Alba: Un tânăr cu transplant medular, primul pacient cu COVID-19 căruia i s-a administrat terapia cu anticorpi monoclonali
Un tânăr de 22 de ani, care a efectuat în trecut un transplant de măduvă osoasă, este primul pacient cu COVID-19 căruia i s-a administrat terapia cu anticorpi monoclonali la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
"Terapia cu anticorpi monoclonali neutralizanţi pentru SARS-CoV-2 a fost administrată în premieră, marţi, 19 octombrie 2021, la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia. Primul pacient care a beneficiat de acest tratament are 22 de ani şi întruneşte criteriile prevăzute de către specialiştii comisiei de Boli Infecţioase a Ministerului Sănătăţii pentru a beneficia de aceste antivirale. Medicaţia ajută pacienţii infectaţi la debutul bolii să nu mai dezvolte forme severe", se menţionează în comunicatul transmis de către Biroul de presă al SJU Alba Iulia.
Tânărul a fost transferat, marţi, de la Spitalul Orăşenesc Câmpeni, la secţia de Boli Infecţioase a SJU Alba Iulia.
"Echipa medicală care se ocupă de cazul său a decis, potrivit anamnezei şi investigaţiilor, că este oportună administrarea de anticorpi monoclonali. Pacientul a necesitat şi efectuat, în trecut, transplant medular (transplant de măduvă osoasă), are o formă uşoară spre medie de COVID-19, dar cu mare potenţial de agravare în lipsa acestui tratament. Acesta se află în primele zile de la contactarea infecţiei cu SARS-CoV-2. La acest caz, SJU Alba Iulia a colaborat foarte bine cu toate instituţiile medicale implicate", mai arată sursa citată.
Terapia a fost administrată la scurt timp de la primirea fiolelor de anticorpi monoclonali.
Patru spitale din judeţul Alba au primit recent 60 de tratamente cu anticorpi monoclonali pentru tratarea pacienţilor cu forme incipiente de COVID-19.
"Spitalelor Municipal Sebeş, Orăşenesc Abrud, Municipal Blaj şi Judeţean de Urgenţă Alba Iulia le-au fost repartizate în total 60 de tratamente cu anticorpi monoclonali neutralizaţi pentru tratarea pacienţilor cu forme incipiente de COVID-19. Cele mai multe, 32, vor ajunge la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, 16 tratamente vor ajunge la Spitalul Municipal Blaj, în timp ce Spitalul Municipal Sebeş şi Spitalul Orăşenesc Abrud vor primi câte 6 tratamente", se menţionează într-un comunicat transmis, vinerea trecută, AGERPRES, de Direcţia de Sănătate Publică Alba.
Anticorpii monoclonali neutralizaţi au specificitate pentru proteina S a virusului SARS-CoV-2 şi, asemenea altor medicaţii antivirale, eficienţa depinde de administrarea cât mai precoce după debutul bolii, nu mai târziu de primele 10 zile. Pacienţii care pot avea un beneficiu din administrarea acestui tratament sunt cei cu risc important de evoluţie severă a bolii. Administrarea tardivă nu este recomandată la pacienţii cu forme severe de COVID-19. AGERPRES/(AS - autor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Gorj: Numărul pacienților internați cu gripă în Spitalul Județean Târgu Jiu, în creștere
Numărul pacienților internați, săptămâna trecută, în Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu cu gripă este în creștere față de săptămâna anterioară, de la 6 la 26 de cazuri. Potrivit datelor furnizate, marți, AGERPRES, de către purtătorul de cuvânt al unității medicale, Mihaela Țicleanu, în perioa
INSP: 131 cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în creștere cu 14,9%; două decese
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a informat că, în perioada 20 - 26 ianuarie, au fost înregistrate 131 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creștere cu 14,9% față de săptămâna precedentă. Potrivit INSP, 34 dintre cazurile noi sunt la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai
Colegiul Medicilor Stomatologi transmite că oferă întregul suport investigației pe care a declanșat-o Consiliul Concurenței
Colegiul Medicilor Stomatologi din România informează, luni, că a demarat o cooperare 'cu instituțiile abilitate pentru a clarifica procedura de aplicare a legislației în domeniul concurenței, în urma verificărilor inițiate de Consiliul Concurenței'. 'Prevederile actuale ale Codului deontologic al medicului stomat
Bogdan-Alexandru Hagiu (cercetător): Exercițiile fizice, factor de protecție în cazul infecției cu metapneumovirus
Conferențiarul universitar Bogdan-Alexandru Hagiu, de la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași, arată într-o lucrare științifică apărută în prestigioasa revistă medicală 'Medical Hypotheses' că teoretic metapneumovirusul uman (HMPV) poate fi împiedicat să infecteze organismul prin practicarea e
Harghita: Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc anunță limitarea vizitelor, în contextul creșterii numărului de infecții respiratorii
Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc a anunțat limitarea vizitelor, din cauza creșterii semnificative a numărului de boli ale căilor respiratorii superioare. Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a unității sanitare, vizitele se limitează la o singură persoană pentru un pacient, fiind obligatorie pe toată perioada vizitei folosire
Mahler: Țigările electronice pot provoca pneumonie chimică; pe termen lung - risc de infarct și AVC
Țigările electronice pot provoca pneumonie chimică, cunoscută cu denumirea de EVALI, și pot prezenta pe termen lung risc foarte mare de infarct miocardic sau accident vascular cerebral, a subliniat, luni, medicul pneumolog Beatrice Mahler. 'Sunt substanțe chimice încălzite la temperaturi foarte mari. Aceste temperaturi permit ca subs
București: Nouă spitale și Serviciul de Ambulanță vor asigura asistența medicală de urgență pe 24 ianuarie
Nouă spitale de adulți și copii și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov vor asigura asistența medicală de urgență pe 24 ianuarie, cu ocazia sărbătorii legale a Unirii Principatelor Române, a informat Direcția de Sănătate Publică (DSP) București. Potrivit unui comunicat transmis de DSP, cele nouă unități medicale sunt: *
INSP: 125.452 de cazuri de infecții respiratorii în perioada 13 - 19 ianuarie; încă cinci decese confirmate
Un număr de 125.452 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii) au fost raportate în săptămâna 13 - 19 ianuarie, fiind comunicate cinci noi decese cu virus gripal, a informat joi Institutul Național de Sănătate Publică. Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 14. 'În săptăm&a
Timiș: Elevul care și-a agresat colega, internat la Spitalul de Copii; nu are fracturi și va fi externat
Minorul de 12 ani implicat în incidentul de la Școala Generală nr. 12 din Timișoara a fost internat pentru investigații, dar starea lui este bună și va fi externat în zilele următoare, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii 'Louis Țurcanu' din Timișoara, dr. Iulia Bagiu. '&Ici
Harghita: Amplă campanie de screening pentru hepatita virală B și C, în 30 de localități din județ
Spitalul Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc anunță derularea, în această perioadă, a unei ample campanii de screening pentru hepatita virală B și C, în 30 de localități ale județului Harghita. Potrivit unei postări de pe site-ul instituției sanitare, 'se efectuează screening gratuit pentru hepatită virală B și C în luna ianuarie &icir
Galați: Spitalul Județean va fi dotat cu 12 echipamente de ultimă generație pentru diagnosticarea și tratarea cancerului
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Galați va fi dotat cu 12 echipamente de ultimă generație pentru diagnosticarea și tratarea cancerului, investiție în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, realizată cu fonduri europene prin Programul Sănătate, a informat, joi, Consiliul Județean (CJ) Galați. Echipamentele medicale vor intra în dotarea
Agenția Medicamentului colaborează cu Unifarm pentru identificarea de soluții pentru acoperirea deficitului unor medicamente esențiale
Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) au avut și vor continua întâlnirile cu producătorii și distribuitorii autorizați pentru a analiza și a găsi soluții 'punctuale' în situațiile în care s-a constatat deficit în aprovizionarea cu medicamente de uz uman
Harghita: Creștere semnificativă a numărului de viroze, pneumonii și a cazurilor de gripă
Numărul virozelor, pneumoniilor și a cazurilor de gripă a crescut semnificativ în ultima perioadă în județul Harghita, autoritățile sanitare recomandând în continuare vaccinarea antigripală și respectarea măsurilor de protecție, pentru evitarea îmbolnăvărilor. Potrivit informațiilor furnizate AGERPRRS de șefa Dire
Gorj: A fost inaugurat Laboratorul de Angiografie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu
Laboratorul de Angiografie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu a fost inaugurat, miercuri, costurile pentru amenajarea și dotarea acestui fiind de 800.000 de euro. Procedurile de diagnostic și intervenție terapeutică la Târgu Jiu sunt gratuite pentru pacienți.
Prisada (ANMDM): Suplimentele alimentare, dincolo de beneficiile pe care le pot aduce în anumite condiții, nu sunt medicamente
Suplimentele alimentare, dincolo de beneficiile pe care le pot aduce în anumite condiții, nu sunt medicamente, a declarat miercuri președintele Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, Răzvan Prisada, care a susținut că există o confuzie întreținută 'în mod voit' între suplimente și medicamente OTC (fără prescrip