Comunicat de presă - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Iași
Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, săvârșite în perioada 2020-2025.
În cursul zilei de 10 aprilie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții în 12 locații, dintre care două (2) sunt sedii de instituții publice situate în municipiul Iași, iar restul sunt domicilii ale unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor de la Direcția Generală Anticorupție, Brigada de Operațiuni Speciale Iași, Inspectoratul Județean de Jandarmi Iași și Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].