Directorul medical al Spitalului de Pediatrie Sibiu: Redeschiderea şcolilor - un potenţial pericol privind îmbolnăvirile COVID-19 la adulţi

Redeschiderea şcolilor va duce la creşterea numărului de îmbolnăviri de COVID-19, atât în rândul copiilor, dar mai ales în rândul adulţilor, ceea ce îi îngrijorează pe medici fiind posibilele infectări de la minori la părinţii, dar mai ales la bunici, care fac parte din grupele de risc, a precizat, pentru AGERPRES, directorul medical al Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, Ciprian Şofariu.
"Copiii fac forme extrem de uşoare. Nu am avut copii cu forme grave, decât câţiva şi care aveau patologie asociată. Copiii sunt un fel de vectori, practic ei nu o să facă forme grave, însă ei vor fi cei care vor răspândi boala în rândul adulţilor, în rândul bunicilor, părinţilor, profesorilor, din nefericire", a explicat medicul Ciprian Şofariu.
Întrebat dacă reluarea cursurilor faţă în faţă poate fi un pericol pentru copii, directorul medical al Spitalului de Pediatrie din Sibiu a precizat: "Pentru copii, nu, pentru cei din jurul lor, da. Dacă copiii ar purta masca pe nas ar fi OK şi dacă s-ar vaccina cei care vin în contact cu ei, care sunt de vârstă mai mare. Asta ar fi cel mai bun lucru, dacă toţi bunicii aceia care se duc după ei ar reuşi să se vaccineze şi la fel, din rândul cadrelor didactice, ar fi perfect".
Medicul Ciprian Şofariu spune că acei copii care au fost diagnosticaţi cu COVID-19 în Spitalul de Pediatrie din Sibiu au ascultat de medici şi asistente şi au purtat masca de protecţie.
"Probabil incidenţa o să crească un pic. Asta e clar. (...) Însă ce am observat eu la copii, ei sunt cei mai disciplinaţi şi ascultă tot ce li ce cere. Dacă le spui să poarte mască, poartă masca", a arătat Ciprian Şofariu.
În prezent, la Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu nu se pot depista tulpinile noi ale COVID-19. Spitalul intenţionează să solicite bani Ministerului Sănătăţii, pentru a putea identifica, în laboratorul propriu, noile tulpini, atât la copii, cât şi la adulţi.
"Noi nu ne-am prea confruntat cu tulpinile acestea rezistente, care se vehiculează că ar fi la copii cu o simptomatologie mai urâtă, cum e cea britanică sau din Africa de Sud, dar aceasta, prima, care a fost, nu a fost grea pentru copii. (...) Deocamdată nu avem posibilitatea să facem secvenţierea (pentru tulpinile noi n.r.), însă suntem în curs de a face demersuri de a primi bani de la minister, pentru că secvenţierea aceasta este o căruţă de bani, care se face pentru tulpini. Şi atunci, din cazurile care se vor pozitiva, o să reuşim să facem şi noi secvenţierea", anunţă directorul medical al Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, Ciprian Şofariu. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Oana Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Simonis: A fost semnat ordinul de începere a construirii Institutului Oncologic Timișoara
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, miercuri, semnarea ordinului de începere a construirii viitorului Institut Oncologic Timișoara de către Compania Națională de Investiții, în trei ani și jumătate urmând ca proiectul să fie finalizat. 'În această dimineață a fost semnat ordinul de începere a lu
Simonis (CJ Timiș): Spitalul Municipal Timișoara va funcționa cu autorizație provizorie; nu a depus documentele la timp
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a declarat, miercuri, că Spitalul Municipal Timișoara va funcționa, în continuare, în baza unei autorizații provizorii primite în cursul acestei zile, întrucât vechea autorizație de funcționare a fost valabilă până în data de 8 aprilie, iar unitatea medicală nu a depus doc
Brașov: Fără consolidare, Spitalul Județean riscă să rămână fără bloc operator; clădirea-încadrată cu risc seismic
Una dintre cele mai importante clădiri ale celui mai mare spital public din județul Brașov, Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) - în care funcționează blocul operator și secția ATI, laboratoarele de analize medicale, de radiologie și imagistică și Unitatea de Transfuzii Sanguine - este încadrată în clasa de risc seismic II și riscă să se prăb
Timiș: 'Hemofilia afectează și femeile' - mesajul transmis de hematologi pentru a marca Ziua Mondială a Hemofiliei
Medici pediatri, hematologi, cardiologi și ortopezi au participat, la Buziaș, la dezbaterea cu tema 'Acces pentru toți! Prevenția sângerărilor ca standard global de îngrijire. Femeile și fetele sângerează și ele', pentru a marca Ziua Mondială a Hemofiliei. Evenimentul a avut loc marți la Centrul Medical de Evaluare, T
REPORTAJ Arad: Izvoarele, tot mai căutate pentru a se evita consumul de apă îmbuteliată din comerț
Izvoarele din județul Arad, unele cu apă minerală carbogazoasă, sunt tot mai căutate, mai ales în weekend, când oamenii stau la cozi în fața fântânilor amenajate să-și facă stocuri pentru toată săptămâna, evitând astfel să mai cumpere apă îmbuteliată din comerț. În județul Arad sunt î
REPORTAJ/Vrancea: Consultații gratuite pentru sute de locuitori din comuna Vânători în Caravana de Sănătate a Crucii Roșii
Sute de locuitori din comuna Vânători vor avea acces în această perioadă la servicii medicale gratuite în cadrul Caravanei de Sănătate, un proiect național derulat de Crucea Roșie Română în parteneriat cu autoritățile locale. Prima oprire a caravanei în Vrancea este în satul Mirceștii Noi, o localitate cu o populație m
Bihor: Fetiță de un an și două luni cu malformație respiratorie congenitală, salvată printr-o operație dificilă
O fetiță de un an și două luni diagnosticată cu o malformație respiratorie congenitală a fost operată cu succes în cadrul Secției ORL a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, a informat, într-un comunicat, unitatea medicală. Fetița a ajuns la acest spital prezentând dificultăți severe de respirație. În urma consultului și investig
Streinu-Cercel: În noul cadru legislativ vaccinarea va fi obligatorie pentru toți medicii de familie
Noul cadru legislativ din domeniul medical va prevede ca medicii de familie să furnizeze obligatoriu servicii de vaccinare, a declarat marți președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel, la conferința 'Sănătatea - o componentă socială care a devenit domeniu de siguranță națională', organizată de cursdeguvernare.ro. 'Î
Streinu-Cercel: În momentul de față este o scurgere de personal dinspre sistemul de sănătate de stat către cel privat
Președintele Comisiei de Sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel, a declarat că în prezent există 'o scurgere' de personal dinspre sistemul de sănătate stat către cel privat. El a spus că maniera în care se va desfășura activitatea privată în sectorul de stat va da posibilitatea apariției asigurărilor private de sănătate.
Cluj: Institutul Oncologic ''Prof. dr. Ion Chiricuță'' a fost acreditat de Societatea Germană de Oncologie
Institutul Oncologic ''Prof. dr. Ion Chiricuță'' (IOCN) din Cluj-Napoca a primit acreditarea din partea Societății Germane de Oncologie, înregistrând astfel o premieră națională în ceea ce privește recunoașterea la nivel internațional. ''Este o nouă premieră la nivel național, Centrul de Tumori Mamare
Iași: Tratament prin radioterapie de ultimă generație folosit, în premieră, la IRO
La Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași a fost făcut primul tratament de radioterapie realizat cu ajutorul tehnologiei ''respiratory gating'', despre care specialiștii spun că este un pas major în direcția medicinei mai personalizate, precise și sigure. Anca Munteanu, șef laborator Radioterapie din cadrul 
INSP: 64 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în scădere cu 33,3%
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a informat marți că, în perioada 31 martie - 6 aprilie, au fost înregistrate 64 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere cu 33,3% față de săptămâna precedentă. Potrivit INSP, 12 dintre aceste cazuri noi sunt la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o
Giurgiu: Doi bărbați și o femeie, preluați de elicopterul SMURD în urma unui accident pe A1
Doi conducători auto cu vârste de 46, respectiv 47 ani și o femeie de 26 de ani au fost preluați de echipaje medicale și elicopterul SMURD și transportați la spitale din Capitală în urma unui
Senat - Ziua Mondială a Sănătății/ Adrian Streinu-Cercel anunță elaborarea unei noi legi a sănătății
O nouă lege a sistemului sanitar va fi elaborată de parlamentari, persoana sănătoasă aflându-se la baza acestui nou proiect, a anunțat luni, în plenul Senatului, de Ziua Mondială a Sănătății, președintele comisiei de specialitate, social-democratul Adrian Streinu-Cercel. 'Cred că sunt în asentimentul tuturor să le zicem u
Cursul de prim-ajutor al Crucii Roșii Române, acreditat internațional
Cursul de prim-ajutor urmat la Crucea Roșie Română a devenit valabil și recunoscut oriunde în lume, datorită obținerii acreditării internaționale. Potrivit unui comunicat al Crucii Roșii Române transmis luni, întregul proces de acreditare a fost monitorizat și validat de organisme internaționale - Centrul Global de Refe