Agenţia Naţională Antidrog: Majoritatea românilor se apucă de fumat în jurul vârstei de 18 ani
Media vârstei de debut în consumul produselor din tutun la români este de 18,6 ani, iar în cazul a 12,4% dintre fumători, apariţia acestui comportament s-a întâmplat înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, se arată într-un studiu realizat de Agenţia Naţională Antidrog, transmis în contextul în care joi
Mihălţan: Tinerii să ştie că atunci când aleg ţigara electronică nu aleg un risc scăzut, ci unul necunoscut
Specialiştii Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" pledează pentru adoptarea de urgenţă a unor politici integrate care să ducă la scăderea numărului de tineri expuşi la consumul de tutun şi ţigări electronice. "Suntem la a douăzecea aniversare a Zilei Naţionale fără Fumat, o iniţiativă care merită încurajată şi menţinută, deoare
Mahler: Leziunile pulmonare întâlnite la utilizatorii de dispozitive electronice şi tutun încălzit - similare cu cele întâlnite la COVID
Leziunile pulmonare întâlnite la utilizatorii de dispozitive electronice şi tutun încălzit sunt similare cu cele de la COVID - dispnee, cu insuficienţă respiratorie, cu tuse, cu scăderea saturaţiei, a declarat, joi, pentru AGERPRES, managerul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Beatrice Mahler, în contextul Zilei Naţion
Ziua Mondială a Prematurităţii: La Spitalul Universitar, în 2022, s-au născut 1.620 de copii - 187 prematur
Un număr de 1.620 de copii s-au născut la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti de la începutul anului, dintre care 187 prematur, cel mai mic, o fetiţă, având sub 500 de grame, a informat unitatea medicală într-un comunicat remis AGERPRES cu prilejul
CORECTURĂ Colegiul Medicilor din România doreşte un sistem de gestionare a erorilor medicale care să încurajeze învăţarea din greşeli
La ştirea difuzată miercuri, la ora 18,15, pe fluxurile Sănătate şi Transilvania, precum şi pe www.agerpres.ro titlul şi leadul se modifică şi se vor citi corect după cum urmează: Colegiul Medicilor din România doreşte un sistem de gestionare a erorilor medicale care să încurajeze învăţar
Tulcea: Activitatea cabinetului de medicină de familie din CA Rosetti, suspendată pentru condiţii precare de igienă
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Tulcea a suspendat activitatea cabinetului medicului de familie din comuna CA Rosetti, situată în Delta Dunării, din cauza condiţiilor precare de igienă şi a sesizat Colegiul Medicilor cu privire la activitatea acestuia. Potrivit unor surse neoficiale, situaţia medicului de familie din Delta Dunării a f
Ministerul Sănătăţii: 87 de pacienţi cu COVID-19, internaţi la ATI; trei decese în ultimele 24 de ore
Un număr de 575 persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 94 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, miercuri, Ministerul Sănătăţii. La ATI sunt trataţi 87 de pacienţi, dintre care 76 nu sunt vaccinaţi anti-COVID. Din totalul pacienţilor internaţi, 49 sunt minori, toţi internaţi î
Ministerul Sănătăţii: 429 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2
Ministerul Sănătăţii informează că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 429 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 61 mai puţine faţă de ziua anterioară. Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de Ministerul Sănătăţii, 108 dintre cazurile înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţ
INSP: 48,6% dintre cazurile de COVID de săptămâna trecută - în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Timiş, Sibiu, Prahova
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în săptămâna 7 - 13 noiembrie, 48,6% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti, Cluj, Timiş, Sibiu şi Prahova. Potrivit Raportului săptămânal de supraveghere, 41,8% dintre cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccina
Bucureştenii sunt aşteptaţi să facă spirometrii gratuite în acest weekend
Bucureştenii sunt aşteptaţi să facă spirometrii gratuite în acest weekend în Sun Plaza în cadrul unei campanii derulate de Societatea Română de Pneumologie. În perioada 18 - 20 noiembrie, SRP reia campaniile de spirometrii gratuite pe care obişnuia să le facă înainte de pandemia de COVID-19. S
Peste 250 de organizaţii ale societăţii civile cer decontarea avortului la cerere
Peste 250 de organizaţii ale societăţii civile din România şi internaţionale le cer ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintei Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, decontarea avortului la cerere, a anunţat Centrul Filia, într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. Într-o scrisoare deschisă ad
Se deschide primul Centru Multifuncţional de Terapie şi Cercetare în Autism din ţară
Asociaţia Autism Voice deschide primul Centru Multifuncţional de Recuperare şi Cercetare în Autism din ţară, alături de NN România, care susţine iniţiativa printr-o donaţie de 200.000 de euro, şi de alţi parteneri. Potrivit unui comunicat remis miercuri presei, începând de joi, Institutul Autism Voice devine funcţional şi pune bazele ce
Iaşi: Bebeluş de 7 luni cu meningită, salvat de medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase
Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" din Iaşi au reuşit să salveze viaţa unui bebeluş în vârstă de 7 luni, care a fost internat în stare deosebit de gravă. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase, dr. Florin Roşu, a declarat că sugarul a fost transferat în urmă cu trei zile de la Spital
Rafila: În 2020 şi 2021 nu s-a achiziţionat nicio ambulanţă
În anii 2020 şi 2021 nu s-a achiziţionat nicio ambulanţă, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a menţionat că de acest proces s-a ocupat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. El a avut o întâlnire cu reprezentanţii Federaţiei Sindicale "Ambulanţa". "Aceste doleanţe ş
Olt: Încă un caz de suspiciune de botulism a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, cu suspiciune de botulism, a fost internat, luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde i-a fost administrat ser antibotulinic, au informat, marţi, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt. "În cursul zilei de 14.noiembrie 2022, un pacient în vârstă de 39 ani se prezintă

