Bistriţa-Năsăud: Jumătate din structura noii clădiri a Spitalului Judeţean, ridicată; proiectul - finanţat prin PNRR
Lucrările la noua aripă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), avansează într-un mod susţinut, astfel că, la această dată, aproape jumătate din structură este ridicată, a anunţat miercuri managerul unităţii spitaliceşti, Gabriel Lazany, cu ocazia unei vizite pe şantier. La aceas
INSP: 43% dintre cazurile de COVID de săptămâna trecută - în Bucureşti şi judeţele Timiş, Cluj, Ilfov şi Sibiu
Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat că, în săptămâna 16 - 22 octombrie, 43% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti, Timiş, Cluj, Ilfov şi Sibiu. Potrivit INSP, 40,7% dintre decese s-au înregistrat în Mureş, Bistriţa Năsăud, Iaşi, Neamţ şi Si
Ministerul Sănătăţii: 995 de pacienţi cu COVID-19 în spitale; 32 decese în ultima săptămână
Un număr de 995 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii. Potrivit ministerului, la ATI sunt internaţi 103 pacienţi. Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 112 sunt minori, trataţi în secţii. În săptămâna 16
Ministerul Sănătăţii: 6.404 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în ultima săptămână
Ministerul Sănătăţii informează marţi că, în săptămâna 16 - 22 octombrie, au fost înregistrate 6.404 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Potrivit Ministerului Sănătăţii, 2.252 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după p
Adriana Pistol - vicepreşedinte al adunării Comitetului Regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Europa
Secretarul de stat Adriana Pistol a fost aleasă vicepreşedinte al adunării Comitetului Regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Europa. "În cadrul celei de-a 73-a reuniuni a Comitetului Regional al OMS Europa, doamna secretar de stat Adriana Pistol a fost aleasă vicepreşedinte a adunării", informează Ministerul Sănătăţii.
Coriu (CMR): Avem nevoie de un sistem modern de transfuzii; pacienţii au nevoie de produse de sânge
Preşedintele Colegiului Medicilor România, Daniel Coriu, a declarat, marţi, că este nevoie de un sistem modern de transfuzii în România, întrucât pacienţii au nevoie urgentă de produse de sânge, iar unii dintre aceştia îşi pot pierde viaţa în lipsa acestor. "Avem nevoie de un sistem modern d
Timiş: Investigaţii imagistice de CT gratuite, la Spitalul CF
Pacienţii care au o trimitere de la medicul specialist pot beneficia de investigaţii imagistice de computer tomograf (CT) gratuite, la Spitalul CF din Timişoara, în baza contractului pe care spitalul l-a încheiat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş. Unul dintre avantajele majore ale CT de generaţie nouă, achiziţionat r
Diana Păun: Peste jumătate din totalul deceselor din România pot fi atribuite factorilor de risc
Peste jumătate din totalul deceselor din România pot fi atribuite factorilor de risc comportamentali care includ dieta neadecvată, consumul de tutun şi de alcool, dar şi activitatea fizică scăzută, a declarat marţi consilierul prezidenţial Diana Păun. "Cercetările internaţionale demonstrează din ce în ce mai evident impactul p
Corina Creţu: Una din 11 femei din Europa, diagnosticată cu cancer la sân; informarea şi screeningul, vitale
Europarlamentarul Corina Creţu consideră că intensificarea campaniilor de informare şi de screening în rândul femeilor este extrem de importantă, mai ales că la nivel european una din 11 femei este diagnosticată cu cancer la sân, ea însăşi luptându-se cu o astfel de maladie. "Luna dedicată luptei împotr
CNAS: Proces de optimizare şi modernizare privind contractarea şi decontarea serviciilor medicale
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunţat, luni, începerea unui proces de optimizare şi modernizare a modului în care se realizează contractarea şi decontarea serviciilor medicale în toate domeniile de asistenţă. Astfel, a fost aprobată constituirea a două grupuri de lucru, sub îndrumarea metodologică a instituţ
Sibiu: Premieră medicală a Spitalului Judeţean de Urgenţă - s-a realizat o litrotiţie intravasculară
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu anunţă o nouă premieră pentru această unitate medicală, fiind vorba de realizarea "procedurii de litotriţie intravasculară, în cadrul Laboratorului de angiografie şi cateterism cardiac", potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES. "În decursul săptămânii tre
Cazul Crevedia/Doi pacienţi sunt internaţi la Milano
Doi pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia se află internaţi în continuare în spitale din Milano, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii. Pacientul internat cu arsuri pe peste 90% din suprafaţa corpului respiră spontan, este stabil hemodinamic şi are o evoluţie clinică favorabilă. Cel de-al doilea b
CNAS: Platforma informatică a fost repusă în funcţiune
Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) a fost repusă în funcţiune începând din data de 18 octombrie, a informat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Potrivit CNAS, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă în regim online. "Începând din da
România - parte a proiectului de acţiune comună 'CHESSMEN' privind gestionarea discontinuităţilor în aprovizionarea cu medicamente
Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) implementează proiectul european de acţiune comună "Coordonarea şi armonizarea sistemelor existente pentru gestionarea discontinuităţilor în aprovizionarea cu medicamente" (CHESSMEN), alături de alte 27 de autorităţi de reglementare &icir
INSP: 100 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultima săptămână
Un număr de 100 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în săptămâna 16 - 22 octombrie cu Pfizer Omicron adaptat la noile tulpini de coronavirus, ser a cărui administrare a început pe 28 noiembrie 2022. Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, de la începutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie 202
