14 iunie - Ziua mondială a donatorului de sânge (OMS)
Ziua mondială a donatorului de sânge este marcată în fiecare an în 14 iunie.
În acest an, cu prilejul Zilei mondiale a donatorului de sânge (2022), OMS face apel la oamenii din întreaga lume să doneze sânge într-un gest de solidaritate.
Sângele, produsele sanguine sigure şi transfuzia acestora reprezintă un aspect critic al îngrijirii şi al sănătăţii publice, precizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe site-ul său (https://www.who.int). Acestea sunt de importanţă majoră în tratarea persoanelor care suferă de o serie de boli şi ca urmare a accidentelor, dezastrelor naturale şi conflictelor armate.
Nevoia de sânge este universală, dar accesul la acesta este limitat, în special în ţările cu venituri mici şi medii, unde persoanele afectate sunt mai ales în rândul femeilor şi al copiilor, deoarece aceştia tind să aibă cel mai mult nevoie de sânge, arată OMS.
A deveni un donator de sânge voluntar este un pas simplu, dar altruist, pe care toată lumea îl poate face pentru a-şi consolida comunităţile, a sprijini sistemele locale de sănătate şi a salva vieţi, potrivit OMS.
Marcarea anuală a acestei zile favorizează creşterea gradului de conştientizare a necesităţii de sânge şi produse sanguine sigure şi, de asemenea, este un prilej pentru a mulţumi donatorilor de sânge voluntari, neplătiţi, pentru gestul lor salvator de vieţi.
Totodată, Ziua mondială a donatorului de sânge dă ocazia de a chema la acţiune guvernele şi autorităţile naţionale de sănătate pentru a furniza resurse adecvate şi a pune în aplicare sisteme şi infrastructuri pentru a creşte colectarea sângelui de la donatori de sânge voluntari.
În 2022, sloganul Zilei mondiale a donatorului de sânge este "Donarea de sânge este un act de solidaritate. Alăturaţi-vă efortului şi salvaţi vieţi", pentru a atrage atenţia asupra rolului pe care donarea voluntară de sânge îl joacă în salvarea de vieţi şi pentru creşterea solidarităţii în cadrul comunităţilor.

Sursa foto: World Health Organization (WHO)/Facebook
În acest an, Mexicul va găzdui Ziua mondială a donatorului de sânge prin intermediul Centrului său Naţional de Sânge. Evenimentul global va avea loc în capitala Ciudad de Mexico pe 14 iunie 2022.
Obiectivele specifice ale campaniei cu prilejul Zilei mondiale a donatorului de sânge 2022: să mulţumească donatorilor de sânge din întreaga lume şi să genereze o conştientizare mai largă a publicului cu privire la necesitatea donării de sânge regulate şi neplătite; să promoveze valorile comunitare ale donării de sânge pentru consolidarea solidarităţii comunităţii şi a coeziunii sociale; de asemenea, să genereze sensibilizarea cu privire la necesitatea investiţiilor sporite din partea guvernelor pentru a construi un sistem naţional de sânge durabil şi rezistent şi pentru a creşte colectarea de la donatorii de sânge voluntari neremuneraţi.
Pentru 2021, sloganul Zilei mondiale a donatorului de sânge "Dă sânge şi menţine pulsul lumii", evidenţia contribuţia esenţială a donatorilor de sânge pentru salvarea de vieţi şi pentru îmbunătăţirea sănătăţii altora.
Ziua mondială a donatorului de sânge 2021 a fost găzduită de Italia prin Centrul său Naţional de Sânge. Evenimentul global cu acest prilej a avut loc la Roma pe 14 iunie 2021.
Decizia marcării Zilei mondiale a donatorului de sânge s-a luat la cea de-a 58-a reuniune a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la care statele membre şi-au declarat în unanimitate angajamentul şi sprijinul pentru donarea voluntară de sânge.
Prima Zi mondială a donatorului de sânge s-a sărbătorit în 2004 la Johannesburg, Africa de Sud. (sursa: https://www.who.int) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: 100 de ani de la nașterea scriitorului și pictorului britanic John Berger (5 noiembrie)
Eseist, romancier, scenarist, dramaturg, pictor și critic, John Berger este unul dintre cei mai influenți scriitori la nivel internațional din ultimii cincizeci de ani. Singur sau în colaborare - de exemplu, cu Jean Mohr - a publicat peste 30 de titluri, printre care romanul 'G.', distins cu Man Booker Prize, și bestseller-ul 'Ways of Seeing', un eseu a
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Plajele debarcării aliate din Normandia în iunie 1944 (Franța)
Plajele debarcării forțelor aliate în Normandia în iunie 1944, operațiune care a hotărât soarta ostilităților pe frontul european în cel de-Al Doilea Război Mondial, sunt parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din 26 iulie 2026, fiind recunoscute astfel la nivel internațional pentru importanța lor în istoria umanității, potrivit
5 noiembrie - Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU)
Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU) este marcată, anual, la data de 5 noiembrie, potrivit https://tsunamiday.undrr.org/. Tema din 2026, 'Be Tsunami Ready: Resilience Starts With You', continuă accentul pus în ediția din 2025 pe investițiile în pregătire (
5 noiembrie - Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului (UNESCO)
Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în 2026 în 5 noiembrie, care este prima zi de joi a lunii, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. În acest an, tema zilei este 'Every learner safe and we
Forumul de la Timișoara pentru Valori Europene/ Timișoara Forum for European Values (5-6 noiembrie)
O inițiativă comună a Municipiului Timișoara și a Ministerului Afacerilor Externe al României, Forumul de la Timișoara pentru Valori Europene (Timișoara Forum for European Values) reunește, pe 5-6 noiembrie, lideri politici europeni, diplomați, reprezentanți ai autorităților locale și regionale, cadre universitare, organizații ale societății civile, actori culturali și
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 noiembrie
Ortodoxe Sf. Mc. Galaction și Epistimia Greco-catolice Sf. Galaction și Epistimia Romano-catolice Sf. Grigore Lakota, ep. m. Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 5 noiembrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 noiembrie
Este a 309-a zi a anului 2026. Au mai rămas 56 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 58 m și apune la 17 h 00 m. Luna răsare la 02 h 43 m și apune la 15 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Femeia de afaceri Ruth Handler, inventatoarea păpușii Barbie (4 noiembrie)
Ruth Handler, antreprenoarea americană care a revoluționat industria jucăriilor inventând păpușa Barbie, s-a născut la 4 noiembrie 1916, într-o familie de emigranți polonezi. La vârsta de 19 ani s-a căsătorit cu Isadore Elliot Handler. Handler a urmat Art Center School of Design din Los Angeles. Primul ei loc de muncă a fost la studiourile Pa
FRAGMENT DE ISTORIE: 70 de ani de la invadarea Ungariei de către forțele Pactului de la Varșovia (4 noiembrie)
În dimineața zilei de 4 noiembrie 1956, forțele Pactului de la Varșovia au lansat un atac terestru asupra Ungariei pentru înăbușirea revoltei spontane care izbucnise la 23 octombrie 1956. Premierul ungar Imre Nagy a anunțat într-un scurt mesaj radio că națiunea ungară a fost invadată declarând: ''Trupele noastre luptă. Guvernul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 noiembrie
Ortodoxe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare; Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul din Drama Greco-catolice Sf. cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. ep. m. Nicandru; Sf. pr. m. Ermeu; Sf. Carol Boromeu Romano-catolice Ss. Carol Borromeu, ep.; Felix de Valois, pustnic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 noiembrie
Este a 308-a zi a anului 2026. Au mai rămas 57 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 57 m și apune la 17 h 01 m. Luna răsare la 01 h 32 m și apune la 14 h 41 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
3 noiembrie - Ziua Vânătorilor de Munte
La 3 noiembrie, Armata Română sărbătorește Ziua Vânătorilor de Munte. Celebrarea acestei zile a fost instituită în urma adoptării, la 3 noiembrie 1916, a Ordinului Marelui Cartier General (MCG) nr. 294, prin care Școala de Schiori din București (prima formă organizatorică apropiată de arma vânători de munte), înființată la 30 sept
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 noiembrie
Ortodoxe Sf. Sfințiți Mc. Achepsima episcopul, Iosif preotul și Aitala diaconul; Așezarea moaștelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida Greco-catolice Sf. m. Acepsima, Sf. m. Aitala și Iosif Romano-catolice Ss. Martin de Porres, călug.; Silvia, mamă Sf
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 3 noiembrie
Este a 307-a zi a anului 2026. Au mai rămas 58 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 55 m și apune la 17 h 03 m. Luna răsare la 00 h 18 m și apune la 14 h 21 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Barometrul statistic al lunii octombrie 2026
Deficitul României a scăzut în anul 2025 cu 1,4 puncte procentuale din PIB față de 2024, dar continuă să fie cel mai ridicat deficit bugetar din UE. În primele 9 luni ale anului 2026, deficitul a coborât la 3,81%, de la 5,31% în primele nouă luni ale anului 2025. Prețurile energiei electrice pentru gospodării raportate la puterea de cump














