DSU: Transferul în Belgia al pacientului cu arsuri - anulat din motive tehnice; bolnavul a fost transportat la Floreasca
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a informat că misiunea de transfer în Belgia cu o aeronavă SMURD planificată pentru joi în cazul unui pacient cu arsuri nu a putut fi efectuată din cauza unei defecţiuni apărute la avion, bolnavul fiind transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca pentru continuarea îngrijirilor medicale.
Misiunea a fost planificată iniţial pentru miercuri, dar a fost anulată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi, ca atare, s-a încercat reluarea acesteia joi, se explică într-o postare pe pagina de Facebook a DSU.
"Astăzi, 28.01.2021, începând cu ora 08,00, avionul Piper PA-42 Cheyenne III aflat în dotarea IGAv, echipat pentru misiuni SMURD, a decolat de la Bucureşti pentru transferul unui pacient cu arsuri prin electrocuţie de la Iaşi la Bruxelles, Belgia. Odată preluat pacientul de la unitatea spitalicească din Iaşi, în planul derulării misiunii de transfer era prevăzută o aterizare la Timişoara, în vederea alimentării aeronavei. După decolarea de la Timişoara, piloţii IGAv au constatat funcţionarea necorespunzătoare a instalaţiei de presurizare a cabinei avionului şi astfel misiunea de zbor a fost anulată", a precizat DSU.
În aceste condiţii, s-a luat decizia transferului pacientului la Bucureşti, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, la Secţia de chirurgie plastică şi reparatorie.
"Ca urmare a constatării acestei funcţionări necorespunzătoare a instalaţiei de presurizare, misiunea de transfer în Belgia nu putea fi executată în siguranţă, fiind necesar zborul la o altitudine mare, aceasta putând pune în pericol vieţile celor aflaţi la bord, pacient şi personalul navigant reprezentat de piloţi şi echipa medicală. Dat fiind faptul că zborul la o altitudine optimă, de siguranţă nu reprezenta niciun risc, a fost luată decizia transferului pacientului la Bucureşti", a precizat DSU.
Potrivit sursei citate, avionul destinat pentru transferul pacientului a fost recepţionat în data de 28 decembrie 2020, după efectuarea unor lucrări de reparaţii capitale la un motor, revizie majoră la celălalt motor şi lucrări periodice după 100 de ore de zbor, nefiind executate reparaţii la instalaţia de presurizare a avionului.
"Din momentul recepţionării, aeronava a zburat 40 de ore şi a îndeplinit cu succes trei misiuni SMURD, dintre care două externe şi una pe teritoriul României, nefiind întâmpinate probleme de natură tehnică", a completat DSU. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă-Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cluj: UMF dezvoltă un program de neurotehnologie, care combină inteligența artificială cu medicina
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca, împreună cu alte șase universități din Europa, dezvoltă un program de master pentru specialiști în neurotehnologie, care va combina, printre altele, inteligența artificială cu medicina. 'România contribuie la formarea unei noi generații
Bacău: Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei', finalist la trei categorii la 'Romanian Healthcare Awards 2026'
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' Buhuși este finalist la trei categorii în cadrul prestigioasei competiții naționale 'Romanian Healthcare Awards 2026', dedicată recunoașterii excelenței, inovației și bunelor practici din sistemul medical românesc. Cele trei categorii unde este nominalizat spitalul sunt 'Echip
INTERVIU/Dr. Florin Lăzărescu: Inteligența artificială va avea un rol important în stomatologie, dar decizia terapeutică rămâne la medic
Inteligența artificială va avea un rol tot mai important în stomatologie, dar decizia terapeutică și responsabilitatea actului medical vor rămâne la medic, a declarat, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Florin Lăzărescu. În inte
Rogobete - solicitare către Unitățile de Primiri Urgențe: Vreau să știm exact, în timp real, unde există probleme
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis, miercuri, către toate Unitățile de Primiri Urgențe din țară o solicitare privind situația stocurilor de medicamente și materiale sanitare esențiale, precum și eventualele lipsuri care pot afecta activitatea medicală. ''Siguranța pacienților este prioritatea noastră. Iar în medicina de urgență n
Hunedoara: Criză de medici specialiști; 70% dintre normele de lucru din județ sunt neocupate
Județul Hunedoara se confruntă cu o criză majoră de medici specialiști, în condițiile în care 70% din normele de lucru necesare sunt neacoperite, a declarat miercuri, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Hunedoara, Adrian David. 'În ceea ce privește specialitățile clinice, pe baza calculelor făcute în conformit
VIDEO Timiș: Conferința Institutului de Boli Cardiovasculare - 'CardioCulture' reunește sute de specialiști și elite academice
Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timișoara a deschis, miercuri, lucrările Conferinței 'Timișoara CardioCulture', eveniment dedicat excelenței în cardiologie, care se desfășoară în perioada 21-23 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri din oraș și reunește câteva sute de specialiști timișoreni și invitați din rândul elitei ac
Peste 10.200 de participanți, înscriși la Congresul UMF 'Carol Davila' din București
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București organizează, în perioada 22-24 octombrie, cea de-a XIV-a ediție a Congresului Universității, desfășurată sub tema 'Perspective Interdisciplinare', eveniment la care s-au înscris peste 10.200 de participanți. 'Congresul Universității de Medicină ș
Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut miercuri apel la calm în contextul presiunilor financiare asupra unităților sanitare și a anunțat că autoritățile încearcă să aloce până săptămâna viitoare fondurile necesare pentru reducerea presiunii asupra spitalelor, în special asupra unităților de primiri urgențe (UPU) și serviciilor
Hunedoara: Doi dintre minerii protestatari de la Vulcan au ajuns la Urgență
Doi dintre minerii care protestează, miercuri, în subteranul Minei Vulcan, din Valea Jiului, au primit îngrijiri medicale la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al spitalului municipal din Vulcan, după ce au solicitat sprijinul echipajelor de pe ambulanțe. ''Pe parcursul zilei de 21 octombrie, în compartimentul de
VIDEO Rogobete îl acuză pe fostul premier Ilie Bolojan că a redus bugetul sănătății cu 4,7 miliarde de lei
Noul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a acuzat miercuri pe fostul premier Ilie Bolojan că reducerea deficitului bugetar ''cu orice preț'' a dus sistemul sanitar într-o situație de criză financiară, el susținând că bugetul aprobat pentru Ministerul Sănătății în 2026 este cu aproximativ 4,7 miliarde de lei mai mic decâ
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' cere Guvernului să construiască legea salarizării împreună cu angajații din sănătate
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' din România (FSSR) cere noului Guvern să înceapă cât mai rapid elaborarea legii salarizării în sectorul public, cu participarea angajaților din sănătate, și avertizează că veniturile salariale reale au scăzut deja cu peste 16%. ''Avem un Guvern, avem un progra
Sibiu/Endocrinolog: Scăderea în înălțime și durerile bruște de spate, semne de alarmă pentru osteoporoză
Scăderea în înălțime, durerile de spate apărute brusc și fracturile produse în urma unor traumatisme minore sunt semne de alarmă pentru osteoporoză, o boală care poate evolua fără simptome evidente, a avertizat, marți, medicul specialist endocrinolog Loredana Camelia Boicean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu. 'Printr
Ministrul interimar al Sănătății anunță o absorbție de 97% a fondurilor nerambursabile din PNRR și finalizarea a 3.121 de contracte
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că, în perioada în care a asigurat conducerea interimară a instituției, au fost finalizate 3.121 de contracte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit acestuia, gradul de absorbție a ajuns la 97% în cazul fondurilor nerambursabile și la 100% pentru com
Ministerul Sănătății: 18 persoane rănite în accidentul de la Buftea, transportate la spitale din București; două au decedat
Un număr de 18 persoane rănite în urma accidentului care a avut loc marți dimineața la Buftea au fost preluate de echipajele de urgență și transportate la unități medicale din Capitală, a informat Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, două persoane au decedat în urma
Rogobete: Îmi doresc ca până la finalul acestui an să reușim să extindem proiectul de vaccinare în farmacii
Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că își dorește ca, până la finalul acestui an, vaccinarea împotriva HPV să fie disponibilă și în farmacii, prin extinderea unui model similar celui aplicat în proiectul-pilot de vaccinare antigripală. 'Așa cum bine cunoașteți,












