Corpul de control al premierului a efectuat verificări la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Corpul de control al prim-ministrului a finalizat o acţiune de control la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti ("SUUB"), care a vizat perioada 1 ianuarie 2017 - prezent, temele fiind realizarea veniturilor, cheltuielile, contractele de achiziţii şi investiţiile în Blocul Operator Central.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, obiectivele acţiunii de control au constat în "verificarea respectării prevederilor legale şi normelor interne privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, a constituirii şi realizării veniturilor, precum şi cu privire la angajarea şi efectuarea cheltuielilor la nivelul entităţii".
De asemenea, precizează sursa citată, au fost făcute verificări cu privire la respectarea prevederilor legale referitoare la "atribuirea, încheierea şi derularea contractelor de achiziţii la nivelul instituţie, a investiţiilor efectuate în cadrul Blocului Operator Central, precum şi a modului de organizare şi funcţionare a acestuia".
Raportul privind acţiunea de control efectuată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti va fi transmis şi către: Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională pentru Integritate, Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiare, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Curtea de Conturi a României, Departamentul pentru Luptă Antifraudă.
În sinteza raportului acţiunii de control se menţionează, între altele, că "fostul manager al spitalului nu a organizat concursuri pentru toate posturile de şef de secţie (în perioada 2017-2020), aşa cum prevede art. 185 alin. (1) din Legea 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare".
"Din documentele puse la dispoziţie s-a constatat că, în perioada supusă controlului (01.01.2017 - 12.08.2020), din totalul de 24 de secţii clinice, 2 secţii neclinice, un centru de hemodializă, o unitate de primiri urgenţe şi 5 laboratoare, au fost organizate de către entitate concursuri doar pentru 9 posturi de şef de secţie", se arată în raport.
Totodată, conform documentului, au fost constatate "o serie de posibile stări de incompatibilitate şi conflicte de interese, în care s-ar afla mai multe persoane din conducerea spitalului (manager, şefi de secţii), în special legate de deţinerea unei funcţii de conducere şi prestarea unor activităţi în cadrul unei clinici private".
Sinteza acţiunii de control poate fi consultată la adresa: http://control.gov.ro/web/sinteza-actiunii-de-control-efectuata-la-spitalul-universitar-de-urgenta-bucuresti-suub/. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Giurgiu: Un bărbat care s-a electrocutat la pescuit, transportat la un spital din capitală cu elicopterul SMURD
Un bărbat, în vârstă de 75 de ani, a fost transportat cu un elicopter SMURD la un spital din capitală după ce s-a electrocutat în timp ce se afla la pescuit, pe un canal din localitatea Greaca, au informat, sâmbătă, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). ''ISU Giurgiu a fost solicitat &
Dr. Beatrice Mahler: Somnul de calitate este esențial pentru sănătatea noastră fizică și psihică
Somnul de calitate este esențial pentru sănătatea fizică și psihică a omului, iar un somn bun îmbunătățește capacitatea de concentrarea, atrage atenția medicul Beatrice Mahler, de la Institutul de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta''. 'Știați că 32,8% dintre adulți nu dorm suficient, ceea ce înseamnă că aproximati
Galați: Premieră medicală - robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în țară, în dotarea Spitalului Județean
Spitalul Județean Clinic de Urgență Galați a fost dotat cu un robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic din țară, în urma unei investiții în valoare de peste 2 milioane lei, a informat, vineri, președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea. 'Cel mai performant dispozitiv automatizat de preparare a
Timiș: Primul centru integrat de tratament al obezității din sistemul public se deschide la Spitalul Județean Timișoara
Spitalul Județean Timișoara va avea de luni, 17 martie, un Centru Integrat de Management al Obezității (CIMO), unde pacienții care suferă de această boală vor fi consultați, evaluați și îndrumați spre terapiile medicale adecvate, în urma diagnosticelor puse de specialiști din mai multe discipline implicate în tratarea acestei maladii.
Bihor: Sigilarea dinților împotriva cariei la copii, procedură derulată în premieră în cabinetele stomatologice școlare de la Oradea
Sigilarea dinților la copii a fost o noutate pe parcursul anului 2024 realizată de Direcția de Asistență Socială Oradea (DASO) prin intermediul celor cinci medici stomatologi din cabinetele stomatologice școlare. Potrivit directorului DASO, Anca Sas, instituția pe care o conduce a derulat în anul 2024, pentru prima dată, o campanie de pr
Bihor: Premieră județeană în chirurgia oncologică la SCJU Oradea: chimioterapie hipertermică peritoneală
O orădeancă de 54 de ani, cu cancer ovarian și leziuni tumorale intraabdominale, a fost operată cu succes la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea, în premieră județeană, printr-o procedură chirurgicală deosebit de complexă, numită HIPEC, o inovație majoră în tratamentul metastazelor peritoneale. ''Până acum,
Prahova: Rețeaua internă de apă a Spitalului de Pediatrie Ploiești, contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa
Rețeaua internă de apă a Spitalului de Pediatrie Ploiești este contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa, arată rezultatele ultimelor analize efectuate pe probele prelevate din mai multe puncte din spital. ''Rețeaua este contaminată la Spitalul de Pediatrie. Din fericire, în amonte și în aval de Spitalul de Pediatrie n
INSP: 111.058 de cazuri de infecții respiratorii în perioada 3 - 9 martie
Un număr de 111.058 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii - au fost raportate în săptămâna 3 - 9 martie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în acest sezon este de 62. În ultima săptămână, nu a fost comunicat niciun dec
Mureș: A fost lansat proiectul 'Doctorii Clovni', pentru diminuarea temerilor copiilor față de procedurile medicale
Fundația Doctorii Clovni 'Piros Orr' din Ungaria și Asociația Nas Roșu au lansat la Târgu Mureș proiectul 'Doctorii Clovni', prin care își propun să ajute copiii să facă față cu bine unor proceduri medicale, fără a mai fi speriați. Primele obiective vizitate de echipa proiectului au fost Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) T&
Studiu: Rata de vaccinare scade pentru vaccinuri esențiale
Rata de vaccinare scade pentru două vaccinuri esențiale - ROR și pneumococic, iar printre cauzele identificate se numără dezinformarea din social media, desființarea vaccinării în școli și izolarea din mediul rural, arată studiul 'Bariere în calea vaccinării în mediul rural. Perspectivele medicilor de familie și ale asistenților medicali comunit
Societatea Română de Nefrologie cere continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului pentru Boala Cronică de Rinichi
Societatea Română de Nefrologie a făcut un apel, joi, pentru continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului precoce al Bolii Cronice de Rinichi (BCR), o afecțiune ce afectează viața a aproximativ 1 din 10 români. Potrivit statisticilor, în România, doar 10% dintre persoanele cu BCR sunt diagnosticate în
MApN: Trei pacienți români - transportați cu o aeronavă militară din România în Belgia și retur
O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat miercuri o misiune umanitară pe ruta Otopeni - Craiova - Bruxelles (Belgia) - Otopeni, transmite MApN. Potrivit sursei citate, la plecarea spre Bruxelles, avionul a transportat un pacient cu arsuri iar la întoarcere, două persoane c
Prahova: Apa de la Spitalul de Pediatrie Ploiești, contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa
Apa de la Spitalul de Pediatrie Ploiești este contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa, arată rezultatele unei probe prelevate în cadrul monitorizării permanente a sursei de apă, consumul apei de la robinet a fost interzis, noi probe fiind prelevate din mai multe zone ale unității sanitare. Managerul spitalului, Anca Miu, a declarat, miercuri,
Angel Tîlvăr: Spitalul Militar Craiova va avea o secție modernă de terapie intensivă
Spitalul Clinic de Urgență Militar 'Dr. Ștefan Odobleja' din Craiova va dispune, din această toamnă, de una dintre cele mai moderne secții de terapie intensivă din România, a anunțat, miercuri, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr. Angel Tîlvăr a vizitat, miercuri, Spitalul Militar din Craiova, unde văzut pavilionul de medicină
'Provocarea Paracetamol', virală pe internet, este extrem de periculoasă și duce la consecințe severe (specialiști)
Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție, suplimente alimentare și dispozitive medicale atrage atenția asupra riscurilor dezinformării privind utilizarea paracetamolului sau a altor medicamente ce se eliberează fără prescripție medicală (OTC), după o 'provocare' cu paracetamol răspândită pe internet.