GCS: 18 decese la pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore
Un număr de 18 decese - 9 bărbaţi şi 9 femei - la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Persoanele decedate erau internate în spitale din judeţele Arad, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dolj, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Săla
CNAS: Compensarea medicamentelor cu 90% pentru pensionari nu este influenţată de ajutorul financiar primit în ianuarie
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a precizat luni că plafonul veniturilor pensionarilor care beneficiază de compensare cu 90% a medicamentelor nu este influenţat de ajutorul financiar acordat în ianuarie. "Prin OUG nr. 132/2021 s-a reglementat acordarea, în luna ianuarie a anului 2022, a unui ajutor financiar pens
Ilfov: Zece localităţi cu incidenţă COVID-19 peste 1 la mia de locuitori
Zece localităţi din judeţul Ilfov au incidenţa cazurilor de COVID-19 peste 1 la mia de locuitori, potrivit informaţiilor publicate, luni, pe site-ul Instituţiei Prefectului. Cea mai mare incidenţă este înregistrată la Snagov - 2,28, urmat de Corbeanca - 1,57, Moara Vlăsiei şi Otopeni - câte 1,55 cazuri la mia de locuitori.
UPDATE GCS: 1.756 de cazuri noi de COVID-19; 29.740 de teste efectuate în ultimele 24 de ore
Un număr de 1.756 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate 29.740 de teste, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică. Dintre cele 1.756 de cazuri noi - 189 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infe
Incidenţa COVID-19 în Bucureşti, în creştere - 0,87 cazuri la mia de locuitori
Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile este, luni, în Bucureşti de 0,87 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă, când s-a înregistrat o valoare de 0,79, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică. Cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 în Capitală a fost atinsă pe 22 octombrie -
CNCAV: 5.146 persoane vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore; 918 - cu prima doză
Un număr de 5.146 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 918 reprezintă prima doză, 1.596 - doza a doua şi 2.632 - doza a treia, a informat, duminică, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
GCS: Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 - în Bucureşti (280)
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti - 280 şi în judeţele Cluj - 78, Iaşi - 60, Ilfov - 45, Suceava - 44, Arad - 43, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). În judeţele Argeş, Călăraşi, Covasna şi Teleorman nu s-a &ic
GCS: O localitate cu incidenţa COVID-19 peste 9 la mia de locuitori
O localitate din România înregistrează o rată de infectare cu COVID-19 cumulată la 14 zile ce depăşeşte 9 la mia de locuitori, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Incidenţe mai mari se înregistrează în localităţile: * Şilindia
GCS: 401 pacienţi cu COVID-19 la terapie intensivă; 8 sunt copii
Un număr de 2.355 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare, dintre care 55 sunt copii, a anunţat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Potrivit GCS, în Secţiile ATI sunt internaţi 401 pacienţi, în descreştere faţă de ziua anterioară, dintre care 8 sunt
GCS: 17 decese la pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore
Un număr de 17 decese - 11 bărbaţi şi 6 femei - la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Persoanele decedate erau internate în spitale din judeţele Alba, Arad, Bihor, Braşov, Caraş-Severin, Dolj, Harg
Preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti vrea predictibilitate şi finanţare corespunzătoare pentru sistemul medical
Preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, prof. dr. Cătălina Poiană, spune că îşi doreşte în noul an predictibilitate pentru sistemul medical, finanţare corespunzătoare şi investiţii în infrastructura spitalicească. "Consider că din cauza provocărilor din perioada actuală, gândurile
Ilfov: Nouă localităţi cu incidenţă COVID-19 peste 1 la mia de locuitori
Nouă localităţi din judeţul Ilfov au incidenţa cazurilor de COVID-19 peste 1 la mia de locuitori, potrivit informaţiilor publicate, duminică, pe site-ul Instituţiei Prefectului. Este vorba despre localităţile Snagov - 1,80, Moara Vlăsiei - 1,55, Otope
UPDATE GCS: 958 de cazuri noi de COVID-19; peste 16.100 de teste efectuate în ultimele 24 de ore
Un număr de 958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 16.100 de teste, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică. Nu au fost înregistrate cazuri de pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mar
Incidenţa COVID-19 în Bucureşti, în creştere - 0,79 cazuri la mia de locuitori
Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile este, duminică, în Bucureşti de 0,79 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă, când s-a înregistrat o valoare de
CNCAV: 717 persoane vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore; 152 - cu prima doză
Un număr de 717 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 152 reprezintă prima doză, 282 - doza a doua şi 283 - doza a treia, a informat, sâmbătă, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

