Harghita: Creştere uşoară a cazurilor de COVID-19 înregistrată în judeţ în ultimele săptămâni
Numărul cazurilor confirmate de COVID-19 în judeţul Harghita a început să crească uşor în ultimele săptămâni, medicii recomandând respectarea măsurilor de protecţie.
Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Harghita, dr. Tar Gyongyi, această creştere a cazurilor confirmate este una caracteristică sezonului, cu precădere în rândul populaţiei adulte.
"Este o creştere uşoară, care e caracteristică sezonului. Şi în ţările din jurul nostru au apărut mai multe cazuri. Deci, mişcarea populaţiei din timpul verii în fiecare an, şi în perioada de pandemie, a adus o creştere. Nu un val atât de pronunţat ca toamna-iarna, dar totuşi a adus o creştere, mai ales în rândul populaţiei adulte. Atunci când începe şcoala vom vedea dacă va continua această tendinţă. Sperăm ca să nu continue, dar ne aşteptăm oarecum la o creştere", a afirmat dr. Tar.
Aceasta a recomandat respectarea regulilor de protecţie, respectiv igiena mâinilor, purtatul măştii de protecţie în cazul în care există semne de infecţii respiratorii, evitarea locurilor aglomerate sau protejarea persoanelor vulnerabile de riscul infecţiei.
De asemenea, şi în timpul călătoriilor trebuie respectate aceste măsuri, pentru evitarea îmbolnăvirilor.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Miercurea-Ciuc, Kiss Edit, a precizat că din luna iunie au început să apară din nou cazuri de COVID-19, iar numărul a început să crească în ultima perioadă.
"Începând cu luna iunie au început să apară din nou cazuri cu infecţia COVID-19 în Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc. După ce în luna iunie am avut două astfel de cazuri, în luna iulie au fost identificate 26 de cazuri. În momentul de faţă avem şapte pacienţi cu COVID-19 internaţi pe Secţia de Boli Infecţioase şi doi pacienţi pe Secţia Pediatrie. Cele şapte cazuri din Secţia de Boli Infecţioase sunt cazuri mai grave, pacienţi cu comorbidităţi. În ultima lună, forme uşoare ale infecţiei cu COVID19 au fost diagnosticate la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, majoritatea pacienţilor testaţi pozitiv neavând nevoie de îngrijire spitalicească", a transmis Kiss Edit, la solicitarea AGERPRES.
Aceasta a menţionat că la nivelul unităţii spitaliceşti s-au luat o serie de măsuri de prevenţie şi control.
"La nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc am introdus o serie de măsuri de prevenţie şi control având în vedere numărul în creştere a cazurilor identificate cu infecţie COVID-19 în rândul pacienţilor şi a populaţiei. S-au comunicat secţiilor măsurile care trebuie aplicate în situaţia în care identifică o infecţie COVID-19 în rândul pacienţilor internaţi pe secţie, precum şi dacă se identifică o infecţie în rândul personalului medical. Referitor la vizitatori, restricţie se aplică numai pentru vizitatorii pacienţilor infectaţi cu COVID-19, ei nu pot fi vizitaţi numai în cazul pacienţilor critici, cu respectarea măsurilor de protecţie. Totodată, în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţă se testează cu test rapid toate cazurile suspecte, cu simptomatologie de infecţie respiratorie, în vederea identificării precoce a cazurilor care se prezintă prin Urgenţă", a mai informat reprezentantul SJU Miercurea-Ciuc. AGERPRES / (AS - autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Sănătății: Au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei în ultima săptămână
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în săptămâna 5-9 octombrie au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei pentru investiții în infrastructura și dotarea unităților sanitare din întreaga țară, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit MS, plățile au vizat următo
INSP: 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; 8 decese
Un număr de 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 108 confirmate și 13 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 7 octombrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 8 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre p
Vaccinul BCG a început să fie distribuit către Direcțiile de sănătate publică
Furnizorul a demarat joi livrarea vaccinului BCG către Direcțiile de sănătate publică (DSP), a informat Ministerul Sănătății. Potrivit ministerului, distribuirea celor 100.000 de doze de vaccin BCG se va realiza în perioada 8 - 13 octombrie, conform calendarului stabilit. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a primit joi d
Timiș: Consiliul Local Timișoara a aprobat preluarea Spitalului CFR de către Spitalul Municipal
Spitalul Municipal Timișoara a preluat în structurile sale medicale Spitalul Feroviar Timișoara, în urma votului dat, joi, de consilierii locali, după ce Ministerul Transporturilor a fost de acord cu transferul. Votul aleșilor locali a fost unanim, problema rămânând preluarea și a secțiilor medicale feroviare din afara municipiului.
Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în România în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie
Un număr de 80.193 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și pneumonii - au fost raportate la nivel național în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026, a informat joi Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate P
Bistrița-Năsăud: 'Dialoguri cuMinți', inițiate de Colegiul Județean al Psihologilor, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Colegiul Psihologilor Bistrița-Năsăud organizează, vineri și sâmbătă, ateliere pe tema sănătății mintale, destinate atât publicului larg, cât și specialiștilor, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către președinta acestei organizații profesionale, Anda Mureșan-Madar. Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată, an
Mirabela Grădinaru - vizită la Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la 'Marie Curie'; a mulțumit medicilor pentru dedicare
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a vizitat Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie, pe care Inima Copiilor a construit-o în 2013. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a clinicii, aici sunt îngrijiți mulți dintre cei mai bolnavi copii din toată țara, cu patologii e
Colegiul Medicilor: Pesta este tratabilă cu antibiotice dacă diagnosticul este stabilit rapid
Pesta (ciuma) poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată la timp, a informat miercuri Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România (CMR). 'Pesta este o boală infecțioasă cunoscută mai ales prin marile epidemii și pandemii pe care le-a provocat de-a lungul istoriei, inclusiv în Evul Mediu, când a det
Horațiu Moldovan propune bugetarea multianuală pentru CNAS
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a declarat miercuri că bugetarea multianuală ar putea fi un proiect-pilot pentru CNAS, astfel încât instituția să aibă predictibilitate în ceea ce privește finanțarea spitalelor și a medicamentelor. El a susținut, totodată, că este necesară schimbarea mecanismului de sta
Ministerul Sănătății a finalizat auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor; mai multe deficiențe, constatate
Ministerul Sănătății a anunțat miercuri finalizarea auditului public intern privind activitatea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și a structurilor din minister cu atribuții în domeniul medicamentului, audit care a evidențiat mai multe vulnerabilități. Auditul a vizat monitorizarea disponibilități
Botoșani: Spitalul Județean 'Mavromati' a scos la concurs 157 de posturi, după deblocarea prin hotărâre de guvern
Peste 150 de posturi de medici, asistenți medicali, îngrijitori, infirmieri, brancardieri, dar și personal auxiliar au fost scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență 'Mavromati' Botoșani, după deblocarea, prin hotărâre de guvern, a posturilor din sistemul sanitar, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, managerul unității me
Hunedoara: Spitalul Municipal Brad va realiza un parc fotovoltaic pentru acoperirea costurilor cu energia electrică
Spitalul Municipal din Brad intenționează să-și acopere toate costurile cu energia electrică, estimate la circa 100.000 de euro pe an, prin înființarea unui parc fotovoltaic propriu, în baza unui proiect în valoare de 2,14 milioane de lei depus la finanțare prin Fondul de Modernizare al AFIR. 'Dorim să realizăm un parc fo
Arad: Jumătate dintre paturile pentru copii de la SCJU, ocupate la debutul sezonului de infecții respiratorii
Jumătate dintre paturile pentru copii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad au fost ocupate pe fondul infecțiilor respiratorii înregistrate în prima săptămână din octombrie, considerată de autorități perioada de debut a sezonului de viroze, iar la nivel de județ, numărul îmbolnăvirilor este peste media multianuală.
SJU Piatra-Neamț va comunica informațiile oficiale cu ajutorul unui avatar
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț va comunica informațiile oficiale cu ajutorul unui avatar dezvoltat cu inteligența artificială, a anunțat conducerea unității sanitare, precizând, totodată, că proiectul va fi implementat gratuit de o firmă din județ. 'Pregătim o nouă modalitate de a comunica mai ușor cu pacienții, apar
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist, care începe miercuri, a anunțat Ministerul Sănătății. În perioada 7 octombrie - 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist. Această sesiune aduce







