Prefectura Bucureşti: Echipe mobile de vaccinare împotriva COVID-19 se vor deplasa, vineri, în centrele rezidenţiale
Echipe mobile de vaccinare împotriva COVID-19 se vor deplasa, vineri, atât în centrele rezidenţiale publice, cât şi în cele private aflate pe raza Capitalei, potrivit unui comunicat al Prefecturii Bucureşti transmis AGERPRES.
Prefectura aminteşte că vineri a debutat etapa a II-a a campaniei de vaccinare împotriva virusului COVID-19, începând cu ora 15,00, putând fi efectuate programări ale vaccinării în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login şi precizează că etapa va debuta cu vaccinarea persoanelor cu grad ridicat de risc, a vârstnicilor din centrele rezidenţiale şi a personalului care deserveşte aceste locaţii.
Echipa Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" se va deplasa la Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice "Sfânta Ana" şi la Căminul pentru persoane vârstnice "Acad. Nicolae Cajal".
De la Spitalul "Obregia" se vor duce specialişti la Centrele de abilitare şi recuperare pentru persoane adulte cu dizabilităţi "Brăduţ" şi "Stejărel", Asociaţia pentru Redescoperire morală şi cultură "Maria Rosetti" - Cămin Armonia.
Medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca vor merge la S.C. Seniors Heaven şi la Centrul medico-social "Sfântul Andrei".
Spitalul Universitar de Urgenţă a trimis personal pentru vaccinare la Centrul pentru persoane vârstnice Sfântul Mucenic Fanurie, Centrul de abilitare şi reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilităţi Uverturii, la Căminul pentru vârstnici "Sfânta Mina" şi la Căminul de vârstnici Plevnei.
Fiecare dintre echipele mobile este compusă dintr-un medic, doi asistenţi şi un registrator şi beneficiază de sprijinul logistic al ISU Bucureşti-Ilfov.
Prefectura Bucureşti reaminteşte că în cadrul acestei etape a campaniei naţionale de vaccinare este vizată imunizarea persoanelor cu grad ridicat de risc şi a vârstnicilor, adulţilor de peste 65 de ani, adulţilor care suferă de boli cronice şi persoanelor care desfăşoară activităţi esenţiale.
Persoanele cu boli cronice se pot programa pentru vaccinare prin intermediul medicilor de familie pe lista cărora sunt înscrişi. În cazul în care nu au acces la medicul de familie propriu, se pot programa prin următoarele modalităţi: prin intermediul oricărui alt medic de familie; prin call center la numărul de telefon 021.414.44.25; prin structurile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor de sector.
Cei care au peste 65 de ani se pot programa pentru vaccinarea împotriva COVID astfel: prin intermediul medicilor de familie; individual, prin intermediul platformei https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login; prin contul unui aparţinător, prin intermediul platformei online (de pe un cont se pot înscrie până la 10 persoane); prin call center 021.414.44.25; prin structurile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor de sector.
Persoanele care desfăşoară activităţi esenţiale vor fi programate în baza propunerilor făcute de angajator.
Pentru persoanele programate în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login, vaccinarea va incepe în data de 18 ianuarie, iar în urma unei analize efectuate împreună cu Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, care a avut în vedere asigurarea unor centre cu mai multe fluxuri de vaccinare, în prima fază s-a decis organizarea la nivelul Capitalei a unui număr de şapte centre, cu 22 puncte de vaccinare, organizate în unităţile medicale.
Acestea sunt:
* Spitalul Clinic Colţea (centrul ambulatoriu pentru sportivi) - un centru cu trei puncte de vaccinare/Calea Dudeşti, nr.104-122, Bucureşti;
* Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca - un centru cu două puncte de vaccinare/Calea Floreasca, nr. 8, Bucureşti;
* Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" - un centru cu patru puncte de vaccinare/Strada Dr. Calistrat Grozovici, nr.1, Bucureşti;
* Institutul Pneumoftiziologie "Marius Nasta" - un centru cu patru puncte de vaccinare/Şoseaua Viilor, nr. 90, Bucureşti;
* Spitalul Obregia - un centru cu două puncte de vaccinare/Aleea Argeşelu, nr.8, Bucureşti;
* Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă - un centru cu trei puncte de vaccinare/Strada Panduri, nr. 22, Bucureşti;
* Spitalul Universitar de Urgenţă - un centru cu patru puncte de vaccinare / Splaiul Independenţei, nr.69, Bucureşti.
Instituţia Prefectului Municipiul Bucureşti şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Generale şi al primăriilor de sector, au operaţionalizat alte 12 centre cu 64 de puncte de vaccinare comunitare, iar în perioada imediat următoare vor fi pregătite, pentru această etapă a campaniei, alte 17 centre cu 76 de puncte de vaccinare. Aceste centre urmează a fi deschise etapizat, în funcţie de fluxul de persoane care doresc să se vaccineze şi de gradul de aprovizionare cu dozele de vaccin necesare. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Citește și:
VIDEO Campania naţională de vaccinare anti-COVID/ Începe etapa a II-a de imunizare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Medic 'C.I. Parhon' Iași: Rinichii, printre primele victime ale caniculei; este necesar consumul de lichide
Valurile de căldură din această perioadă pun o presiune suplimentară asupra organismului, iar rinichii sunt printre primele organe afectate de deshidratare și de excesele alimentare, a declarat, pentru AGERPRES, șeful Compartimentului de Transplant Renal al Spitalului Clinic 'Dr. C.I. Parhon' din Iași, Adrian Covic. Medicul avertizează
Timiș: Numărul copiilor cu exacerbări ale problemelor respiratorii, în creștere din cauza caniculei
Numărul copiilor cu probleme respiratorii anterior diagnosticate a crescut în perioada caniculară din acest an față de anii precedenți, crizele de astm bronșic fiind adesea confundate cu răceli, a declarat, luni, pentru AGERPRES, pneumolog Ioana Ciucă, șefa Secției Pneumologie Pediatrică Bega II a Spitalului Județean Timișoara. Mediul at
Federația 'Solidaritatea Sanitară': Forma legii salarizării convenită cu Ministerul Sănătății nu este o opțiune negociabilă
Forma proiectului de lege a salarizării convenită de cele două federații reprezentative din sănătate și Ministerul Sănătății nu este o opțiune negociabilă în minus, ci pragul minim obligatoriu de la care proiectul poate deveni acceptabil și refuzul de a transpune fidel soluțiile comune ar însemna eșecul dialogului social și ar legitima acțiunile sindicale de prot
Patronatul Medicilor Stomatologi: Extinderea listei tratamentelor stomatologice decontate trebuie însoțită de o majorare reală a bugetului
Patronatul Medicilor Stomatologi din România (PMSR) a salutat intenția Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a extinde lista tratamentelor stomatologice decontate, inclusiv cu cele care necesită anestezie generală sau sedare pentru copii și persoane cu dizabilități, și de a actualiza tarifele oferite medicilor, dar atrage atenția că, fără o majorare reală a buget
Ministerul Sănătății activează planurile de măsuri pentru zilele caniculare
Ministerul Sănătății a anunțat luni activarea planurilor de măsuri pentru zilele caniculare și a solicitat direcțiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanță și unităților de primiri urgențe aplicarea acestora, pentru a reduce riscurile asupra sănătății populației în perioadele cu temperaturi extreme. Principalele măsuri sunt alertarea și suplimen
Iași: Retransplant renal de mare complexitate realizat la Spitalul 'Dr.C.I.Parhon' după o nouă prelevare
Două transplanturi renale, dintre care unul de o complexitate deosebită, deoarece a fost un retransplant, au fost efectuate de medicii de la Spitalul 'Dr.C.I.Parhon' Iași, în urma procedurii de prelevare de organe desfășurate în cursul zilei de sâmbătă la Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Nicolae Oblu' Iași.
Iași: Vieți salvate în urma unei prelevări de organe
Medicii din Iași au reușit să salveze viața a cinci persoane, după ce familia unui bărbat, în vârstă de 54 de ani, aflat în moarte cerebrală la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, a fost de acord ca organele sale să fie prelevate și transplantate. Coordonatorul Centrului Regional de Transplant, dr. Raluca Neagu, a declarat,
Iași: Trei persoane cu suspiciune de West Nile aduse la Spitalul de Boli Infecțioase; un caz confirmat
Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase 'Sfânta Parascheva' Iași, dr. Florin Roșu, a declarat, sâmbătă, că în cursul lunii iulie trei persoane s-au prezentat la unitatea medicală cu suspiciune de infecție cu virusul West Nile, singurul caz confirmat fiind al unei femei din județul Vaslui. Potrivit medicului, f
Vrancea: RMN-ul Spitalului Județean din Focșani - repus în funcțiune de la 1 august; valoarea reparațiilor - 100.000 de euro
Aparatul de Rezonanță Magnetică (RMN) din cadrul Spitalului Județean de Urgență 'Sfântul Pantelimon' Focșani va putea fi din nou folosit din 1 august, după finalizarea lucrărilor de reparație, care s-au ridicat la valoarea de aproximativ 100.000 de euro. Potrivit unui comunicat al unității medicale, după o perioadă îndelungată în care
INSP: Alăptarea - beneficii pentru copil și mamă; nu sunt date recente despre rata alăptării în România
Alăptarea reprezintă una dintre cele mai eficiente intervenții de sănătate publică și aduce beneficii demonstrate atât pentru copil, cât și pentru mamă, reamintesc reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), care avertizează însă că ultimul studiu despre alăptare în România a fost făcut în 2011 și în prezent nu e
Ministerul Sănătății: În această săptămână au fost semnate 25 de acte adiționale la contractele de finanțare PNRR
Ministerul Sănătății a informat vineri că, în această săptămână, au fost semnate 25 de acte adiționale la contractele de finanțare prin PNRR pentru proiecte din domeniul sănătății și transformării digitale. Astfel, pe Componenta 12 - Sănătate, au fost semnate 10 acte adiționale pentru dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, dotarea unităț
Galați: Secția de Neurologie a Spitalului Județean, dotată cu 8 paturi ATI cu funcții inteligente pentru pacienții cu AVC
Secția Clinică de Neurologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Galați a fost dotată cu opt paturi de terapie intensivă (ATI) cu funcții inteligente, destinate îngrijirii pacienților care au suferit accidente vasculare cerebrale (AVC), a anunțat, vineri, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea. Potrivit acestuia, noile paturi ATI sunt
Ministerul Sănătății: Aproape 500 de milioane de lei prin PNRR, autorizați la plată în iulie pentru investiții
Aproape 500 de milioane de lei au fost autorizați la plată în domeniul sănătății, prin PNRR, în luna iulie, a informat, vineri, ministerul de resort. În ultima săptămână a lunii iulie, au fost autorizați la plată 77,9 milioane de lei, pentru 41 de proiecte majore care contribuie la modernizarea sistemului sanitar.
Testare HPV și ecografii mamare gratuite la UNTOLD Festival
Femeile vor putea beneficia gratuit de testare HPV și ecografii mamare în Unitatea Mobilă de Diagnostic a Fundației Renașterea amplasată pe platoul pietonal din fața Operei Maghiare din Cluj-Napoca, în perioada 6 - 9 august, în intervalul orar 16:00 - 20:00, cu ocazia UNTOLD Festival. Potrivit unui comunicat transmis, vineri,
Sanitas a decis suspendarea grevei: Dăm o șansă politicului să se reseteze și să se reia negocierile pe legea salarizării
Consiliul Național al Sanitas a decis suspendarea grevei generale, după deblocarea posturilor din sănătate, precizând însă că protestul nu se 'închide' și reprezintă o șansă pentru 'resetarea politicului', dar și pentru reluarea negocierilor pentru o nouă formă a legii salarizării 'cu cei care au sau vor avea mandatul și responsa








