Constanţa: Secţie cu 19 paturi, redeschisă la SCBI - spital ce a fost închis în urma incendiului din octombrie 2021
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) Constanţa, afectat în toamna anului trecut de un incendiu în urma căruia au murit 12 persoane, este parţial redeschis, devenind funcţională una dintre secţiile unităţii medicale, ce are capacitatea de 19 paturi, a anunţat, marţi, conducerea instituţiei.
Secţia cu 19 paturi, pentru pacienţi adulţi cu boli infecţioase de sezon, este funcţională în prezent în regim de spitalizare continuă, după ce în urmă cu trei săptămâni spitalul a fost redeschis doar pentru spitalizarea de zi, localizată la demisolul clădirii.
"După aproximativ nouă luni de la incidentul din 1 octombrie 2021, în sfârşit, clădirea spitalului s-a redeschis. De fapt, a fost redeschisă, în urmă cu trei săptămâni, doar pentru spitalizarea de zi, care era localizată la demisolul clădirii, iar începând de ieri funcţionează şi una dintre secţiile de boli infecţioase adulţi, cu un număr de 19 paturi. Sperăm ca în cel mai scurt timp să fie funcţionale şi secţiile de la etajul unu şi etajul doi. În acest moment, numărul de paturi este mult mai mic comparativ cu ce am avut anterior, dar dat fiind că jumătate din aripa lungă a clădirii este nefuncţională şi va fi nefuncţională în perioada imediat următoare, chiar dacă numărul de paturi este relativ mic, noi suntem mulţumiţi că, în sfârşit, putem să venim în sprijinul constănţenilor şi al turiştilor care vin pe litoral şi să putem să asistăm în regim de spitalizare continuă bolile infecţioase obişnuite, bolile infecţioase de sezon", a declarat managerul SCBI Constanţa, Claudia Cambrea, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acesteia, SCBI avea 160 de paturi înainte de incendiu.
"Înainte de incendiu, în clădirea principală erau 160 de paturi. În clipa în care se vor finaliza toate lucrările, pe jumătate din clădire, vor fi 80 de paturi funcţionale. Vom mai avea 52 de paturi care vor funcţiona în spitalul modular. După cum bine ştiţi, studiul de fezabilitate pentru spitalul modular s-a finalizat, a fost predat de către spital municipalităţii, a fost aprobat în şedinţa de Consiliu Local de săptămâna trecută. Urmează acum să se întocmească caietul de sarcini şi să se liciteze lucrarea", a spus Cambrea.
Ea a afirmat că speră ca în jurul datei de 1 august să fie finalizate lucrările astfel încât să fie funcţionale 80 de paturi.
Referitor la spitalul modular, ar trebui să fie finalizate lucrările la sfârşitul anului în curs, devenind funcţionale 42 de paturi pentru boli infecţioase şi 10 paturi pentru terapie intensivă.
Managerul unităţii medicale a declarat că, în ultimele zile, a crescut numărul bolnavilor cu COVID, sfătuindu-i pe cei diagnosticaţi "să vină încă din primele zile la centrul de evaluare care funcţionează în curtea spitalului, într-o structură modulară amenajată special în acest sens". Ea a mai spus că, în condiţiile în care secţia ATI a SCBI a fost distrusă integral în incendiu şi acum este în conservare, până la "momentul de intubaţie" pacienţii pot fi trataţi la SCBI, iar dacă situaţia o impune vor fi transferaţi la secţia ATI a spitalului judeţean.
"Deocamdată, secţia ATI care ştiţi că a fost distrusă în totalitate în 1 decembrie este în conservare, iar în partea aceea a clădirii vor trebui demarate lucrări de consolidare a întregii clădiri şi abia apoi va putea fi funcţional acel tronson de clădire, pentru că este închisă nu numai la parter clădirea în zona respectivă, este închisă şi la etajul unu şi la etajul doi, tocmai în ideea de a se da un front de lucru pentru a se face aceste lucrări de consolidare", a afirmat Claudia Cambrea.
Şapte pacienţi ai SCBI Constanţa au murit într-un puternic incendiu ce a izbucnit pe 1 octombrie 2021, la secţia Anestezie Terapie Intensivă a unităţii medicale, iar alţi cinci au decedat ulterior, în unităţile medicale unde au fost transferaţi. AGERPRES/(AS - autor: Nona Jalbă; editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SANITAS cere urgent un Guvern cu puteri depline: Pacienții nu pot aștepta încheierea negocierilor politice
Federația SANITAS a atras atenția marți asupra riscului de blocaj financiar în sistemele publice de sănătate și asistență socială și a solicitat partidelor parlamentare să găsească urgent o soluție pentru instalarea unui Guvern cu puteri depline. Sindicaliștii avertizează că lipsa fondurilor amenință plata salariilor, aprovizionarea cu m
Cseke: Dacă nu se face o rectificare bugetară, sistemul medical va intra într-un risc ridicat de nefuncționare
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că, în cazul în care nu se va face o rectificare bugetară în două sau trei săptămâni, sistemul de sănătate va deveni nefuncțional. El a subliniat că este absolut necesar ca România să aibă un guvern care să facă o rectificare bugetară.
Galați: Secție de Cardiologie Intervențională, inaugurată la Spitalul Județean; investiție de peste 22,5 milioane de lei
Noua Secție de Cardiologie Intervențională a Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Sf. Apostol Andrei' din Galați, realizată în urma unei investiții de peste 22,5 milioane de lei, a fost dată în folosință marți. Secția dispune de o sală de intervenții complet echipată și de aparatură medicală performantă pentru diagnostica
Ziua Mondială a Resuscitării: Crucea Roșie Română organizează un flashmob de amploare
Crucea Roșie Română va marca, vineri, Ziua Mondială a Resuscitării printr-un flashmob de amploare, la Arcul de Triumf, la care vor participa peste 70 de voluntari. Potrivit unui comunicat de presă remis marți AGERPRES, evenimentul este dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor. 'În jurul Arcului de Triumf, 42
Senat: Toate investigațiile pentru pacienții cu boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice, renale, diabet - decontate
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că persoanele diagnosticate cu diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice sau cronice renale vor beneficia de decontarea tuturor investigațiilor necesare, dintre cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază, conform indicației medicului specialist.
Cluj: Institutul Oncologic a ajuns la 100 de operații robotice
Institutul Oncologic 'Prof. dr. Ion Chiricuță' din Cluj-Napoca (IOCN) anunță că a atins nivelul de 100 de operații robotice. 'Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiricuță' Cluj-Napoca marchează astăzi un moment important în dezvoltarea chirurgiei oncologice moderne: realizarea celei de-a 100-a intervenții chirurgical
Hunedoara: Modernizarea laboratorului de microbiologie al SJU Deva s-a încheiat; poate prelucra 4.000 de probe anual
Lucrările de modernizare a infrastructurii Laboratorului de microbiologie de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva s-au încheiat, proiectul, în valoare totală de 5,02 milioane lei, fiind realizat Programul Sănătate finanțat de Uniunea Europeană, a anunțat luni Consiliul Județean (CJ) Hunedoara. Prin această investiție, laborat
Brăila: Operații minim invazive pentru afecțiuni articulare, cu un nou artroscop achiziționat de Spitalul Județean
Pacienții cu afecțiuni ale genunchiului, umărului, gleznei sau cotului vor putea beneficia, începând de marți, de intervenții chirurgicale minim invazive la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, după ce unitatea medicală a achiziționat un artroscop performant, o masă de operație modernă și două seturi de motoare chirurgicale pentru ortopedie, inform
Societatea Națională de Medicina Familiei îndeamnă populația să se vaccineze: 'Gripa nu așteaptă. Nici noi nu ar trebui'
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) îndeamnă populația să contacteze medicul de familie și să programeze o consultație pentru vaccinul gripal. 'Gripa nu așteaptă. Nici noi nu ar trebui. Cu acest mesaj, Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) transmite astăzi un apel către populație, copii și adulți, tineri și v&
Ziua mondială a sănătății mintale/ Mirabela Grădinaru: Să alegem mai multă grijă, înțelegere, curaj de a vorbi
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua mondială a sănătății mintale, în care invită la mai multă grijă, mai multă înțelegere și mai mult curaj de a vorbi despre sănătatea mintală, arătând că nimeni nu ar trebui să se simtă rușinat pentru că trece printr-o perioadă dificilă.
Președintele CMSR, Florin Lăzărescu: Suntem prea mulți medici stomatologi în România
Președintele Consiliului Național al Medicilor Stomatologi din România (CMSR), dr. Florin Lăzărescu, a declarat, pentru AGERPRES, că una dintre problemele comunității pe care o conduce constă în numărul prea mare de medici stomatologi existenți în țara noastră. 'Principalele probleme ar consta în numărul mare de med
Guvern: Termenul de realizare a spitalelor regionale, prelungit până în 2029
Termenul de finalizare pentru spitalele regionale din Iași și Cluj a fost prelungit până în decembrie 2029, iar pentru spitalul regional de la Craiova, până în mai 2029, conform unei hotărâri aprobate în ședința de vineri a Guvernului. Cabinetul a aprobat amendamentul nr. 1 convenit între Guvernul României și Ban
Ministerul Sănătății: Au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei în ultima săptămână
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în săptămâna 5-9 octombrie au fost efectuate plăți în valoare totală de 46,7 milioane de lei pentru investiții în infrastructura și dotarea unităților sanitare din întreaga țară, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit MS, plățile au vizat următo
INSP: 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; 8 decese
Un număr de 121 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 108 confirmate și 13 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 7 octombrie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat 8 decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre p
Vaccinul BCG a început să fie distribuit către Direcțiile de sănătate publică
Furnizorul a demarat joi livrarea vaccinului BCG către Direcțiile de sănătate publică (DSP), a informat Ministerul Sănătății. Potrivit ministerului, distribuirea celor 100.000 de doze de vaccin BCG se va realiza în perioada 8 - 13 octombrie, conform calendarului stabilit. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a primit joi d











