Primii pacienţi sunt trataţi în noul spital de la ''Marie Curie''
Spitalul construit la "Marie Curie" de Asociaţia "Dăruieşte Viaţă", cu sprijinul a peste 350.000 de donatori şi 8.000 de firme, a început să funcţioneze şi a preluat copii internaţi până acum în secţiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie şi ATI din clădirea veche a unităţii sanitare.
Potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES, transferul a fost făcut de-a lungul mai multor zile, începând de miercurea trecută şi până marţi dimineaţă.
"Am avut multe emoţii de-a lungul acestor ani în care am construit acest spital, însă nimic nu poate egala emoţia pe care am trăit-o când am văzut aceşti copii regăsindu-şi bucuria de a trăi, în ciuda bolii. Sau emoţia pe care am trăit-o văzând cum părinţii găsesc noi resurse de încredere şi de speranţă pentru copiii lor, datorită noului spaţiu şi a echipamentelor pe care, împreună cu donatorii şi sponsorii noştri, le-am pus la dispoziţie în cadrul acestui spital construit împreună", a declarat Carmen Uscatu, preşedintele "Dăruieşte Viaţă", citată în comunicat.
Primul copil mutat a fost Andreea, în vârstă de doi ani şi jumătate, iar al doilea a fost Darius, în vârstă de trei luni şi jumătate. Andreea fusese internată până în urmă cu câteva zile în vechea secţie de neurochirurgie a Spitalului "Marie Curie".
"În vechea secţie de neurochirurgie aveau 30 de cm între pat şi perete ca să se ridice. Aici, când îi văd alergând pe holuri, mi se pare incredibil. Parcă nu mai lucrăm într-un spital, ci într-o grădiniţă. E foarte important şi pentru copii şi pentru părinţi să nu mai fie constrânşi de spaţiu", a spus Mihaela Negrescu, asistentă-şefă Neurochirurgie.
Secţiile care s-au mutat în noul spital ce beneficiază de echipamente de ultimă generaţie sunt: oncologia, hemato-oncologia, neurochirurgia, chirurgia, ATI, blocul operator şi imagistica.
"Mutarea pacienţilor în spitalul construit de 'Dăruieşte Viaţă' cu sprijinul donatorilor şi al sponsorilor marchează încheierea unei etape foarte complexe din proiectul nostru. Este o victorie care dă sens fiecărui gest, fiecărei lupte, fiecărei secunde de muncă şi fiecărui leu donat de oameni. Este victoria vieţii, a speranţei, a solidarităţii şi a profesionalismului în faţa bolii şi a sistemului. De acum, şansele copiilor de a se însănătoşi vor creşte, iar impactul emoţional al bolii va fi mai scăzut", a declarat Oana Gheorghiu, vicepreşedinta "Dăruieşte Viaţă", conform sursei citate.
Asociaţia "Dăruieşte Viaţă", în parteneriat cu Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie S. Curie", a propus Ministerului Sănătăţii un proiect-pilot pentru operaţionalizarea departamentului de radioterapie, primul departament de acest tip dintr-un spital de copii de stat.
"În plus faţă de infrastructura creată, 'Dăruieşte Viaţă' oferă sprijin Spitalului "Marie Curie" pentru îmbunătăţirea felului în care este oferită îngrijirea medicală, stabilind parteneriate internaţionale pentru schimburi de experienţă şi training cu Prinses Maxima Centrum, Olanda (cea mai mare clinică de oncologie pediatrică din Europa) şi St. Jude Children's Hospital, SUA (unul dintre cele mai mari spitale de oncologie pediatrică din lume). 'Dăruieşte Viaţă' va continua proiectul cu a doua clădire pentru a crea un adevărat campus medical, cu aceleaşi condiţii de tratament pentru toţi copiii, indiferent de afecţiune, precum şi spaţii de cercetare, de training, locuri de cazare pentru părinţi etc. De asemenea, 'Dăruieşte Viaţă' va asigura mentenanţa noii clădiri şi va oferi sprijin pentru trainingul personalului şi pentru activităţile de entertainment din spital", se arată în comunicat.
"Noi Facem Un Spital" a însemnat o investiţie de 53 milioane de euro, fonduri strânse exclusiv din donaţii de la persoane fizice şi din sponsorizări.
Iniţial gândit ca o clinică de trei etaje, proiectul s-a transformat într-un spital cu o suprafaţă de 12.000 mp, nouă niveluri şi peste 140 de paturi. În iunie 2018 a fost turnată fundaţia spitalului, iar în noiembrie 2023 au fost finalizate prima clădire, centrala termică şi o staţie de ozonare.
Potrivit comunicatului de presă, proiectul aduce o serie de premiere în sistemul medical din România: primul Departament de radioterapie pediatrică dintr-un spital de copii public, primul bloc operator construit exclusiv din sticlă pentru a reduce riscul de infecţii nosocomiale, saloane ATI individuale, saloane de două paturi, cu paturi pentru părinţi şi grupuri sanitare proprii, saloane ATI individuale, spaţii dedicate copiilor (locuri de joacă, cinema, studio radio, observator astronomic, sală de sport şi recuperare) şi spaţii dedicate părinţilor şi cadrelor medicale. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Sănătății: Planul Alb, activat în trei spitale din Iași în urma accidentului de la Țigănași
Planul Alb a fost activat, duminică seara, în trei unități medicale din Iași, în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, unde un autovehicul de transport pe
Rogobete: Începe o săptămână intensă, cu întâlniri și decizii importante pentru pacienți și personalul medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanți ai medicilor rezidenți, ai sindicatelor din sănătate, dar și cu producători de medicamente care dețin fabrici în România și va vizita șantierul Centrului de Mari Arși pentru Copii de la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureșt
Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat










