REPORTAJ/Tulcea: Medicii de la Sulina vor înfiinţarea unui centru multifuncţional; una dintre probleme - lipsa de specialişti
Medicii şi specialiştii din domeniul Sănătăţii consideră că Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din Sulina, care aparţine de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Tulcea, trebuie să fie transformată într-un centru multifuncţional, astfel încât populaţia din satele izolate ale Deltei să aibă acces mai uşor la servicii medicale de calitate, însă acest lucru nu se poate concretiza din cauza deficitului de specialişti.
Medicul din cadrul UPU Sulina, Oana Bratu, a declarat pentru AGERPRES că unitatea deţine un defibrilator, aparatura de intubat şi medicaţie acordată de SJU, însă echipamentele nu sunt suficiente.
"În Sulina, populaţia este îmbătrânită, iar în general persoanele în vârstă au probleme renale şi cardiace. Ne-ar fi necesar un biomarker pentru cardiaci, pentru că noi trimitem acum la Tulcea toate persoanele cu probleme cardiace. Partea de imagistică şi de radiologie ar putea fi îmbunătăţită", a afirmat medicul Oana Bratu.
Foto: (c) Luisiana BIGEA / AGERPRES
În opinia ei, înfiinţarea la Sulina a unui centru medical multifuncţional, care presupune existenţa mai multor medici de diferite specialităţi, este ideală, în contextul în care zona este izolată iar transportul pe apă de la Sulina la Tulcea implică timpi de aşteptare care pot fi fatali.
"Ar fi benefic un spital pentru populaţia Sulinei sau măcar un centru multifuncţional, cu un cardiolog, un internist, un pediatru. Ei pot veni o dată la ceva timp, nu în ture obligatorii. (...) Nu avem aparatură suficientă. Dacă e un aparat, asistentele pot efectua radiografia, iar un medic care lucrează la distanţă să o citească. Ar fi un lucru extraordinar, pentru că acum trimitem la Tulcea orice traumatism minor, iar drumul la Tulcea e greu pentru persoanele cu venituri mici şi durează o zi dacă nava ambulanţă este ocupată", a menţionat medicul Oana Bratu.
Ea a amintit că în fiecare în vară, numărul cazurilor creşte, pe fondul dezvoltării turismului.
"Eu sunt în primul an aici, dar de la colegi am aflat că vara numărul cazurilor se triplează faţă de cel din iarnă. Anul acesta au fost cazuri puţine însă", a menţionat medicul Oana Bratu.
Şi unii localnici din Sulina cred că redeschiderea spitalului din oraş este necesară.
"Înainte, la Sulina era spital. Te internai acolo, se făceau şi operaţii, dar acum nu se mai poate. Acum, pentru orice vin la Tulcea. Au fost cazuri când am venit cu rapida şi am plătit 50 de lei pentru o călătorie, pentru că doctorii mi-au spus că nu sunt o urgenţă. Ar fi fost bine să-mi dea o ambulanţă rapidă", a afirmat Ştefan Vasiliev, în vârstă de 59 de ani.
Şi conducerea Casei Judeţean de Asigurări de Sănătate (CJAS) consideră că este oportună înfiinţarea unui centru multifuncţional, dar atrage atenţia asupra deficitului de medici care se manifestă pregnant la nivel naţional, nu doar în Tulcea.
"Există posibilităţi de stimulare financiară pentru specialişti. Avem un spor de 200% pentru capitaţia pe care medicii o înscriu în listă, dar nu ştiu de ce nu vin în Delta Dunării. Probabil că aceste condiţii de muncă din Deltă nu sunt foarte bune, pentru că e mai dificil să te deplasezi la domiciliul unui pacient cu o barcă. Mai mult, toate cheltuielile acestea îi revin lui", a menţionat directoarea CJAS, Eugenia Vasile.
Referindu-se la sistemul de telemedicină care de-a lungul timpului a fost prezentat de mai multe ori în judeţul Tulcea ca soluţie la deficitul de specialişti din Sănătate, ea a menţionat că în prezent nu există un cadru legislativ pentru plata unor asemenea consultaţii.
"Sistemul de telemedicină este o soluţie pentru Deltă şi a existat varianta ca prin sistemul asigurărilor de sănătate să decontăm consultaţiile, dar nu s-a finalizat legislativ această problemă, motiv pentru care acum sistemul de telemedicină nu funcţionează", a precizat directoarea Vasile.
Potrivit CJAS, în Deltă sunt cinci medici de familie. Doi dintre ei au cabinete în oraşul Sulina, iar ceilalţi sunt în comunele Sfântu Gheorghe, Chilia Veche şi CA Rosetti.
De asemenea, în Sulina, mai sunt doi specialişti, un stomatolog, un laborator de analize medicale, două farmacii şi o ambulanţă privată, aceste servicii fiind în relaţii contractuale cu CJAS.
Spitalul din oraşul Sulina, cu 25 de paturi şi specialişti în medicină internă şi pediatrie, a fost închis în anul 2011. În acelaşi an, unitatea a devenit centru de permanenţă şi a funcţionat până în toamna anului 2012, atunci când SJU din municipiul Tulcea s-a extins, iar la Sulina a fost înfiinţată o secţie externă de tip UPU.
"Înfiinţarea acestei secţii la Sulina cred că a fost cea mai bună decizie în acel moment şi cred că este bună şi acum, pentru că această secţie prevede un anumit grad de dotare. Acolo se face triajul pacienţilor, evaluarea lor şi tratamentul de urgenţă. Ei sunt stabilizaţi, trataţi şi apoi transferaţi la Tulcea", a menţionat directoarea CJAS.
Recent, Consiliul Judeţean (CJ) şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei au anunţat că s-a semnat contractul de finanţare cu fonduri europene pentru reabilitarea, modernizarea şi extinderea SJU Tulcea în valoare de 220.279.012,99 lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020.
"Proiectul prevede extinderea unităţii medicale prin construirea unui nou corp de clădire, care va cuprinde un bloc operator cu şase săli de operaţie, dotate cu aparatură ultra-modernă, departamente ATI, bloc de naşteri, sterilizare, internare de zi, explorări funcţionale, secţie de hemodializă, un departament RMFB, prosectura şi bloc gospodăresc. Totodată, clădirea existentă va fi adusă la standarde Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă prin construirea unei noi scări de acces/evacuare", se arată într-un comunicat al CJ.
Instituţia aminteşte că alte cinci proiecte se află în implementare la SJU Tulcea, respectiv 'Îmbunătăţirea accesului populaţiei din Investiţii Teritorial Integrate (ITI) la servicii medicale de urgenţă', prin dotarea cu aparatură de înaltă performanţă, 'Eficientizarea energetică a clădirii Spital TBC Tulcea', 'Eficientizarea energetică a clădirii Spital Boli Contagioase Tulcea', 'Reabilitare extindere funcţională Unitatea de Primiri Urgenţe SJU Tulcea' şi 'Infrastructură transfrontalieră de sănătate'.
În comunicatul CJ se menţionează că proiectul de peste 200 de milioane de lei a avut ca argument principal instrumentul financiar ITI, care a fost aprobat de Uniunea Europeană pentru a micşora decalajul dintre nivelurile diferite de dezvoltare ale unor regiuni.
Mecanismul financiar are în vedere teritoriul din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării care cuprinde pe lângă cele opt unităţi administrativ-teritoriale înconjurate de ape din Deltă, şi comune şi oraşe din judeţele Tulcea şi Constanţa. Bugetul acestui mecanism este de peste un miliard de euro. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Moldovan (CNAS): O serie dintre probleme suntem în curs să le rezolvăm în noul Contract Cadru; în 17 septembrie va fi finalizat
O serie dintre problemele medicinei de familie ar putea fi rezolvate prin noul Contract-cadru pentru furnizorii de servicii medicale, document care ar putea fi finalizat pe 17 septembrie, a declarat miercuri președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan. Declarația a fost făcută în cadrul dezbaterii 'Prioritate Națion
Vâlcea: Specialiști în recuperare medicală și balneologie, reuniți la Băile Govora pentru Conferința Națională a INRMFB
Un număr important de specialiști în domeniul recuperării medicale, medicinei fizice și balneoclimatologiei sunt așteptați să participe la cea de-a XX-a ediție a Conferinței Naționale a Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie (INRMFB) care va avea loc în perioada 16 - 19 septembrie la Băile Govora. Timp de patru z
Poiană: Nu trebuie să se vorbească doar despre câți medici formăm, ci și despre ce medici formăm și ce condiții le oferim
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, a declarat miercuri că, atunci când este analizată formarea noii generații de medici, trebuie avut în vedere nu doar numărul absolvenților, ci și pregătirea acestora și condițiile pe care România le oferă pentru a-i determina să rămână și să profeseze în țară. D
Proiect de 17,7 milioane de lei pentru îmbunătățirea serviciilor medicale destinate mamelor, nou-născuților și copiilor mici
Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului 'Alessandrescu-Rusescu' București (INSMC), împreună cu Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate, implementează proiectul SEPA - 'Servicii medicale Eficace, Preventive și Accesibile pentru mamă, nou-născut și copilul mic din România, cu accent pe grupurile vulnerabile', cofinan
Parteneriat pentru educație și prevenție în sănătatea orală încheiat între Colegiul Medicilor Stomatologi și SRR
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) și Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) au încheiat un acord de parteneriat dedicat informării și educării populației în domeniul sănătății orale, promovării prevenției și facilitării accesului publicului larg la informații medicale corecte. Potrivit unui comunicat remis miercuri AG
Mirabela Grădinaru: Avem datoria să susținem mai ferm vocea medicilor și a specialiștilor
Societatea are 'datoria' de a susține medicii și specialiștii, în contextul în care domeniile științifice sunt afectate de teorii ale conspirației, a afirmat, miercuri, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a susținut o alocuțiune în cadrul dezbaterii 'Prioritate Națională pentru Prevenție - Medicina de famil
Școala internațională de vară de neurologie, la Eforie Nord; peste 400 de participanți
Neurologi din România și experți internaționali vor analiza, în cadrul Școlii internaționale de vară de neurologie, care are loc în aceste zile la Eforie Nord, cele mai noi direcții în diagnosticul și tratamentul bolilor neurologice. Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, devenită o manifestare științifică de tradiție pentr
Neamț: Unitate pentru pacienții critici cardiaci la SJU Piatra-Neamț
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț va transforma Unitatea de Terapie Intensivă Coronarieni (UTIC) într-o Unitate de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC), în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Sănătate. Noua unitate va beneficia de echipamente performante, necesare pentru diagnosticarea, mo
Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar - dezbatere la Palatul Cotroceni
Administrația Prezidențială va găzdui miercuri, de la ora 11:00, în Sala Unirii, dezbaterea 'Prioritate Națională pentru Prevenție - Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar'. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie 'Caro
UPDATE Ministerul Sănătății: 58 de persoane asistate medical la Saturn; doi minori - duși la spital
Ministerul Sănătății a transmis marți seara o actualizare a situației înregistrate la un hotel din stațiunea Saturn, unde 58 de persoane, între care 11 minori, au fost evaluate medical, după ce au acuzat simptome specifice unei posibile toxiinfecții alimentare. Potrivit Ministerului Sănătății, dintre acestea, șase persoane, inclusi
VIDEO Moldovan (CNAS): Portalul E-Sănătatea mea este funcțional - bilete de trimitere, istoricul pacienților, decontări
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a anunțat într-o conferință de presă desfășurată la Guvern că portalul E-Sănătatea mea este funcțional de marți. ''Portalul E-sănătatea mea este funcțional de astăzi. Deja biletele de trimitere care se eliberează începând cu aceste zile vor fi vizibil
REPORTAJ/ Mureș: Cum a salvat un constructor privat noul Institut al Inimii, sfidând falimentul și blocajele statului (GALERIE FOTO)
Noul Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș este o realitate palpabilă, un proiect de succes la nivel național, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Harghita: Informare în timp real pentru pacienți și aparținători în UPU a SJU Miercurea-Ciuc
Pacienții și aparținătorii acestora pot urmări în timp real parcursul procesului de îngrijire în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență (UPU) Miercurea-Ciuc, după instalarea unui sistem electronic de informare. Potrivit unei
Timiș: Crosul OncoHelp, eveniment caritabil pentru tratarea bolnavilor oncologici prin stereotaxie
Sute de timișoreni sunt așteptați pe 20 septembrie, în Parcul Alpinet din Timișoara, la Crosul anual OncoHelp, un eveniment caritabil, sumele donate urmând să fie folosite de Centrul de Oncologie OncoHelp din Timișoara pentru achiziționarea a două echipamente care vor permite tratarea bolnavilor cu astfel de maladii, prin stereotaxie, când tumorile
CNAS: Utilizarea Cărții Electronice de Identitate nu devine obligatorie pentru furnizorii de servicii medicale începând cu 1 septembrie
Utilizarea Cărții Electronice de Identitate (CEI) nu va deveni obligatorie pentru furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale începând cu 1 septembrie 2026, a anunțat, luni, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potrivit instituției, cardul național de asigurări sociale de sănătate va putea fi fol











