logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Harghita: Preşedintele CJ trimite Corpul de Control la SJU Miercurea Ciuc, în cazul pacienţilor infectaţi cu Pseudomonas aeruginosa

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a anunţat, vineri, că a trimis Corpul de control la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, în cazul pacienţilor care s-au infectat cu bacteria Pseudomonas aeruginosa după ce au fost operaţi la secţia de Oftalmologie, trei dintre ei pierzându-şi vederea la ochiul operat.

Borboly susţine că abia vineri a aflat detalii suplimentare despre acest caz, inclusiv rezultatele anchetei.

"Eu nu am ştiut de rezultatele verificărilor, astăzi am aflat şi îmi pare rău că au fost nereguli pentru care trebuie să ne dea nişte răspunsuri Consiliul Director şi Corpul de Control al preşedintelui CJ, care va face verificări să vedem care sunt consecinţele. Şi, pe cale personală, pentru oamenii care au suferit, cum se ştie foarte bine, eu niciodată nu fug de la faţa locului, voi căuta aceşti oameni, voi discuta cu dânşii, chiar o să-i invit, dacă doresc, să vină şi la şedinţa Consiliului Judeţean. Deci, oricum, noi o să facem tot posibilul, ce ne lasă legea, să putem veni în ajutorul acestor oameni care au suferit", a declarat, într-o conferinţă de presă organizată de SJU, Borboly Csaba.

El a ţinut să sublinieze faptul că "acesta a fost un accident" şi că mesajul transmis nu trebuie să fie acela că spitalul ar avea probleme.

"Deci a fost un accident la care trebuie luate măsuri ferme, dar Spitalul Judeţean Harghita este un spital care este în dezvoltare, care are o apreciere mărită, nu numai din partea pacienţilor din judeţul Harghita, aici vin foarte mulţi oameni chiar şi din judeţele limitrofe, chiar şi din Târgu Mureş. Aşadar, solicităm calm şi susţinere, în continuare, ca personalul care a luptat atât de mult, pentru atât de multe vieţi, să-şi poată continua în linişte activitatea", a mai spus Borboly.

Întrebat dacă consideră că a greşit atunci când, la prima ieşire publică despre acest caz, a afirmat că nu este vorba de malpraxis, preşedintele CJ a negat, precizând că, din informaţiile pe care le avea la acel moment, "nu era malpraxis".

Şeful Serviciului de Supraveghere şi Prevenţie a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale (SPIIAM) din SJU Miercurea Ciuc, epidemiologul Sergiu Sîngeorzan, prezent la conferinţa de presă, a declarat că, în urma anchetei interne, au fost identificate mai multe probleme pe procedura de procesare instrumentar şi de sterilizare şi consideră că, "mai mult ca sigur, acolo au fost problemele care au dus la această tragedie".

Acesta a punctat că sursa infecţiei nu a fost găsită, dar, cel mai probabil, bacteria a fost adusă din afara spitalului şi manipulată prin intermediul personalului secţiei de Oftalmologie.

"Mai mult ca sigur a fost bacterie din exterior adusă şi manipulată, gestionată, bineînţeles, prin intermediul personalului medical sau a personalului. Adică, în general, aşa se putea întâmpla ca acest Pseudomonas să se transmită de la o persoană la alta şi elementul comun în toate aceste intervenţii, practic, a fost instrumentarul care, din cauza neprocesării corespunzătoare, probabil că a rămas contaminat şi s-a contaminat", a arătat dr. Sîngerozan.

El a mai precizat că, în momentul de faţă, blocul operator de la secţia de Oftalmologie rămâne închis până când se vor modifica complet circuitele existente, "tocmai în ideea că să nu se mai întâmple genul acesta de tragedii".

De asemenea, protocoalele au fost revăzute şi revizuite, personalul secţiei a fost din nou instruit şi a trebuit să-şi refacă toate procedurile, astfel încât să nu se mai repede o astfel de situaţie.

"Existau protocoale şi pe procesarea instrumentarului şi pe sterilizare, doar că aceste protocoale nu au fost respectate în totalitate la nivelul secţiei", a declarat medicul epidemiolog.

El a mai arătat că o situaţie de asemenea amploare nu a mai întâlnit, până acum, chiar dacă în istoria secţiei de Oftalmologie au mai fost, cu mulţi ani în urmă, "focare de genul acesta, dar care au fost rezolvate".

"Ce putem să facem în momentul de faţă şi să ne uităm înainte este să fim mult mai stricţi, din punctul nostru de vedere, ca şi control, este să fim mult mai incisivi şi să nu ne încredem în colegii noştri, din păcate", a conchis dr. Sîngerozan.

La conferinţa de presă a participat şi şeful secţiei de Oftalmologie, dr. Bodó Pál, care a declarat că dintre cei 14 pacienţi care au fost operaţi de cataractă senilă şi au dezvoltat endoftalmită (inflamaţie a globului ocular), la trei a fost nevoie de îndepărtarea ţesutului necrotizat din globul ocular, aceştia pierzându-şi vederea la ochiul operat, în vreme ce la celălalt ochi vederea este de peste 70%.

Alţi şase pacienţi au vederea deteriorată, dar primesc tratament şi se speră că situaţia se va îmbunătăţi, iar cinci dintre pacienţi au "vedere foarte bună", a mai arătat Bodó.

Acesta a susţinut că, în calitate de oftalmolog, a făcut tot ceea ce trebuia şi şi-a exprimat regretul pentru ceea ce s-a întâmplat, punctând faptul că a crezut că totul este în regulă la nivelul secţiei pe care o conduce, inclusiv cu sterilizarea instrumentarului.

Managerul SJU Miercurea Ciuc, dr. Konrád Judit, a detaliat măsurile care s-au luat pentru prevenirea unor situaţii similare şi şi-a cerut scuze de la pacienţi şi rudele acestora pentru suferinţa provocată.

"Am luat o serie de măsuri ca să putem preveni să se mai întâmple un astfel de eveniment nedorit, pentru că, până acum, mii de operaţii au fost efectuate fără probleme, dar o dată să se întâmple e foarte regretabil. Cerem scuze de la pacienţi şi aparţinătorii pacienţilor că au trebuit să sufere din aceste cauze şi noi luăm toate măsurile ca pacienţii noştri, care s-au adresat până acum spitalului nostru cu încredere şi de acum încolo să se adreseze cu încredere spitalului nostru, pentru că noi facem tot, nu numai posibilul, ci şi imposibilul de acum încolo ca acest lucru să nu se repete", a declarat dr. Konrád Judit.

Aceasta a mai arătat că se va întruni Comisia de Etică a spitalului, pentru a pune în discuţie acest caz şi că se poartă discuţii permanente cu pacienţii şi aparţinătorii acestora, care nu şi-au exprimat, deocamdată, intenţia de a solicita despăgubiri.

Serviciul de Comunicare al SJU Miercurea Ciuc a recunoscut joi, răspunzând unei solicitări AGERPRES, că trei dintre pacienţii reoperaţi la secţia de Oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc după ce au dezvoltat o inflamaţie a globului ocular din cauza bacteriei Pseudomonas aeruginosa, în urma unei operaţii de cataractă senilă, şi-au pierdut vederea la ochiul operat.

Ultima oară, SJU comunicase despre acest subiect în data de 19 ianuarie.

Un număr de 14 pacienţi care au fost operaţi de cataractă senilă la mijlocul lunii ianuarie la secţia de Oftalmologie a Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc au dezvoltat o inflamaţie a globului ocular, la şase dintre ei fiind identificată bacteria Pseudomonas aeruginosă, iar 13 dintre ei au fost reoperaţi. AGERPRES/(A, AS - autor: Gina Ştefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu) 

 

Citiţi şi: 

 

Harghita: Trei dintre pacienţii reoperaţi la secţia de Oftalmologie a SJU, afectaţi de Pseudomonas aeruginosa, şi-au pierdut vederea

Afisari: 103

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 05-11-2026 16:36

VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi

Sanatate 05-11-2026 13:27

INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA

Sanatate 05-11-2026 10:36

Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial

Sanatate 04-11-2026 22:13

SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027

Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san

Sanatate 04-11-2026 19:25

Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide

România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola

Sanatate 04-11-2026 18:47

Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente

Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț

Sanatate 04-11-2026 18:27

Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)

Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina

Sanatate 04-11-2026 18:04

Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc

Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co

Sanatate 04-11-2026 15:24

Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ

Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici

Sanatate 04-11-2026 14:19

Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr

Sanatate 04-11-2026 12:08

Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei

Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Sanatate 04-11-2026 11:19

Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia

O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.

Sanatate 04-11-2026 10:57

Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București

Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica

Sanatate 04-11-2026 10:50

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala

Sanatate 03-11-2026 17:22

Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător

Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic