VIDEO Ministrul Sănătăţii - vizită la Roma; INSP va colabora cu Institutul Superior de Sănătate din Italia

Institutul Naţional de Sănătate Publică va colabora cu Institutul Superior de Sănătate din Italia privind pregătirea profesională şi dezvoltarea unor proiecte care să îmbunătăţească modul de organizare şi de funcţionare a sistemului de sănătate publică din România, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, aflat în vizită la Roma.
"Este foarte bine să dezvoltăm colaborarea în domeniul sănătăţii publice, pentru că pandemia prin care trecem în această perioadă a demonstrat că problemele de sănătate sunt dincolo de frontierele fiecărui stat, iar schimbul de bune practici este esenţial în păstrarea unei stări de sănătate cât mai bune a populaţiei, pe de o parte, şi pentru a menţine funcţionalitatea sistemelor de sănătate", a afirmat Rafila, care a vizitat Institutul Superior de Sănătate din Italia.
El a precizat că s-au stabilit paşi concreţi astfel încât într-o perioadă cât mai scurtă de timp specialiştii din INSP să poată să lucreze împreună cu colegii italieni pentru a dezvolta o platformă de colaborare referitoare la pregătirea profesională, dezvoltarea unor proiecte care să îmbunătăţească modul de organizare şi de funcţionare atât la nivelul institutului, cât şi al Direcţiilor de sănătate publică, a explicat ministrul, într-o declaraţie de presă la Ambasada României din Italia.
Totodată, Rafila a informat că s-a stabilit o colaborare cu Spitalul "Bambino Gesu", la această unitate sanitară, aflată în jurisdicţia Sfântului Scaun, urmând să aibă acces cazuri grave care nu pot beneficia în ţară de asistenţă medicală. Pe de altă parte, colaborarea vizează trainingul specialiştilor români.
"Bambino Gesu" este cel mai mare spital de pediatrie din Europa.
"La Spitalul 'Bambino Gesu' în ultimii trei ani au fost trataţi 1.200 de copii din România, foarte mulţi dintre ei cu boli foarte grave şi care au beneficiat de sprijinul acestor specialişti. (...) Am stabilit ca împreună să putem să dezvoltăm o colaborare care să permită, pe de o parte, accesul unor cazuri grave de îmbolnăvire la copii care nu pot beneficia în acest moment în România de asistenţă medicală dacă ea este extrem de complexă şi, pe de altă parte, un lucru care deja l-am exersat într-un anumit mod în ceea ce priveşte trainingul specialiştilor români, stabilirea unor spitale partenere ale Spitalului 'Bambino Gesu' încât să putem în următorii ani să facem orice tip de intervenţie medicală pentru copii români în ţara noastră", a precizat ministrul Sănătăţii.
El a amintit colaborarea cu Spitalul "San Donato" în urma căreia au fost pregătiţi 140 de specialişti români, mai ales în domeniul chirurgiei cardio-vasculare pentru copii. "Acest model de bună practică încercăm acum să îl replicăm acum şi cu cei de la Spitalul 'Bambino Gesu'", a completat Rafila.
Pe de altă parte, potrivit acestuia, autorităţile italiene sprijină acordarea asistenţei medicale cetăţenilor români. "Ei beneficiază de servicii medicale în cadrul sistemului italian şi trebuie să le mulţumim pentru acest lucru. (...) Împărtăşim valori comune şi cred că, dincolo de valorile comune, apropierea culturală şi empatia pe care o exprimă şi românii şi italienii unii faţă de ceilalţi este un element extrem de important în ceea ce priveşte dezvoltarea relaţiilor noastre viitoare şi, nu în ultimul rând, menţinerea sănătăţii popoarelor român şi italian", a transmis Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătăţii şi omologul italian, Roberto Speranza, au semnat, vineri, la Roma, un memorandum de înţelegere care prevede dezvoltarea relaţiilor de colaborare în domeniu între România şi Italia, de la urgenţe de sănătate publică, pregătire şi intervenţie la gestionarea pandemiei. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Arad: Medicii atrag atenția că a început sezonul căpușelor și mulți se prezintă la spital după ce au fost înțepați
Medicii arădeni atrag atenția că sezonul căpușelor a început iar multe persoane înțepate în ultimele zile s-au prezentat la unitățile de primire a urgențelor pentru extragerea insectelor de sub piele și administrarea unui tratament preventiv. Doar la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad s-au prezentat în această săptămâ
INSP: 47.191 de cazuri de infecții respiratorii, în perioada 14 - 20 aprilie
Un număr de 47.191 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii - au fost raportate în săptămâna 14 - 20 aprilie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În această perioadă, nu a fost comunicat niciun deces din cauza gripei. Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în acest s
Medic epidemiolog DSP Vrancea: Copilul nevaccinat reprezintă un risc pentru sine și cei din jur
Județul Vrancea se confruntă cu una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare la nivel național, iar reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea atrag atenția că un copil nevaccinat poate reprezenta un pericol atât pentru sine, cât și pentru persoanele vulnerabile din jurul său. 'În contextul unei creșteri
Alba: Fetiță spitalizată după ce a fost spălată pe cap cu o soluție care i-ar fi provocat reacții adverse
O fetiță de 11 ani, din Alba Iulia, a leșinat după ce a fost spălată pe cap de către mama sa cu o soluție care i-ar fi provocat reacții adverse, în cauză fiind efectuate cercetări de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. 'La data de 23 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Poliției
Iași: Sute de pacienți au ajuns zilnic la UPU, în perioada sărbătorilor pascale
La Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) din cadrul Spitalului 'Sf Spiridon' Iași peste 300 de persoane au solicitat, zilnic, asistență medicală specializată, în perioada sărbătorilor pascale. Coordonatorul UPU-SMURD Iași, dr Diana Cimpoeșu, a declarat, miercuri, că adresabilitatea cea mai mare a fost înregistrată în a treia zi de Pa
Proiect: ANT va plăti cotizația pentru interconectarea cu instituții și organizații internaționale de schimb de organe
Agenția Națională de Transplant va plăti o taxă de 1.000 de euro pentru realizarea interconectării cu instituții similare internaționale și/sau cu organizații internaționale de schimb de organe, în anul 2025, prevede un proiect de Hotărâre de Guvern pus în consultare de Ministerul Sănătății. 'Cotizația pentru realizarea i
Iași: Bărbat mușcat de viperă, în zona Voronețului, tratat la SCJU Suceava
Un bărbat din județul Iași, care se afla în vacanță în zona Voronețului, a fost adus la Spitalul Clinic Județean de Urgențe din Suceava, după ce a fost mușcat de o viperă. Potrivit medicilor, bărbatul are o mușcătură de viperă la un deget. 'Pacientul avea stare generală mediocră. A fost evaluat de medicul urgentist și apoi chirur
Serviciul de Ambulanță București - Ilfov: Aproape 5.000 de solicitări în ultimele patru zile
Serviciul de Ambulanță București - Ilfov a înregistrat în ultimele patru zile un număr de 4.880 de solicitări, a declarat, pentru AGERPRES, managerul SABIF, Alis Grasu. Dintre cele aproape 5.000 de solicitări, 3.396 au reprezentat urgențe de Cod Roșu și Cod Galben. Un număr de 700 de solicitări au fost pentru problem
Gorj: Aproximativ 470 de persoane au ajuns la Urgențe, în Târgu Jiu, în perioada Sărbătorilor Pascale
Aproximativ 470 de persoane cu diverse afecțiuni s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Târgu Jiu în perioada Sărbătorilor Pascale. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu, printre afecțiunile pacienților s-au numărat cele dig
INSP: 41 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în scădere cu 34,9%
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a informat marți că, în perioada 14 - 20 aprilie, au fost înregistrate 41 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere cu 34,9% față de săptămâna precedentă. Potrivit INSP, 11 dintre aceste cazuri noi sunt la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perio
Recomandări ale specialiștilor INSP în contextul sărbătorilor pascale
Specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică au transmis joi mai multe recomandări în contextul apropiatelor sărbători pascale, printre care evitarea consumului excesiv de alimente și alcool, reintroducerea treptată a alimentelor de origine animală pentru cei care au ținut post, mișcare, dar și consumul zilnic de legume, fructe, cereale integrale și l
Conducerea Spitalului 'Sf. Spiridon': Decesele celor 3 angajați nu au legătură cu activitatea profesională desfășurată din spital
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Sfântul Spiridon' din Iași a transmis, joi, că decesele celor trei angajați, respectiv doi rezidenți și un brancardier, au survenit ca urmare a unor afecțiuni medicale și neagă că aceste persoane ar fi suprasolicitare la locul de muncă. 'Referitor la informațiile apărute &icir
INSP: 76.275 de cazuri de infecții respiratorii în perioada 7 - 13 aprilie
Un număr de 76.275 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii - au fost raportate în săptămâna 7 - 13 aprilie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În această perioadă, nu a fost comunicat niciun deces din cauza gripei. Numărul persoanelor care au murit din cauza
Iași: Reconstrucție mamară asistată de un robot DaVinci, la IRO; premieră în România și Europa de Est
La Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași a fost făcută prima reconstrucție mamară asistată de robot, această intervenție medicală fiind o premieră în România și Europa de Est. Institutul Regional de Oncologie Iași a anunțat, joi, că în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T.Popa' Ia
Iași: ITM demarează ample controale în spitalele din județ privind SSM
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Iași va demara ample controale în toate spitalele din județ pentru a verifica respectarea legii securității și sănătății în muncă. 'Noi, ca Inspectorat Teritorial de Muncă, ne-am propus ca anul acesta să facem controale ample în spitale, controale privind securitatea și sănătatea &i