Timiş: OncoGen ar putea vindeca, prin terapii personalizate, 90 % din pacienţii cu leucemii fără alte şanse
Centrul de cercetare şi microproducţie OncoGen din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara ar putea ajuta la vindecarea a 90% dintre bolnavii cu diferite forme de cancer, care nu mai au nicio şansă de viaţă prin alte tratamente, prin terapii validate deja în Germania şi care ar putea fi produse aici.
Coordonatorul Centrului OncoGen, prof. dr. Virgil Păunescu, a declarat, pentru AGERPRES, că recent a venit la Timişoara o echipă de specialişti în domeniu din Germania, care produc din 2012 astfel de tratamente, urmând să se semneze un contract pentru şapte ani, pentru un transfer de microproducţie.
Din echipa germană au făcut parte şeful Centrului german de colectarea sângelui, o fundaţie care are zeci de centre de colectare a sângelui pe care îl prelucrează, dar şi vinde produsele către spitale, directorul unei companii germane pentru dezvoltarea biotehnologiilor în zona tratamentelor avansate în cancer şi directorul de cercetare - dezvoltare al acestei companii.
"Ei au finalizat o cercetare bio-tehnologică interesantă din 2012 şi au pus la punct şi un aparat de uz clinic şi reactivi de uz clinic pentru accelerarea dezvoltării de terapii celulare în cancer şi pentru reducerea costurilor. Astfel de aparate creează premisa reducerii preţurilor de terapii celulare de până la 10 ori, care în momentul de faţă se ridică la sute de mii de euro pentru fiecare pacient. Aceste reduceri de costuri şi alternative la terapiile clasice sunt în zona de cercetare avansată, a unor bio-tehnologii avansate, a unui transfer tehnologic către OncoGen. Ei colaborează cu cel mai prestigios spital din Berlin şi cu OncoGen, care ar putea deservi cu aceste bio-tehnologii estul Europei. Tehnologiile acestea sunt autorizate şi acreditate în Germania, ei trebuind doar să înceapă să ofere aceste servicii, care presupun existenţa unui centru GMP, cu facilitate de microproducţie pentru pacienţi adică, o capacitate mică ce are toate facilităţile unei fabrici de medicamente, nu există o hală de producţie", a subliniat dr. Virgil Păunescu.
Coordonatorul OncoGen a explicat că medicamentul în sine sunt celulele manipulate genetic din sângele pacientului.
"Se ia sânge de la pacienţii cu diverse forme de cancer, ele intră în GMP, sunt tratate ca producţia de medicamente, manipularea lor durează între trei şi patru săptămâni, după care celulele modificate genetic sunt ambalate într-un flacon tip vaccin şi sunt trimise la pacient, urmând să fie administrate intravenos. România are un program de circa 20 de milioane de euro pentru 20 de pacienţi aflaţi în institutele de oncologie unde li se recoltează celulele din circulaţie (limfocite, leucocite), sunt trimise la Heidelberg pentru a fi manipulate genetic, dar acest lucru îl puteam face şi noi în OncoGen. Apoi, celulele modificate genetic revin la pacient, îi sunt administrate intravenos. Pacientul trebuie supravegheat, pentru că este o reacţie destul de puternică, o furtună cito-chimică, dar acest tip ce leucemii care fac obiectul acestor terapii şi la copii şi la adulţi, în momentul în care pacientul nu mai are nicio şansă de tratament este inclus în acest program, iar datele din literatură arată că vindecarea este între 80-90%. Primele astfel de terapii au fost aplicate prin 2003 şi acei pacienţi sunt în viaţă", a detaliat dr. Virgil Păunescu.
Tehnologia aceasta este cunoscută, dar este foarte scumpă, iar bătălia se dă pentru reducerea costurilor, ceea ce înseamnă modificarea tehnologiilor scumpe şi reducerea costurilor pentru a fi mai accesibile.
"În această competiţie se află firma germană. Pentru a face aceste servicii, au nevoie de două spaţii GMP cu capacitate mai mare: unul este la Berlin şi acum vor să-l facă cu noi, pe şapte ani. Am stabilit împreună cu conducerea Spitalului Judeţean Timişoara să semnăm în prima fază un contract de principiu pentru colaborare. Apoi, să perfectăm un contract (parteneriat public-primat sau altă formă) pentru ca partea germană să poată face investiţii în OncoGen, dar să aibă şi certitudinea că OncoGen va putea colabora cu ei pe durata celor şapte ani", a adăugat dr. Virgil Păunescu.
Medicul imunolog mai spune că acest lucru ar însemna multe locuri noi de muncă la Centrul OncoGen, circa 20 de oameni angajaţi. AGERPRES / (A - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,










