Harghita: Mai multe persoane care donează sânge regulat, premiate la Centrul de Transfuzie din Miercurea-Ciuc
Mai multe persoane care donează sânge în mod regulat au primit diplome de onoare, marţi, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Miercurea-Ciuc, eveniment prilejuit de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge şi organizat împreună cu Primăria municipiului.
Şefa Centrului de Transfuzie Sanguină din Miercurea-Ciuc, dr. Kopacz Ildiko, şi-a exprimat mulţumirea şi recunoştinţa pentru donatorii care, pe parcursul mai multor ani şi anual de mai multe ori au donat sânge pentru bolnavii suferinzi şi a vorbit despre importanţa acestui gest care salvează vieţi.
"Pe cei pe care i-am chemat astăzi ca un gest de recunoştinţă, apreciere, putem să-i numim eroi, căci de nenumărate ori au ajutat semenii suferinzi. Dar îi apreciem şi pe cei care au donat o singură dată, căci au salvat o dată pe cineva. Şi apreciem şi persoanele care au donat sânge, dar sângele lor nu l-am putut folosi, căci au venit la noi cu gânduri bune. A fost benefică donarea, căci cu această ocazie au aflat că sunt purtători asimptomatici de virusuri şi suferă de anemie, hipertensiune, boli hepatice, diabet sau altă boală", a declarat dr. Kopacz Ildiko.
Foto: (c) Gina ŞTEFAN / AGERPRES
În contextul în care, printre donatorii premiaţi s-au numărat şi trei fraţi, doi bărbaţi şi o femeie, care au grupe de sânge rare, dr. Kopacz a precizat că se întâmplă ca la donare să vină familii întregi, Centrul de Transfuzie fiind un loc unde se întâlneşte multă empatie.
"În zilele noastre pline de tragedii, de foame după bani, este un gest foarte frumos, înălţător, chiar înduioşător când vin la donare cupluri, fraţi, surori, prieteni, colegi de muncă sau chiar o familie întreagă: părinţii cu copii maturi şi donează sânge împreună. De multe ori vin consătenii, rudele pacienţilor implicându-se în salvarea persoanelor îndrăgite, iubite. În acest loc de muncă ne întâlnim cu foarte multă empatie, solidaritate, bunătate", a arătat şefa Centrului de Transfuzie din Miercurea Ciuc.
Donatorii fideli au primit diplome de onoare şi un mic dar din partea Primăriei municipiului Miercurea-Ciuc.
Viceprimarul oraşului, Bors Bela, i-a felicitat pe care care au donat sânge în mod repetat şi a spus, la rândul său, că este vorba despre nişte eroi care salvează vieţi.
Acesta a mai arătat că trebuie făcute demersuri suplimentare pentru a creşte numărul de donatori, punctând faptul că Primăria se va implica în campanii de conştientizare.
"La momentul de faţă, în zona noastră, la o mie de locuitori avem 4,1 donatori de sânge. Scopul nostru, ţelul nostru, este ca anul viitor când iarăşi o să fim aici (...) mi-aş dori foarte mult să ajungem la 6-7 chiar şi la 10 donatori de sânge la o mie de locuitori", a spus Bors Bela.
El a adăugat că este donator de sânge din anul 2015, când un eveniment din familie l-a determinat să facă acest lucru, moment în care a conştientizat importanţa unui astfel de gest.
"Atunci am observat şi am simţit chiar şi pe pielea mea ce înseamnă acest lucru, când la operaţie îţi trebuie mai mulţi litri de sânge. De atunci, din 2015, anual, şi dacă o dată sau de două ori, venim cu prietenii, cu tineri, mai ales la Crăciun, dar şi la Paşte şi când sunt alte evenimente, ca să conştientizăm şi noi mai mult acest fapt. De acum încolo şi Primăria Miercurea-Ciuc, ca instituţie, va fi parteneră în această campanie de conştientizare", a conchis Bors Bela.
Foto: (c) Gina ŞTEFAN / AGERPRES
Printre donatorii premiaţi s-a numărat Doboş Claudiu, care a spus că a donat, pentru prima dată, pentru un coleg care avea nevoie de ajutor şi de atunci s-a hotărât să repete gestul, pentru că îi face bine, până acum ajungând la peste 40 de donări.
Acesta a arătat că părinţii săi au fost donatori de sânge, în anii '70, iar pentru că mama sa a fost asistent medical a văzut ce înseamnă suferinţa şi cât de multă nevoie de sânge există.
Doboş Claudiu spune că ar merge să doneze şi în Ucraina, "numai să vrea doamna doctor".
Marţi a fost premiată şi o femeie care donează de foarte mult timp, are 50 de donări la activ, şi care, în urmă cu două săptămâni, a avut nevoie, la rândul său, de sânge, întrucât a suferit o operaţie pe cord deschis.
Şefa Centrului de Transfuzie, dr. Kopacz Ildiko, a mai precizat că este nevoie de sânge permanent şi că în perioada de vară scade numărului donatorilor, acesta fiind influenţat şi de promptitudinea cu care se acordă tichetele de masă, de care beneficiază cei care donează sânge. AGERPRES/(A, AS, autor; Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027
Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san
Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide
România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola
Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente
Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț
Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)
Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina
Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc
Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic
Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027
Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.
Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ
Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru
VIDEO Clinica Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii - lucrările avansează; campanie de donații
Lucrările de renovare și amenajare a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România avansează, proiectul urmând să ofere servicii medicale multidisciplinare pentru copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice. Centrul este dezvoltat de Organizația Salvați Copiii, în partene









