Spitalul de ortopedie "Foişor" devine unitate COVID; pacienţii operaţi sunt transferaţi în cursul serii
Spitalul Clinic de Ortopedie "Foişor" va deveni spital pentru tratarea cazurilor de COVID având în vedere necesarul de paturi de terapie intensivă, iar o parte dintre pacienţii operaţi în ultimele zile sunt transferaţi în cursul acestei seri la alte spitale cu ambulanţe sau maşini personale.
Conform imaginilor transmise în direct de televiziunile de ştiri de la faţa locului, unii dintre cele câteva zeci de pacienţi transferaţi şi rude ale acestora şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul că sunt transferaţi în cursul serii. La poarta spitalului au venit să protesteze şi unele persoane recunoscute pentru participarea la protestele împotriva restricţiilor din ultima perioadă, iar în zonă asigură ordinea echipaje de jandarmi şi poliţişti.
.jpg)
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
"Este o situaţie pe care de la prânz aproape o discutăm cu conducerea spitalului pentru a transforma spitalul în spital COVID, având în vedere că este nevoie de paturi suplimentare de terapie intensivă şi de oxigen. Dintr-o discuţie care a avut loc astăzi şi noi şi colegii de la Ministerul Sănătăţii... în final asta ar fi fost o etapă care să ne dea un număr de paturi de terapie intensivă şi de oxigen suplimentar faţă de ce avem. Se discută din timpul zilei până s-a dus muncă de lămurire şi convingere, discuţii, decizia de transfer a pacienţilor s-a lucrat cu medicii de la spital", a declarat vineri, pentru AGERPRES, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat.
Potrivit acestuia, pacienţii care au fost programaţi dar neoperaţi încă au fost externaţi pentru a fi reprogramaţi "pentru că nu reprezentau urgenţe, pacienţii care au avut operaţii dar care erau oricum programaţi pentru externare i-au externat şi au rămas pacienţii care trebuiau transferaţi către alte spitale şi care îi transferă către alte spitale".
.jpg)
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Raed Arafat a afirmat că spitalul dispune de 20 de paturi ATI la care se adaugă alte 90 de paturi "pe oxigen".
"Spitalul dispune de 20 de paturi de ATI plus vor fi încă 90 de paturi pe oxigen cel puţin pentru Bucureşti", a mai menţionat secretarul de stat în MAI.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a declarat că decizia ca spitalul Foişor să devină unitate COVID a fost luată de către minister şi DSU şi a transmis scuze către familiile pacienţilor mutaţi în cursul serii.
"Astfel de decizii se iau între Ministerul Sănătăţii şi DSU. Operaţiunea a început la ora 15,00 şi ne pare rău că ne-am lungit şi am ajuns ca la ora asta să mutăm pacienţii. Ne cerem scuze familiilor pacienţilor, dar am produs acest disconfort pacienţilor d ela Foişor ca să facem bine mai multor pacienţi grav bolnavi de Covid", a declarat Andrei Baciu vineri seara, într-un interviu la postul Digi 24. AGERPRES / (A - autor: Roberto Stan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Reguli noi pentru conducerea instituțiilor sanitare fără paturi; directorii - evaluați anual
Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională vineri un proiect de ordonanță prin care se introduc 'reguli clare' pentru conducerea instituțiilor publice cu statut sanitar, fără paturi, aflate în subordinea ministerului, a anunțat ministrul Alexandru Rogobete. Potrivit ministrului, conducătorii acestor instituții vor ocupa funcțiil
Sibiu: Spitalul Clinic de Pediatrie, premiat pentru depistarea precoce a unei boli rare
Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a câștigat premiul pentru 'Excelență Clinică, Prevenție, Screening și Diagnostic Precoce' la Romanian Healthcare Awards 2026, pentru un proiect care permite depistarea precoce a atrofiei musculare spinale (AMS) la nou-născuți, a anunțat Primăria Sibiu, vineri, pe pagina sa de
VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi
INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA
Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial
SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027
Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san
Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide
România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola
Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente
Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț
Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)
Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina
Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc
Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica









