Bihor: Centrul de radiologie intervenţională de la Oradea, cel mai modern din ţară, aşteaptă aprobarea CNCAN

Spitalul Clinic Judeţean din Oradea informează că dispune de cel mai modern centru de radiologie intervenţională din ţară, cu un aparat performant şi trei medici specializaţi, fiind aşteptată aprobarea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) pentru a putea fi dat în folosinţa pacienţilor.
"Pentru început ne vom axa pe AVC-ul ischemic şi hemoragic, patologii în care e nevoie de un răspuns prompt. În momentul de faţă, AVC-ul ischemic se tratează cu injectarea intravenoasă a unui produs de tromboliză. Datorită sistemului colateral de vascularizaţie cerebrală, avem o fereastră de şase-opt ore în care creierul mai poate fi salvat. Faţă de tromboliza intravenoasă ce se face actual, care se poate administra până la 4,5 ore de la debut, această nouă procedură poate fi complementară trombolizei, astfel încât să scoatem acel tromb. Recuperarea poate fi lentă sau chiar fabuloasă. Am văzut pacienţi care s-au recuperat în câteva luni, parţial sau total, dar am văzut şi pacienţi care au venit în comă şi a doua zi au plecat sănătoşi", a declarat miercuri, în conferinţă de presă, coordonatorul centrului, doctorul Dan Mihoc, specializat în radiologie intervenţională la Spitalul universitar din Strasbourg.
Alături de acesta, centrul de radiologie intervenţională va fi deservit de medicii Sebastian Boancă şi Călin Morgovan, pregătiţi special pentru utilizarea acestui aparat performant.
Aparatul numit Angio-CT infinix 4D, de ultimă generaţie, producţie 2022, achiziţionat de Primăria Oradea prin fonduri transfrontaliere în valoare de 1,6 milioane de euro, este compus dintr-un computer tomograf şi un braţ fluoroscopic cu care se pot achiziţiona imagini secţionale din zona de interes, combinat cu imaginile angiografice. Acestea se pot efectua în aceeaşi încăpere, fără ca medicii să fie nevoiţi să mute pacientul. Astfel, se pot aborda patologii complexe prin intervenţii minim invazive şi cu timp de recuperare scurt.
Potrivit medicului primar de radiologie Sebastian Boancă, aparatul oferă posibilitatea de a investiga la un nivel de calitate superioară a imaginii absolut orice procedură sau efectele oricărei proceduri efectuate endovascular sau nonvascular pe o anumită zonă a corpului, oricare ar fi ea. Efectele se pot verifica şi cuantifica instantaneu printr-o scanare CT la un nivel de calitate superioară faţă de ceea ce se putea face până acum.
Angio-CT-ul oferă posibilitatea medicilor ca în cazul pacientului cu AVC să intervină în timp real, izolând zona afectată a creierului şi prevenind în acest fel extinderea în zonele sănătoase. De altfel, potrivit dr. Mihoc, pe partea de boli neurovasculare, ţinta principală va fi trombectomia, tratamentul endovascular al atacului vascular ischemic. Ulterior, tratamentul endovascular al anevrismelor cerebrale, malformaţiilor arteriovenoase şi altă patologie neurovasculară.
Pe partea de periferie, de la gât în jos, se vor efectua atât proceduri vasculare, cât şi non-vasculare (drenaje de colecţii, puncţii biopsie).
"Oriunde ajunge un vas de sânge putem ajunge şi noi, prin aparat: să punem un diagnostic de mare acurateţe sau să tratăm. Cum ar fi stenoze, picior diabetic, arteriopatie cronică obliteranţă etc, astfel încât să se evite amputarea membrului; patologie tumorală, pentru a livra tratament chimioterapic localizat, de exemplu sau pentru a se opri alimentarea cu sânge a tumorilor înaintea operaţiilor", a explicat specialistul Sebastian Boancă.
Managerul Spitalului Clinic Judeţean din Oradea, dr Gheorghe Carp a precizat, în conferinţă de presă, că întreaga documentaţie necesară a fost depusă la CNCAN şi că se aşteaptă aprobarea acestei comisii pentru a începe efectiv tratamentele medicale peste o lună sau două. AGERPRES / (A - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Foto: (c) Eugenia Paşca/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
INSP: 111.058 de cazuri de infecții respiratorii în perioada 3 - 9 martie
Un număr de 111.058 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii - au fost raportate în săptămâna 3 - 9 martie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în acest sezon este de 62. În ultima săptămână, nu a fost comunicat niciun dec
Mureș: A fost lansat proiectul 'Doctorii Clovni', pentru diminuarea temerilor copiilor față de procedurile medicale
Fundația Doctorii Clovni 'Piros Orr' din Ungaria și Asociația Nas Roșu au lansat la Târgu Mureș proiectul 'Doctorii Clovni', prin care își propun să ajute copiii să facă față cu bine unor proceduri medicale, fără a mai fi speriați. Primele obiective vizitate de echipa proiectului au fost Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) T&
Studiu: Rata de vaccinare scade pentru vaccinuri esențiale
Rata de vaccinare scade pentru două vaccinuri esențiale - ROR și pneumococic, iar printre cauzele identificate se numără dezinformarea din social media, desființarea vaccinării în școli și izolarea din mediul rural, arată studiul 'Bariere în calea vaccinării în mediul rural. Perspectivele medicilor de familie și ale asistenților medicali comunit
Societatea Română de Nefrologie cere continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului pentru Boala Cronică de Rinichi
Societatea Română de Nefrologie a făcut un apel, joi, pentru continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului precoce al Bolii Cronice de Rinichi (BCR), o afecțiune ce afectează viața a aproximativ 1 din 10 români. Potrivit statisticilor, în România, doar 10% dintre persoanele cu BCR sunt diagnosticate în
MApN: Trei pacienți români - transportați cu o aeronavă militară din România în Belgia și retur
O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat miercuri o misiune umanitară pe ruta Otopeni - Craiova - Bruxelles (Belgia) - Otopeni, transmite MApN. Potrivit sursei citate, la plecarea spre Bruxelles, avionul a transportat un pacient cu arsuri iar la întoarcere, două persoane c
Prahova: Apa de la Spitalul de Pediatrie Ploiești, contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa
Apa de la Spitalul de Pediatrie Ploiești este contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa, arată rezultatele unei probe prelevate în cadrul monitorizării permanente a sursei de apă, consumul apei de la robinet a fost interzis, noi probe fiind prelevate din mai multe zone ale unității sanitare. Managerul spitalului, Anca Miu, a declarat, miercuri,
Angel Tîlvăr: Spitalul Militar Craiova va avea o secție modernă de terapie intensivă
Spitalul Clinic de Urgență Militar 'Dr. Ștefan Odobleja' din Craiova va dispune, din această toamnă, de una dintre cele mai moderne secții de terapie intensivă din România, a anunțat, miercuri, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr. Angel Tîlvăr a vizitat, miercuri, Spitalul Militar din Craiova, unde văzut pavilionul de medicină
'Provocarea Paracetamol', virală pe internet, este extrem de periculoasă și duce la consecințe severe (specialiști)
Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție, suplimente alimentare și dispozitive medicale atrage atenția asupra riscurilor dezinformării privind utilizarea paracetamolului sau a altor medicamente ce se eliberează fără prescripție medicală (OTC), după o 'provocare' cu paracetamol răspândită pe internet.
Alba: Peste două treimi din UAT-uri au asistenți medicali comunitari
Două treimi dintre unitățile administrativ-teritoriale din Alba, respectiv 52 din cele 78 de municipii, orașe și comune, dispun de asistență medicală comunitară, iar în cinci sunt și mediatori sanitari pentru romi. În prezent, rețeaua de asistenți medicali comunitari din județul Alba acoperă 52 de unități administrativ-teritoriale,
Ministrul Rafila subliniază importanța educării publicului privind medicamentele sigure
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat importanța educării publicului privind medicamentele sigure, menționând că oamenii le cumpără din surse nesigure din cauze de natură economică. 'Accesul la medicamente trebuie să fie accesul la medicamente sigure, iar serializarea ajută (...) la acest lucru, dar e o zonă pe care nu o ajută serializar
VIDEO Ministrul Rafila: Pacienții trebuie să primească medicamente de la spital
Pacienții trebuie să primească medicamente de la spital și pot solicita inclusiv în instanță plata lor, dacă au fost puși să și le cumpere, a atras atenția, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Pe de altă parte, el a punctat cu prilejul unei conferințe de presă că se lucrează la lista de medicamente critice care să poată primi s
VIDEO Sălaj: Spitalul Județean și-a triplat capacitatea de tratare a urgențelor, prin intermediul unui proiect european
Spitalul Județean de Urgență Zalău și-a triplat capacitatea de tratare a urgențelor, ajungând la circa 250 de pacienți pe zi, prin modernizările, extinderea și dotările realizate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare totală de 24 de milioane de lei. ''Capacitatea de tratare a spitalului (Unității de
Bistrița-Năsăud: Cei cinci copii care au ingerat insecticid rămân internați; starea lor este stabilă
Cei cinci copii din localitatea bistrițeană Posmuș, care luni seara au fost transportați la spital după ce au băut apă dintr-o găleată în care fusese turnat insecticid, au rămas internați, dar
Buzău: Prelevare de cord, ficat, rinichi și cornee de la un donator, pentru pacienți cu vârste între 4-26 ani
O echipă de medici români și bulgari au efectuat la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Buzău o prelevare de organe de la un donator aflat în moarte cerebrală, cordul, ficatul, rinichii și cornee urmând să facă obiectul unor operații de transplant la pacienți cu vârste cuprinse între 4 și 26 de ani. Potrivit SJU, &
Iași: Institutul Regional de Oncologie, partener în proiectul Dr Laser pentru îmbunătățirea diagnosticării și tratamentului cancerului
Un grup de cercetare format la nivel național din institute de cercetare, firme private și de stat, și universități încearcă să obțină informații suplimentare despre hadronoterapie, un tip de tratament al cancerului care distruge într-o mai mare măsură celulele tumorale. Proiectul 'Aplicații medicale ale laserelor de mare puter