Rafila: Lucrăm pentru ca pacienţii COVID să poată fi diagnosticaţi, evaluaţi, trataţi şi monitorizaţi în regim ambulatoriu
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că se lucrează pentru ca pacienţii COVID să poată fi diagnosticaţi, evaluaţi, trataţi şi monitorizaţi în regim ambulatoriu, astfel încât să scadă puţin presiunea pe spitale şi cei cu alte patologii să aibă acces la unităţile medicale. "Trebuie să ne asigurăm, în
UPDATE GCS: 1.032 de cazuri noi de COVID-19; aproape 40.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore
Un număr de 1.032 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate aproape 40.000 de teste, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică. Dintre cele 1.032 de cazuri noi, 32 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima tr
Diana Păun: O pandemie de asemenea amploare nu avea cum să nu aibă consecinţe majore asupra binomului sănătate-economie
O pandemie de asemenea amploare nu avea cum să nu aibă consecinţe majore asupra binomului sănătate-economie, a declarat, joi, la o dezbatere, consilierul prezidenţial Diana Păun. "Cred că răspunsul la pandemia de COVID-19 a fost şi rămâne concentrat, în continuare, pe prevenirea şi atenuarea crizei de sănătate publică, pentru
Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică: Un sfert dintre români suferă de o formă de alergie
Un sfert din populaţia României suferă de o formă de alergie, incidenţa bolilor alergice fiind în creştere, ca în toate ţările europene, arată reprezentanţii Societăţii Române de Alergologie şi Imunologie Clinică (SRAIC) într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES. Potrivit sursei citate, unul din patru adu
MS: De joi, laboratoarele autorizate vor putea emite rezultate la testarea COVID-19 cu validare rapidă
Cele 132 de laboratoare autorizate vor putea emite, începând de joi, rezultate la testarea COVID-19 cu validare rapidă, informează Ministerul Sănătăţii. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, ulterior, reţeaua centrelor care vor putea emite rezultate cu validare rapidă va fi extinsă la nivelul farmaciilor şi medicilor de familie.
CNCAV: Aproape 34.000 de persoane vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore; 8.683 cu prima doză
Un număr de 33.923 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 8.683 reprezintă prima doză, 10.557 - doza a doua şi 14.683 - doza a treia, a informat, miercuri, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Potrivit CN
Rafila: Rata testelor de salivă fals pozitive, surprinzător de mare; cred că sunt probleme în obişnuinţa de a le utiliza
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a apreciat miercuri că rata testelor de salivă fals pozitive este "surprinzător de mare", dar a adăugat că acest lucru ar putea fi determinat de faptul că oamenii nu sunt obişnuiţi să lucreze cu ele. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria, în contextul &ici
Rafila a discutat cu un reprezentant al Ministerului Sănătăţii din Ungaria despre utilizarea Favipiravir în tratament ambulatoriu
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că a discutat cu ministrul adjunct al sănătăţii din Ungaria despre modul în care a fost utilizat în această ţară Favipiravir în tratament ambulatoriu. Pe de altă parte, Rafila a adăugat că utilizarea unui antiviral poate avea efecte adverse "mult mai serioase" decât &ic
Coronavirus/Rafila: Operatorii sanitari conectaţi la sistemul informatic vor putea introduce rezultatele testelor în baza naţională
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că, într-un "termen foarte scurt", toţi operatorii din sistemul sanitar care sunt conectaţi la sistemul integrat informatic - medici de familie, farmacii - vor putea să introducă rezultatele testelor rapide antigen în baza de date naţională astfel încât să poată fi eliberat
VIDEO Rafila: Următoarele săptămâni vor fi relevante din punct de vedere al agresivităţii tulpinii Omicron a virusului SARS-CoV-2
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că următoarele săptămâni vor fi relevante din punct de vedere al agresivităţii tulpinii Omicron a virusului SARS-CoV-2, subliniind că există "o speranţă, ca, odată cu creşterea transmisibilităţii, patogenitatea să scadă". El a fost întrebat dacă există noutăţi în pri
VIDEO Rafila îi îndeamnă pe cei care îşi vizitează rudele vulnerabile să îşi facă un test Covid
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, îi îndeamnă pe cei care îşi vizitează rudele vulnerabile să îşi facă anterior un test Covid. "Dacă se duc să îşi reîntâlnească persoane din familie, mai ales cele vulnerabile, să se testeze înainte. Pentru că este foarte important să meargă în con
Ministerul Energiei: 73.000 de lei pentru plata venitului lunar de completare pentru persoanele disponibilizate de la SN de Închideri Mine
Executivul a aprobat în şedinţa de miercuri, la propunerea Ministerului Energiei, Hotărârea pentru aprobarea alocării unei sume din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2021 pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază persoanele disponibilizate de la Societatea Naţională de Închideri Mine - Valea Jiului SA. Conform unu
VIDEO Coronavirus/Rafila, convins că reprezentanţii cultelor vor avea o abordare constructivă, susţinând utilitatea vaccinării şi a respectării măsurilor
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi-a exprimat încrederea, miercuri, că reprezentanţii cultelor vor avea o "abordare constructivă", susţinând importanţa respectării regulilor sanitare, dar şi utilitatea vaccinării anti-COVID. "Am avut discuţii cu reprezentaţii cultelor, a fost un eveniment la Templul Coral, acolo a fost o discu
GCS: Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 - în Bucureşti (179) şi în judeţul Timiş (84)
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti - 179 şi în judeţele Timiş - 84, Arad - 83, Cluj - 75 şi Braşov - 70, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică. Cele mai puţine cazuri noi de COVID-19 au fost în jude
GCS: Incidenţa cazurilor de COVID - peste 3 la mia de locuitori în doar şase oraşe
Incidenţa cazurilor de COVID-19 cumulată la 14 zile depăşeşte 3 la mia de locuitori în doar şase oraşe din ţară, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Oraşele cu cea mai mare incidenţă sunt: * Curtici (Arad) - 3,9 * Sebiş (Arad) - 3,81
