgenţă a sistat vizitarea pacienţilor internaţi la ATI, pe fondul creşterii cazurilor de COVID-19
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a sistat, începând de luni, programul de vizitare a pacienţilor internaţi în secţiile ATI COVID şi non-COVID, pe fondul creşterii numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus. Decizia vine după aproape patru luni în care vizitele au fost permise cu programare prealabilă şi cu
Dr. Azamfirei: A venit timpul ca agresiunile săvârşite împotriva personalului medical să fie sancţionate mai aspru
Senatorul PSD de Mureş, dr. Leonard Azamfirei, susţine că agresarea recentă a echipajului medical de la Târgu Mureş nu este un caz izolat şi că poate că a venit timpul ca violenţele săvârşite împotriva personalului medical să fie sancţionate mai aspru, mai ales că datele Organizaţiei Internaţionale a Muncii estimează că 25% din actele de violenţă la
CNCAV: 5.643 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore
Un număr de 5.643 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 3.406 reprezintă prima doză, iar 2.237 doza a doua, potrivit unei informări transmise, duminică, de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-
GCS: Cele mai multe cazuri noi de COVID-19, în Capitală - 36; Timiş - 36 şi Ilfov - 32
Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti - 36 şi în judeţele: Timiş - 36, Ilfov - 32, Cluj - 24, Neamţ - 23, Bacău - 22 Constanţa - 20 a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică. Harghita, Covasna, Brăila şi Botoşani sunt singurele judeţe fără nici un caz nou de COVID-19.
GCS: 190 de pacienţi cu COVID-19 la terapie intensivă; persoane internate - 1.267
Un număr de 1.267 de persoane infectate cu noul coronavirus sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 190 la terapie intensivă, a anunţat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică. Pe teritoriul României, 3.631 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.306 se află în iz



