DSP Prahova: 14 focare de COVID-19 în judeţ; numărul mare de cazuri noi, dat de testele efectuate la cerere
Directorul interimar al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova, Dan Decebal, a declarat, vineri, că în judeţ sunt 14 focare de COVID-19, însă numărul mare de cazuri raportate în ultimele 24 de ore nu are legătură cu acestea, ci cu testările pe care le fac angajatorii şi cu cele pe care şi le fac persoanele care vor să plece în vacanţă.
"Este o răspândire destul de mare comunitară. Ca şi număr de focare, astăzi avem 14, dar numărul mare pe care l-am raportat astăzi nu are legătură cu niciunul dintre focare. Sunt foarte multe teste care sunt transmise DSP-ului de către angajatori sau angajaţi care au fost supuşi testării în vederea asigurării condiţiilor de muncă, iar ca număr în ordine ar fi testele efectuate de persoanele fizice care au vrut să plece în vancaţă, destul de multe, şi care cu această ocazie au constatat că sunt pozitive. Acestea două sunt motivele principale pentru care astăzi avem un număr atât de mare de cazuri raportate", a spus directorul interimar al DSP Prahova.
Judeţul Prahova a raportat, vineri, 73 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, numărul total al celor testaţi pozitiv până acum fiind de 993 de persoane.
În acest context, prefectul Cristian Ionescu a transmis un mesaj în care îndeamnă la respectarea regulilor pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.
"Am făcut nenumărate apeluri către dumneavoastră la respectarea acelor reguli minime care ne pot ţine departe de COVID-19 atât pe noi, cât şi pe ai noştri: purtarea măştii, păstrarea distanţei, evitarea contactului direct cu alte persoane, igienizarea frecventă a mâinilor, dar şi a spaţiilor comune. De asemenea, conform raportărilor Direcţiei de Sănătate Publică, am constatat că, zilnic, avem persoane care optează să se externeze deşi sunt confirmate cu noul coronavirus, expunându-i pe cei apropiaţi, şi nu numai, la un risc enorm. Câteva zile de internare sau câteva zile de izolare la domiciliu trec, însă pierderea unei persoane apropiate, infectată din neglijenţă, lipsă de răbdare sau neîncrederea în existenţa acestei boli, nu mai poate fi compensată în vreun fel. Este o luptă grea, dar la care trebuie să participăm şi să luptăm cu toţii", a transmis prefectul. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Sănătății: 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozite și pot fi comandate de farmacii
Un număr de 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozitele din țară și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Ministerul Sănătății a informat marți că la jumătatea lunii noiembrie este estima
Rogobete: Voi schimba componența comisiilor din minister responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat marți că, în perioada imediat următoare, va schimba componența comisiilor responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare, a stagiilor de pregătire și a atestatelor de studii complementare. 'Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile p
Ministerul Sănătății vrea raportarea săptămânală a stocurilor de medicamente
Ministerul Sănătății urmărește prevenirea sincopelor în aprovizionarea spitalelor cu medicamente prin monitorizarea săptămânală a consumului și a stocurilor din programele naționale de sănătate, precum și prin creșterea rezervelor naționale de medicamente critice, a anunțat luni ministrul Alexandru Rogobete. Ministrul a precizat că
CNAS: Traseul complet al pacientelor cu cancer de sân este decontat prin sistemul de asigurări de sănătate
Femeile diagnosticate cu cancer de sân beneficiază de un traseu integrat de îngrijire, decontat prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, care include prevenția, investigațiile pentru stabilirea diagnosticului, tratamentul, monitorizarea și recuperarea medicală, informează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potri
Neurologia românească, reprezentată la trei reuniuni internaționale; Dafin F. Mureșanu, reales în conducerea Federației Mondiale de Neuroreabilitare
Expertiza medicală și științifică românească a fost reprezentată la trei reuniuni internaționale dedicate neurologiei, neuroreabilitării și accidentului vascular cerebral (AVC), desfășurate în Coreea de Sud, în perioada 14 - 23 octombrie. Un rezultat important al participării românești a fost realegerea prof. univ. dr.
Arad: Locurile pentru mamografii la SCJU, ocupate până în ianuarie 2027; se vor face investigații și sâmbătă
Toate locurile disponibile pentru mamografii și ecografii mamare la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate până la jumătatea lunii ianuarie 2027, motiv pentru care conducerea unității medicale a decis să suplimenteze investigațiile prin introducerea unei zile de lucru în următorul weekend. Astfel, investigații
Bistrița-Năsăud: Premieră medicală la Spitalul Clinic Județean - reconstrucție integrală de ureche
O echipă medicală multidisciplinară a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a realizat cu succes o intervenție chirurgicală extrem de rară și complexă, de reconstrucție integrală de ureche și îmbunătățire a funcției auditive pentru o pacientă născută cu o malformație congenitală, potrivit comunicatului transmis, luni, de unitatea spitalicească.
VIDEO Ministrul Sănătății trimite Inspecția Sanitară de Stat în control la Institutul de Psihiatrie 'Socola' din Iași
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că va trimite Inspecția Sanitară de Stat pentru a verifica respectarea normelor sanitare la nivelul Institutului de Psihiatrie 'Socola' din Iași, după apariția în spațiul public a unor informații privind infestarea cu ploșnițe a unui pavilion. Ministrul a menționat duminică seara, &
Suceava: Două persoane rănite, după ce au fost lovite de un cal la un târg din comuna Satu Mare
Două persoane au fost rănite după ce au fost lovite de un cal, la un târg din comuna Satu Mare, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava, Dan Teodorovici. Potrivit acestuia, victimele, care au 16 și, respectiv, 33 de ani, au suferit traumatisme cranio-cerebrale. La
Iași: Reașezarea modului în care se desfășoară și realizează și finanțează gărzile, printre prioritățile ministrului Sănătății
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că una dintre prioritățile mandatului său vizează gărzile medicilor și rezidenților și plata acestora. 'Una din prioritățile acestui mandat sunt, într-adevăr, reașezarea modului în care se desfășoară și realizează, respectiv finanțează gărzile. (...) Pr
Iași: Rogobete poartă discuții privind rectificarea bugetară și medicamentele pacienților oncologici
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că a discutat cu șefii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate despre problema asigurării medicamentelor pentru pacienții oncologici și că se calculează bugetele necesare pentru a fi prinse la prima rectificare bugetară. 'Am avut o discuție cu Casa Națională de As
Rogobete: Termenul final al proiectului Spitalului Regional de Urgențe Iași, adică termenul de finanțare, este 2029 (GALERIE FOTO)
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete a declarat, sâmbătă, că lucrările la Spitalul Regional de Urgențe (SRU) Iași ar urma să ajungă la nivelul zero la începutul anului viitor, iar primii pacienți ar putea fi primiți în 2029. Aflat la Iași, el a precizat, în timpul vizitei pe șantierul SRU, că darea în folosință
Rogobete anunță intenția înființării la Iași a unui institut de boli imunologice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, demararea unui proiect privind înființarea, la Iași, a unui institut de boli imunologice. Potrivit acestuia, noul institut va funcționa într-o clădire dezafectată care se află în prezent în subordinea Institutului Cantacuzino. ''Am
Beatrice Mahler: Trecerea la ora de iarnă poate afecta somnul, digestia și metabolismul
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler. Aceasta arată că menținerea unui program constant de odihnă, expunerea la lumina naturală dimineața
Rogobete: Transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor
Construcția spitalelor continuă iar transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor, ci salvarea investițiilor și asigurarea finanțării necesare pentru continuarea lucrărilor, a declarat vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. El a menționat că vineri la Timișoara și Giurgiu s-au semnat ordinele










