UMF ''Carol Davila'' din Bucureşti demarează activităţile Centrului de Inovaţie şi e-Health - CieH
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti a anunţat, miercuri, că dezvoltă în continuare procesele de digitalizare şi modernizare tehnologică în plan educaţional şi operaţional, realizând noi platforme şi structuri inovative ce au ca principal obiectiv punerea la dispoziţia studenţilor a unor "plaje" informaţionale extinse.
UMF "Carol Davila" demarează proiectele şi activităţile din cadrul Centrului de inovaţie şi e-Health (CieH) care are ca scopuri principale dezvoltarea de noi aptitudini digitale pentru studenţi şi cadre didactice, întărirea relaţiilor cu autorităţile guvernamentale şi aducerea de finanţări suplimentare prin proiecte din fonduri nerambursabile sau cu parteneri privaţi.
"Pe lângă educaţia şi cercetarea în sectorul e-Health, CieH vizează dezvoltarea de aplicaţii inovative pentru sectorul sănătăţii digitale, pentru a deservi actorii implicaţi în domeniul medical. Acesta va susţine şi transferul tehnologic al soluţiilor viabile şi valorificarea rezultatelor acestora", a declarat rectorul Viorel Jinga, potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES.
Printre primele proiecte demarate în cadrul CieH se remarcă Laboratorul de Printare 3D. Bazele acestuia au fost puse printr-o colaborare cu Asociaţia Medicală Română de Biomodelare 3D (AMRB 3D).
Laboratorul este dotat cu imprimante ce utilizează tehnologia FDM (Fused Deposition Modeling) şi tehnologia SLA (stereolitografie). Aici studenţii pot învăţa să opereze cu noi software-uri de prelucrare a imaginilor CT (Computer Tomograf) sau de design virtual. Totodată, este pusă la dispoziţie o bogată bibliotecă CAD (computer-aided design) dotată cu modele anatomice virtuale disponibile pentru explorarea anatomiei, fiziologiei şi patologiei.
"Chiar dacă întreg contextul pandemic actual este foarte dificil, sunt sigur că tânăra echipă din cadrul Laboratorului de printare 3D va contribui la dezvoltarea procesului educaţional din UMFCD atât prin componenta de educaţie online susţinută de derularea webinariilor instructive, cât şi prin dezvoltarea de modele virtuale 3D cu aplicabilitate în diverse discipline, precum histologie, biologie celulară, sau modele printate 3D ce vor fi folosite pentru exersarea tehnicilor practice în stomatologie de la distanţă", a precizat Viorel Jinga.. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spitalul Universitar: Starea lui Mircea Lucescu s-a înrăutățit; a fost transferat în Secția ATI
Starea antrenorului Mircea Lucescu s-a înrăutățit, acesta fiind transferat sâmbătă noapte în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, au anunțat reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București. 'Sâmbătă, pe parcursul serii, pacientul a repetat aritmiile cardiace importante, prompt tratate de către echipa
Spitalul Universitar - ultimele date despre Mircea Lucescu: Evoluția e firească patologiei existente, cu o dinamică pozitivă
Reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București anunță sâmbătă că evoluția stării de sănătate în cazul antrenorului Mircea Lucescu este firească patologiei existente, cu o dinamică pozitivă. ''Având în vedere interesul firesc manifestat în spațiul public, facem precizarea că evoluția pacientului
Arad: Tânărul care a căzut de pe acoperișul unui liceu în timpul unor lucrări a murit
Tânărul care a căzut de pe acoperișul unui liceu din Arad, săptămâna trecută, în timp ce făcea lucrări la acoperiș, a murit, vineri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, unde era internat la Terapie Intensivă. Reprezentanții spitalului au declarat, pentru AGERPRES, că bărbatul de 24 de ani a fost în stare
Institutul de Psihiatrie 'Socola' introduce un tratament unic în România pentru Alzheimer
Institutul de Psihiatrie 'Socola' Iași devine prima unitate medicală din România care introduce stimularea transcraniană prin impulsuri (TPS) în tratamentul bolii Alzheimer, o tehnologie de ultimă generație utilizată la nivel internațional pentru încetinirea declinului cognitiv. Managerul Institutului de Psihiatrie 'Socola' Ia
UPDATE Spitalul Universitar: Antrenorul Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic; starea sa este stabilă
Antrenorul de fotbal Mircea Lucescu a suferit vineri un infarct miocardic acut, a informat Spitalul Universitar de Urgență București, unde se află internat de la sfârșitul săptămânii trecute. Potrivit reprezentanților spitalului, starea pacientului este stabilă. 'În cursul dimineții, pacientul a suferit un infarct miocardic
Rogobete afirmă că în contul datoriei către Pfizer s-ar putea negocia pentru aducerea de medicamente inovative
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că se analizează deschiderea unei negocieri directe cu Pfizer astfel încât în contul sumei de 600 de milioane de euro cât datorează România să primească de la companie medicamente inovative și astfel să fie introduse terapii moderne în sistemul de sănătate public.
Timiș: Un număr de 110 copii care suferă de mucoviscidoză - tratați la Timișoara; speranța lor de viață a crescut
Un număr de 110 copii care suferă de mucoviscidoză (fibroză chistică), o boală rară, cu o patologie care cauzează leziuni grave la nivelul plămânilor și al sistemului digestiv, ajungând să afecteze întregul organism, sunt tratați în Centrul Național de Fibroză Chistică (CNFC) - Mucoviscidoză pentru Copii din cadrul Clinicii de Pediatrie II Bega a Spit
Vaslui: Creștere a numărului de copii cu TSA care au beneficiat de terapie decontată de CJAS
Numărul copiilor cu tulburări de spectru autist (TSA) care au beneficiat în clinici sau cabinete psihologice private de terapie gratuită decontată prin Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui a înregistrat o creștere în anul 2025. Potrivit conducerii instituției, în cursul anului trecut un număr de trei furnizori aflați &i
Neamț: Patru psihologi, un medic și un asistent de la Psihiatria SJU Piatra-Neamț - absenți din spital în timpul programului
Patru psihologi, un medic și un asistent medical de la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț nu au fost găsiți la program, în timpul unui control inopinat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, managerul unității sanitare, conf. dr. Alexandru Pătrașcu. 'Au fost identificate nereguli privind respectarea programului de mu
Arad: Unu din cinci pacienți - nemulțumit de Spitalul Județean; mulți spun că și-au cumpărat medicamente
Unu din cinci pacienți internați la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad este nemulțumit de serviciile medicale oferite în cadrul unității, dar și de curățenie, în timp ce unu din șapte spune că și-a cumpărat medicamente sau materiale sanitare pe perioada internării, conform celui mai recent chestionar completat în luna februarie de sute de perso
Bacău: Intervenție urologică în premieră la spitalul din Buhuși
Conducerea Spitalului 'Dr. Eduard Apetrei' Buhuși a anunțat, joi, efectuarea în premieră a unei intervenții urologice cu ajutorul laserului. Intervenția a avut loc la un pacient cu o situație medicală complexă și s-a derulat cu succes. 'Spitalul marchează un moment important în dezvoltarea serviciilor medicale prin realiz
VIDEO UPDATE Rogobete: Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii; cifrele - supraevaluate
Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii, iar cifrele au fost supraevaluate, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, miercuri, într-o conferință de presă. În opinia sa, campania de vaccinare anti-COVID a reprezentat ''un eșec''.
Rogobete: În ultimii patru ani s-au investit în infrastructura sistemului de sănătate peste 12 miliarde de lei
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat miercuri că în ultimii patru ani s-au investit în infrastructura sistemului de sănătate peste 12 miliarde de lei. Alexandru Rogobete a participat la conferința 'Sistemele de sănătate se confruntă cu provocări demografice, sociale și economice' din cadrul evenimentului Economist Romania Gov
Horațiu Suciu: La momentul când PNRR-ul se termină, noul Institut al Inimii din Târgu Mureș va fi gata
Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, doctorul Horațiu Suciu, susține că, până la data expirării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), noul Institut al Inimii din oraș va fi finalizat. Horațiu Suciu a făcut referire la proiectul 'Const
Spot de interes public al Ministerului Sănătății privind recunoașterea unui AVC, aprobat de CNA
Consiliul Național al Audiovizualului a dat undă verde, miercuri, unui spot de interes public al Ministerului Sănătății din cadrul campaniei de informare privind recunoașterea simptomelor unui accident vascular cerebral (AVC). 'Un accident vascular cerebral apare atunci când nu te aștepți. Fața căzută pe o parte, braț fără putere, vorbire care nu se







