"Luptă", "fugă", "îngheţ", "servilism" reprezintă reacţia naturală a corpului nostru şi, totodată, reprezintă răspunsul la stres sau la traumele din copilărie, spune Petronela Nechita, medic primar psihiatru la Institutul de Psihiatrie "Socola" din Iaşi.

Aceasta a declarat pentru AGERPRES că stresul este un răspuns biologic şi psihologic experimentat într-o situaţie periculoasă, în care simţim că nu avem resursele necesare pentru a face faţă acelei împrejurări.

"Serviciul, relaţiile cu ceilalţi, presiunea financiară sau alte situaţii care reprezintă provocări reale sau percepute, ameninţări la adresa bunăstării unei persoane pot provoca stres. Însă stresul prelungit poate cauza insomnii, migrene, probleme cardiovasculare, tulburări digestive, afectează imunitatea, poate duce la burnout, acea epuizare emoţională pe care uneori o simţim cu toţii. Atunci când fiecare dintre noi suntem supuşi solicitărilor externe, organismul secretă aşa-numiţii 'hormoni de stres', pentru a le putea face faţă cu succes. Dar problemele de sănătate apar atunci când aceste substanţe persistă mai mult tip în sânge, atunci când există o expunere prelungită la stres. Individul rămâne în continuare expus la agenţii stresori, iar, cu timpul, apar tulburări emoţionale, dezechilibre mari fiziologice şi psihice, care în cele din urmă generează afecţiuni cardiovasculare, endocrine, psihice, cancer. Stresul nu este bun pentru sănătatea noastră, iar pentru a-l combate trebuie să-l înţelegem şi să ne cunoaştem reacţiile", a explicat dr. Petronela Nechita.

Chiar dacă nu reacţionăm mereu la fel, precizează medicul psihiatru ieşean, ne putem da seama că ni se întâmplă uneori să ne înfuriem extrem de tare şi brusc, alteori să vrem să fugim dintr-o situaţie cât mai repede, iar în alte cazuri pur şi simplu să ne simţim blocaţi.

"Aceste tipuri de reacţie reprezintă răspunsul natural al corpului la pericol. Este un instinct de apărare care se declanşează în mod involuntar, fiind un mecanism automat dificil de controlat pe moment. Activarea frecventă pe termen lung a răspunsului 'luptă, fugă sau îngheţ' este adesea sinonimă cu stresul cronic. Sigur că în funcţie de cum reacţionăm în general la stres, aceste reacţii pot să difere, de la persoană la persoană şi de la situaţie la situaţie", arată Petronela Nechita.

Foto: (c) Daniela Malache / AGERPRES

Aşadar, precizează sursa citată, răspunsul "luptă, fugă sau îngheţ" provoacă reacţii fiziologice şi este declanşat de o teamă psihologică.

"Frica este una condiţionată de experienţele percepute ca fiind negative în trecut, iar ceea ce apare în prezent este corelat cu acele evenimente. Uneori, răspunsul de tip 'luptă, fugă sau îngheţ' este exagerat. Persoanele cu evenimente traumatice în trecut, precum agresiunea fizică sau sexuală, accidente, dezastre naturale, dar şi tulburări de anxietate, sunt mai predispuse să aibă răspunsuri disproporţionate în prezent. Asta pentru că întregul organism reacţionează la ceea ce noi percepem ca fiind periculos, nu neapărat la ceea ce este cu adevărat ameninţător. Exemplificând, sunt situaţii precum vorbitul în public, interviurile de angajare şi examenele pot declanşa răspunsul la stres", a menţionat psihiatrul.

Pete Walker, psihoterapeut american specializat în ajutorarea adulţilor care au suferit traume prin expunerea repetată la abuz şi/sau neglijare timpurie, include o a patra strategie în repertoriul răspunsurilor instinctive la traumă: "supunerea". Dacă aceste traume rămân nevindecate, pot crea dificultăţi în comunicare, intimitate şi încredere.

Cele patru tipuri de răspuns la stres sau traumă: "luptă", "fugă", "îngheţ", "servilism" reprezintă reacţia naturală a corpului nostru.

" 'Lupta' este una dintre cele mai adaptative reacţii la traumă. Reacţia de 'luptă' poate însemna a lua o hotărâre radicală. Această reacţie este însoţită de agresivitate şi furie, dar şi de un nivel ridicat de energie. Exprimarea furiei, agresivitatea verbală sau fizică sunt câteva exemple ale reacţiei de 'luptă'. Cei care au ca răspuns la traumă acea reacţie de 'luptă' sunt persoane cu anumite caracteristici. Vorbim de narcisism, nevoie de control, comportament impulsiv, reacţii agresive de furie şi bullying. Ei vor simţi iritabilitate şi nevoia de a lupta, devenind poate agresivi, hipervigilenţi şi cu reacţii exagerate. Se manifestă la maturitate printr-un stil conflictual de comunicare, prin nevoia excesivă de a avea dreptate, de a-i domina pe cei din jur. Răspunsul la stresori este, de multe ori, exagerat, din cauza acestei predispoziţii de a 'vedea' mai întâi pericolul. Dacă nu sunteţi în măsură să percepeţi cu exactitate situaţiile cu adevărat periculoase, este posibil să vă declanşaţi răspunsul de luptă sau de fugă mai des decât este necesar", ne spune dr. Petronela Nechita.

Psihiatrul afirmă totodată că reacţia de fugă este una sănătoasă în situaţiile în care viaţa ne este pusă cu adevărat în pericol.

"În alte situaţii, fuga înseamnă evitarea problemelor şi a responsabilităţii, amânarea acestora sau evitarea confruntărilor. Ca adult, reacţia de fugă înseamnă evitarea suferinţei emoţionale fie prin muncă, workaholism şi activităţi intense, fie prin dependenţe de substanţe, cum ar fi, de exemplu, alcoolul, drogurile, ori activităţi periculoase. Izolarea socială, vizionarea excesivă a televizorului, dependenţa de jocuri de noroc, pe internet reprezintă câteva exemple de reacţii de 'fugă'. Caracteristicile persoanelor cu reacţii de tip 'fugă' sunt tendinţele perfecţioniste, critica interioară excesivă, teamă, panică, evitare, îngrijorare, stil de viaţă orientat către performanţă şi succes", susţine psihiatrul ieşean.

În situaţia 'freeze' sau îngheţ, explică aceasta, vorbim despre un proces fiziologic diferit de "luptă sau fugă". Adică este descris ca o "imobilitate atentă".

"Reacţia de 'îngheţare' este caracterizată prin lipsa reacţiilor fizice sau psihice, sentimentul de neajutorare, de neputinţă, simptome depresive. Această reacţie de îngheţ sau imobilizare, rezultat al traumelor intense din copilărie, poate genera la maturitate disociere emoţională, ca mecanism de protecţie şi izolare. Unii adulţi evită interacţiunile sociale şi păstrează distanţa emoţională faţă de alte persoane pentru că ei simt teamă faţă de oamenii din jur, acesta fiind un comportament învăţat în copilărie. Treptat, aceste persoane îşi neagă sau, după caz, se detaşează, chiar şi de propriile emoţii, mai ales cele inconfortabile, precum furie, mânie, frică, ruşine. Astfel, în momente de conflict sau situaţii dificile, indivizii rămân pasivi, neimplicaţi. În final, se ajunge la comportamente care generează alinare sufletească şi linişte: somnul excesiv, vizionarea de programe TV sau internet, chiar şi jocuri pe calculator etc", precizează dr. Nechita.

Astfel, pe lângă "luptă", "fugă", îngheţ" este şi "supunerea", spune medicul psihiatru Petronela Nechita, individul extrem de serviabil şi de supus.

" 'Supunere' este reacţia care se află la baza comportamentului multor codependenţi. Codependenţa reprezintă incapacitatea de a-şi exprima drepturile, necesităţile şi limitele într-o relaţie. Acest tip de reacţie îl determină pe individ să atragă şi să accepte exploatarea, abuzul şi/sau neglijarea. Prin urmare, supunerea a fost asociată cu anxietatea şi timiditatea. A face pe plac celor din jur (a fi people pleaser) este un lucru atât de comun, deoarece îndeplineşte o serie de calităţi apreciate în societatea noastră, mai ales în cazul fetelor: să fii modestă, cuminte, să stai în banca ta, să nu superi. Rădăcinile acestor traume le găsim de obicei în copilărie, într-un mediu de familie haotic sau rigid, din care copilul a învăţat că a face pe plac sau a fi de folos celorlalţi sunt modalităţi mai eficiente pentru a evita conflictul, pentru a-şi asigura iubirea şi ataşamentul", spune medicul psihiatru.

Foto: (c) Daniela Malache / AGERPRES

Specialiştii în domeniu consideră că această reacţie este una învăţată ca rezultat al interacţiunii cu o persoană dificilă sau cu o personalitate toxică.

"Supunerea şi nevoia excesivă de aprobare apar în copilărie în familiile cu părinţi narcisişti. Este posibil ca acel copil să fi fost neglijat sau respins în mod frecvent în copilărie, iar a fi de ajutor şi agreabil să fi fost singurul mijloc de supravieţuire. Mai precis, în spatele acestui comportament de tip 'people pleasing' este mai mult decât frica de conflicte şi dorinţa de a fi plăcut şi acceptat de către ceilalţi. Emoţiile precum furia, frustrarea şi tristeţea nu sunt 'compatibile' cu acest profil. Tot aceasta este o explicaţie pentru capcana atracţiei ulterioare faţă de persoane indisponibile emoţional şi/sau predispuse să aibă un comportament agresiv sau abuziv de tip controller. Este necesar ca adultul să stabilească limite sănătoase în relaţiile cu cei din jur, să spună 'nu' atunci când nu mai poate, să ceară ceea ce i se cuvine şi să verbalizeze nedreptăţile", subliniază Petronela Nechita.

Ea a precizat că reacţia de tipul "supunere" este comună celor supuşi abuzului în copilărie.

"Chiar dacă individul este tratat nepotrivit, instinctul îl determină să-şi liniştească agresorul în loc să recurgă la răspunsul 'luptă sau fugi'. Însă problema în acest ultim răspuns de tip 'supunere' este că adulţii devin codependenţi şi îşi pierd simţul identităţii", precizează aceasta.

Reacţiile de tipul "îngheţ" şi "supunere" sunt, susţine medicul, răspunsuri la stres, dar care nu implică acţiuni decisive.

"În majoritatea cazurilor, în prezent, noi nu putem lupta, dar nici nu putem fugi din faţa problemelor. Trebuie să fim în control, să rezolvăm problemele sau pur şi simplu să avem răbdare. Cele mai importante ameninţări ale noastre în prezent nu sunt atât fizice, ci mai degrabă mentale şi emoţionale. Interpretăm fiecare comentariu, întrebare şi ne comportăm ca şi cum ar fi un atac asupra fiinţei noastre. Noi, oamenii, în loc să reflectăm, devenim foarte reactivi", afirmă dr. Nechita.

În opinia sa, managementul stresului este o parte integrantă a îmbunătăţirii sănătăţii în general. De aceea este importantă identificarea simptomelor psihice, emoţionale şi comportamentale, ca reacţie la stres, pentru a ne ajuta pe fiecare să le analizăm şi să le depăşim. Însă, dacă stresul afectează calitatea vieţii, specialistul poate recomanda terapie, medicamente, stabilirea priorităţilor, consiliere sau alte tehnici de gestionare a stresului.

"Tehnicile de relaxare vă pot ajuta să îmbunătăţiţi modul în care reacţionaţi la stres. Activitatea fizică reduce răspunsul la stres prin: scăderea hormonilor de stres, adică adrenalină şi cortizol, inducând starea de calm şi optimizând calitatea somnului. Exerciţiul fizic este o modalitate pentru gestionarea anxietăţii, furiei, panicii şi a multor altor forme de suferinţă emoţională. Sprijinul social vă poate reduce la minimum reacţiile psihologice şi fiziologice la ameninţările percepute, creând un sentiment de siguranţă şi protecţie", precizează dr. Petronela Nechita. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)